Scuterele cu baterii, disponibile din ce în ce mai mult pentru închiriere pentru navetiștii urbani și turiștii din întreaga lume, contribuie puțin la mobilitatea urbană ecologică și sunt, de fapt, mai nocive pentru mediu decât bicicletele, spune Agenția Germană de Mediu (UBA), citată de DPA, potrivit Agerpres.
,,Rutele parcurse sunt, de obicei, foarte scurte și pot fi în mod normal acoperite pe jos, cu autobuzul, cu trenul sau cu bicicleta”, declară președintele UBA, Maria Krautzberger.
Comparativ cu bicicleta, trotinetele electrice sunt „considerabil mai nocive pentru mediu”, mai spune aceasta, care consideră că furnizorii ar trebui să le pună la dispoziție la periferie, unde ,,ar putea avea sens să se facă mai rapid legătura cu un e-scuter către rutele mai lungi, parcurse cu autobuzul sau trenul, mai degrabă decât cu o maşină”.
Observațiile oficialului german oglindesc declarațiile altor agenții de mediu și institute de cercetare, care spun că e-scuterele nu respectă imaginea lor ecologică.
„Companiile de scutere electronice consideră că au o amprentă redusă sau absentă de carbon, ceea ce este o declarație îndrăzneață”, spune Jeremiah Johnson, autorul unui studiu din august 2019, realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, SUA.
,,Am constatat că impactul asupra mediului al energiei electrice folosite pentru încărcarea e-scuterelor este destul de mic – aproximativ 5% din impactul său global”, spune Johnson.
,,Impactul real provine în mare parte din două părți: folosirea altor vehicule pentru colectarea și redistribuirea scuterelor și emisiile provenite din producerea materialelor și componentelor care intră în fiecare scuter.”, mai explică cercetătorul american.
Autorii, care au găsit rezultate similare cercetătorilor din orașul american Portland, Oregon, au spus că folosirea unui autobuz pe un traseu aflomerat era de obicei mai ecologică decât un scooter electronic.



