Agenția Moody’s reconfirmă ratingul de țară al României cu perspectivă stabilă și prognozează creșterea PIB-ului în 2018 și 2019

Agenţia de rating Moody’s menţine calificativul BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, informează Ministerul Finanţelor într-un comunicat publicat pe pagina instituției.

Decizia agenţiei de rating se bazează pe potenţialul robust de creştere economică pe termen mediu în contextul provocărilor existente de continuare a reformelor structurale; capacitatea fiscală moderată, susţinută de nivelul scăzut al datoriei publice, în ciuda riscurilor asociate de politicile fiscale prociclice; capacitatea instituţională moderată, care reflectă progresele înregistrate de România de când este membră a Uniunii Europene; expunerea moderată la riscurile externe.

FOTO: romania2019.eu/ Flickr

“Anunţul Moody’s arată faptul că ţara noastră are o creştere economică solidă, care se va menţine şi în următorii ani. Această perspectivă de creştere şi nivelul moderat al datoriei publice sunt motive de încredere pentru investitori în economia românească.”, apreciază Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.

În următorii doi ani, agenţia de rating prognozează o creştere a PIB-ului real cu 4% în 2018, respectiv de 3,5% în 2019. În timp, este de aşteptat ca dinamica investiţiilor să se îmbunătăţească, în condiţiile in care consumul privat va continua sa fie principalul factor de creştere, iar contribuţia exporturilor nete va rămâne negativă.

Agenţia de rating Moody’s menţionează că factorii care pot duce la o îmbunătăţire a ratingului de ţară vizează măsurile fiscale şi externe, însoţite de o mai mare predictibilitate şi credibilitate a acestora. Totodată, punerea în aplicare a reformelor structurale menite să sprijine mediul de afaceri şi să soluţioneze deficitul de infrastructură vor avea un impact pozitiv asupra creşterii pe termen lung.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare