Antony Blinken: Confirmarea condamnării lui Aleksei Navalnîi, un alt exemplu al dorinței Kremlinului „de a suprima toată opoziția și întreaga societate civilă”

Confirmarea condamnării opozantului rus Aleksei Navalnîi arată că Rusia încearcă să suprime toate formele de opoziţie, a declarat marţi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. 

„Respingerea apelului lui Navalnîi este un alt exemplu al dorinţei Kremlinului de a suprima toată opoziţia şi întreaga societate civilă”, a scris Antony Blinke, pe Twitter.

Secretarul de stat american a lăudat faptul că „cetăţeni curajoşi ai Rusiei protestează împotriva războiului brutal şi a corupţiei endemice a guvernului lor, în pofida amenințărilor, acuzațiilor penale, reținerilor și a otrăvirilor”. 

Tribunalul Moscova a confirmat marţi, în apel, condamnarea la nouă ani de închisoare în „regim sever” a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, judecat pentru „fraudă şi ultraj la adresa unui magistrat” notează AFP, citat de Agerpres

Luna trecută, Aleksei Navalnîi a îndemnat giganții occidentali din domeniul tehnologiei, dar și pe liderii SUA, Uniunii Europene și Regatului Unit, să deschidă un „front al informației” prin intermediul unor campanii publicitare menite să ajungă la ruși, care „au o idee complet deformată despre ceea ce se întâmplă în Ucraina”. 

În martie, opozantul rus, aflat deja în închisoare pentru o condamnare de doi ani şi jumătate pentru nerespectarea condiţiilor de eliberare într-un alt dosar, pe care îl consideră politic, a mai primit o pedeapsă de încă nouă ani într-o închisoare de maximă securitate, pentru o acuzație de escrocherie. Pedeapsa maximă pentru această faptă în Rusia este de 13 ani.

În pofida otrăvirii sale aproape fatale cu un agent neurotoxic în 2020 de către serviciile de securitate rusești și a încarcerării sale nedrepte din ianuarie 2020, Navalnîi a continuat să denunțe suprimarea de către Kremlin a libertății de exprimare în Rusia și restricțiile tot mai mari privind capacitatea cetățenilor ruși de a avea acces la informații și de a comunica liber între ei și cu lumea exterioară. Această campanie s-a intensificat pe măsură ce Kremlinul a încercat să ascundă de propriul popor adevărul despre războiul său brutal împotriva Ucrainei. 

Zeci de mii de cetățeni ai Rusiei au fost reținuți pentru că au participat la proteste împotriva războiului începând cu 24 februarie. Autoritatea responsabilă cu comunicațiile din Rusia a blocat accesul la aproape toate agențiile de știri independente și la mai multe platforme de socializare și a amenințat atât jurnaliștii, cât și cetățenii de rând cu închisoarea dacă îndrăznesc să discute despre războiul împotriva Ucrainei folosind altceva decât eufemismele aprobate de Kremlin.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare