Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj la deschiderea celei de-a VIII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, găzduită la Centrul Mediacor al Universității de Stat din Republica Moldova. Mesajul a fost prezentat de consilierul de stat Cătălina Galer.
Șeful statului a subliniat că evenimentul, organizat sub Înaltul său Patronaj și al președintei Maia Sandu, continuă tradiția de susținere a limbii române și a culturii ca factor de unitate, solidaritate și afirmare a aspirațiilor democratice și europene.
„Cărțile ne dau acces la speranță, frumusește și adevăr, ne ajută să înțelegem trecutul și să construim o cultură democratică bazată pe pluralism și dialog onest”, a transmis președintele. Acesta a amintit și de perioada comunistă, când cititul sau scrisul unei cărți era un un risc, subliniind că lectura reprezintă astăzi un act de libertate și cunoaștere.
În opoinia sa, cartea nu reprezintă doar un produs cultural, ci și o veritabilă punte de limbă și identitate între România și Republica Moldova. Potrivit acecstuia, Bookfest Chișinău oferă o agora autentică pentru schimbul de idei și proiecte comune: „Trebuie să avem încredere în cărți, să căutăm lumina Spiritului lor care ne poate reda luciditatea și discernământul. În contextul relațiilor privilegiate pe care România și Republica Moldova le cultivă, Cartea nu rămâne doar un produs cultural, ci devine o punte de limbă, identitate și apartenență europeană. Sper că dialogurile, întâlnirile și dezbaterile găzduite de Bookfest Chișinău vor oferi o agora autentică în care ne vom împărtăși ideile, aspirațiile și proiectele de viitor.”




