Președintele Nicușor Dan a discutat, joi, cu cancelarul german Friedrich Merz, despre viitorul buget multianual al Uniunii Europene, parcursul european al Republicii Moldova și consolidarea securității europene, în cadrul unei întrevederi bilaterale desfășurate la Dublin, în marja celei de-a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE).
Discuția dintre cei doi lideri a durat aproximativ 40 de minute și a vizat atât cooperarea româno-germană, cât și teme strategice de interes comun.
„M-am bucurat să mă întâlnesc, în marja Summitului Comunității Politice Europene de la Dublin, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, și să discutăm despre excelenta cooperare dintre România și Germania, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene. Am abordat, de asemenea, teme de interes strategic comun, precum viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 și progresele Republicii Moldova în parcursul său de aderare la UE. Discuțiile au vizat și consolidarea securității europene, precum și dezvoltarea pe termen lung a industriilor de apărare și a capacităților militare ale celor două țări. Aceste obiective sunt esențiale pentru asigurarea unei descurajări credibile pe Flancul Estic al NATO, în contextul intensificării incursiunilor dronelor și al amenințărilor hibride cu care se confruntă Europa”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Președintele Nicușor Dan participă, joi și vineri, la Dublin, la cea de-a noua reuniune a Comunității Politice Europene și la reuniunea informală a Consiliului European, discuțiile urmând să vizeze principalele provocări de securitate și competitivitate ale continentului, consolidarea sprijinului european pentru Ucraina și Republica Moldova, combaterea amenințărilor hibride și a traficului de droguri, precum și poziționarea Uniunii Europene în competiția globală pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.
Reuniunea Comunității Politice Europene, găzduită de Irlanda joi, 12 noiembrie 2026, are tema „Europa: Puternică, sigură, conectată” și reunește lideri din întreaga Europă pentru discuții privind principalele provocări cu care se confruntă continentul, cu accent pe securitate, competitivitate și reziliență.
În sesiunea plenară, președintele va evidenția importanța unui răspuns european coordonat la provocările comune de securitate și competitivitate și va pleda pentru consolidarea conectivității strategice și a rezilienței democratice.
O atenție deosebită va fi acordată de președintele Nicușor Dan Flancului Estic, inclusiv Mării Negre, regiunile cele mai expuse amenințărilor de securitate. Totodată, va sublinia importanța cooperării în domeniile infrastructură de transport, energie și conectivitate, cu accent pe dezvoltarea legăturilor cu Ucraina și Republica Moldova.





