Canada: Mark Carney a preluat mandatul de premier de la Justin Trudeau cu mesajul că țara “nu va face parte niciodată din SUA”

Canada “nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Nu vom face niciodată, niciodată, în niciun fel parte din Statele Unite“, a declarat el, ca răspuns la aluziile repetate ale președintelui Donald Trump privind posibilitatea de a face din Canada al 51-lea stat american. Carney a reluat astfel aceleași afirmații pe care le-a susținut duminică în fața Partidului Liberal, unde a câștigat competiția pentru șefia partidului de guvernământ.

 

Carney a precizat că respectă Statele Unite și caută modalități de a “lucra cu” președintele american Donald Trump.

Mark Carney a fost învestit oficial vineri prim-ministru al Canadei, ceea ce îl pune în poziția de a lupta împotriva taxelor vamale impuse de președintele american Donald Trump care riscă să afecteze puternic economia canadiană, notează Reuters. Canada deține în 2025 și președinția grupului G7.

Donald Trump a reluat miercuri amenințările la adresa suveranității Canadei, insistând asupra anexării și afirmând că granița stabilită cu mai bine de 150 de ani în urmă între cele două țări este o linie “artificială”.

Carney, un novice în politică, a susținut că este cel mai bine plasat pentru a revigora partidul și pentru a supraveghea negocierile comerciale cu Trump, care amenință cu tarife suplimentare care ar putea paraliza economia canadiană dependentă de exporturi.

Trudeau a impus Statelor Unite tarife de retorsiune în valoare de 30 de miliarde de dolari canadieni ca răspuns la tarifele pe care Trump le-a impus Canadei.

Victoria lui Carney marchează prima dată când un outsider fără o experiență politică reală devine prim-ministru canadian. Acesta a declarat că experiența sa ca prima persoană care a ocupat funcția de guvernator a două bănci centrale din G7 – Canada și Anglia – înseamnă că era cel mai bun candidat pentru a face față lui Trump.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare