Cătălin Predoiu reiterează deschiderea României de a coopera cu Austria și alte state membre pentru îmbunătățirea spațiului Schengen cu obiectivul final de aderare deplină la zona de liberă circulație

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marți, după întâlnirea de lucru cu omologul austriac, Gerhard Karner, că obiectivul său este ca România să adere pe deplin la spațiul Schengen.

„În urmă cu trei luni de zile am avut o întâlnire cu Gerhard Karner, o făceam atunci în calitate de ministru al unei țări candidate la Schengen. Este un moment etapă pentru noi. Vom face acest drum până la capăt. România nu este primul stat care intră în Schengen etapizat, dacă nu mă înșel chiar și Austria a intrat în Schengen etapizat. Pentru mine și colegii mei întrebarea a fost ce anume trebuie să facem și nu când, a punctat ministrul român în conferința transmisă în direct de la Viena de televiziunea austriacă de stat ORF.

 

Ministrul Predoiu și-a exprimat în mod deschis dorința de a continua cooperarea strânsă cu Austria și alte state membre sau parteneri din regiune în domenii precum combaterea migrației ilegale, protecția frontierelor, aspectele externe ale migrației și cooperarea polițienească.

„Ne înțelegem bine și lucrăm bine cu ministerele noastre. Avem proiecte-pilot cu țările vecine. Vom suplimenta forțele Poliției de Frontieră și vom continua investițiile”, a afirmat ministrul român al Afacerilor Interne.
De cealaltă parte, ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, a declarat că „deocamdată nu este cazul ca România sau Bulgaria să intre în Schengen și cu frontierele terestre” și că „ar fi greșit să stabilim o dată concretă în acest sens”. Oficialul austriac a punctat, însă, necesitatea de a face „tot posibilul pentru a remedia situația de securitate din Uniunea Europeană și pentru a garanta libertatea de mișcare a cetățenilor”.
„Vom colabora în continuare pentru îmbunătățirea Spațiului Schengen. Știm că există o mare presiune a migrației ilegale în Europa. Noi avem interese comune, am lansat demersuri comune tocmai pentru a întări acest sistem. Noi, ca miniștri de interne, suntem responsabili pentru siguranța cetățenilor noștri”, a explicat Gerhard Karner în prima conferință de presă după ce România a intrat în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. 

Începând de duminică, 31 martie, românii care merg în țările Schengen nu mai sunt supuși controlului de frontieră la aeroporturi și porturi. Mai exact, aceștia pot merge direct la porțile de îmbarcare, fără verificarea documentelor de călătorie la punctele de control ale Poliției de Frontieră. Vor rămâne însă controalele la bagaje.

Ministrul Cătălin Predoiu a transmis, imediat după ce România a intrat în Schengen aerian și maritim, că intrarea cu frontierele terestre depinde „și de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre”, precum și de „evoluţii şi conjuncturi politice externe”, făcând referire la Austria.

Conform ministrului de Interne, din punct de vedere tehnic, această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen. Cătălin Predoiu a explicat că, pentru securizarea graniţelor, au fost necesare reforme legislative, procedurale, administrative şi instituţionale, precum şi intensificarea cooperării internaţionale. Fiecare pas a fost calculat şi adus la îndeplinire pentru a garanta securitatea internă şi externă a Spaţiului Schengen, protejând, totodată, libertăţile fundamentale ale cetăţenilor noştri. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare