Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea privind Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului referitoare la instituirea Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), stabilind că actul normativ este constituțional, potrivit unor oficiali ai CCR citați de Agerpres.
Potrivit acelorași surse, decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
Sesizarea de neconstituționalitate a fost formulată de mai mulți membri din grupurile parlamentare AUR, SOS România și PACE din Camera Deputaților, precum și de deputați neafiliați.
În plan legislativ, Senatul României a adoptat pe 26 mai, cu amendamente, legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență 21/2026 pentru modificarea și completarea OUG 62/2025, care vizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025, privind instituirea Instrumentului SAFE pentru consolidarea industriei europene de apărare.
Amendamentele au fost propuse de șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, care a argumentat că Guvernul are capacități limitate și nu le poate adopta în forma inițială.
Modificările vizează, între altele, modul de repartizare a fondurilor alocate României către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și stabilirea unui termen de 30 de zile de la semnarea acordului de împrumut pentru încheierea angajamentelor în cadrul SAFE, în loc de termenul de la data aprobării acordului, prevăzut anterior.
Proiectul a fost adoptat cu 69 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” și 31 de abțineri.




