Comisia Europeană relaxează condițiile privind achizițiile publice pentru echipamente medicale de protecție și ventilatoare respiratorii

Achizitorii publici din statele membre ale Uniunii Europene au la dispoziţie soluţii flexibile pentru satisfacerea rapidă a unor nevoi urgente, cum ar fi achiziţionarea de echipamente individuale de protecţie, de medicamente şi de ventilatoare, pentru a le furniza celor care au nevoie de acestea în cel mai scurt timp posibil, se arată într-un comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România remis CaleaEuropeană.ro.

“Astăzi, 1 aprilie, Comisia pune la dispoziţie orientări cu privire la modul de utilizare a tuturor posibilităţilor oferite de cadrul UE privind achiziţiile publice, având în vedere situaţia de urgenţă cauzată de pandemia de coronavirus. Legislaţia UE le oferă deja achizitorilor publici din statele membre soluţii flexibile pentru satisfacerea rapidă a unor nevoi urgente, cum ar fi achiziţionarea de echipamente individuale de protecţie, de medicamente şi de ventilatoare, pentru a le furniza celor care au nevoie de acestea în cel mai scurt timp posibil”, menţionează executivul european

Comisarul european responsabil cu piaţa internă, Thierry Breton, subliniază că, pe fondul crizei actuale declanşată de coronavirus, este normele europene vor permite achizitorilor publici să facă achiziţii în termen de câteva zile, “chiar şi ore, dacă este necesar”.

“Achizitorii publici se confruntă, în situaţia de urgenţă actuală, cu o presiune imensă de a asigura disponibilitatea unor echipamente individuale de protecţie, cum ar fi măşti şi mănuşi de protecţie, ventilatoare şi alte materiale medicale pentru toţi cei care lucrează neobosit în timpul acestei crize. Doresc să îi ajut prin explicaţii complete cu privire la toate mecanismele de flexibilitate şi soluţiile oferite de cadrul UE privind achiziţiile publice pentru cumpărarea unor astfel de materiale cât mai repede. Criza actuală declanşată de coronavirus reprezintă o urgenţă extremă şi imprevizibilă – tocmai pentru o astfel de situaţie, normele noastre europene le permit achizitorilor publici să facă achiziţii în termen de câteva zile, chiar şi ore, dacă este necesar. Invit toţi achizitorii publici să exploateze la maximum aceste flexibilităţi şi să nu ezite să solicite orientări suplimentare din partea Comisiei, dacă este necesar”, susţine Breton.

Conform Comisiei Europene, prin soluţiile oferite achizitorilor publici se urmăreşte scurtarea considerabilă a termenelor-limită general aplicabile, până la a face achiziţii fără publicarea prealabilă a anunţurilor de licitaţie, în circumstanţe excepţionale.

“Orientările evidenţiază opţiunile şi mecanismele de flexibilitate prevăzute de legislaţia UE. Acestea oferă o imagine de ansamblu a diferitelor proceduri de licitaţie pe care le au la dispoziţie achizitorii publici, inclusiv termenele-limită aplicabile. Orientările evidenţiază posibilităţi care variază de la scurtarea considerabilă a termenelor-limită general aplicabile, până la a face achiziţii fără publicarea prealabilă a anunţurilor de licitaţie, în circumstanţe excepţionale, cum ar fi urgenţa extremă legată de lupta împotriva coronavirusului. Oferă, de asemenea, clarificări cu privire la modul în care achizitorii publici ar putea găsi soluţii şi modalităţi alternative de a intra în contact cu piaţa, în această situaţie în care ne confruntăm cu o penurie de bunuri esenţiale”, se precizează în comunicatul oficial.

Comisia Europeană a lansat la 17 martie achiziții publice comune cu statele membre pentru echipamente medicale, truse de testare și ventilatoare respiratorii. Ulterior, executivul european a precizat că achiziția comună de echipamente individuale de protecție, lansată în contextul crizei COVID-19, s-a dovedit a fi un succes, iar primele materiale medicale licitate vor sosi în câteva săptămâni

Producătorii au făcut oferte care acoperă și, în unele cazuri, chiar depășesc cantitățile solicitate de statele membre care participă la procedura de achiziții publice, iar achizițiile comune acoperă măștile de tip 2 și 3, mănuși, ochelari de protecție, viziere, măști chirurgicale și salopete, preciza executivul european într-un comunicat.

25 state membre, între care și România, participă la această procedură de achiziție comună.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare