Compania americană Lockheed Martin și Aerostar Bacău vor deschide în România un centru de mentenanță, reparații și revizie pentru elicopterele Black Hawk

Compania americană Lockheed Martin, în parteneriat cu Aerostar S.A., au anunțat joi planurile lor de a deschide un centru de întreținere, reparații și revizie (MRO) a elicopterelor Black Hawk în Bacău, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În urma unui contract semnat între cele două companii în luna ianuarie, centrul MRO Black Hawk este programat să fie complet acreditat și operațional atunci când cele șapte elicoptere S-70 Black Hawk vor sosi în România, în cursul acestui an. Ministerul Afacerilor Interne al României a semnat un acord-cadru pentru o flotă de până la 12 Black Hawk în noiembrie 2021 pentru a răspunde nevoilor serviciilor de urgență ale țării.

“Aceast centru, atunci când va fi operațional, va contribui la crearea și menținerea locurilor de muncă înalt calificate în România, a declarat Ray Piselli, vicepreședinte pentru afaceri internaționale la Lockheed Martin. “De asemenea, va permite creșterea gradului de pregătire și reducerea costurilor operaționale pentru elicopterele Black Hawk operate aici. Pe măsură ce căutăm să integrăm suportul pentru alte produse Lockheed Martin, anticipăm că acest centru are un potențial puternic de creștere în viitor”, a mai transmis acesta.

După ce a finalizat un audit al Aerostar și al instalațiilor sale, Lockheed Martin așteaptă o evaluare a planurilor instalațiilor de către autoritățile române. Angajații Aerostar au finalizat deja pregătirea MRO necesară la Academia de Training Sikorsky Lockheed Martin din West Palm Beach, Florida.

“Prin această nouă capabilitate, Aerostar va continua și va parcurge întreg procesul de preluare a activităților MRO necesare pentru noile aeronave din România și din regiune. Dorim să consolidăm poziția României pe această piață și să ne bazăm pe capacitățile și cunoștințele noastre tehnice pentru a stimula cooperarea cu alte companii românești din acest domeniu”, a declarat Grigore Filip, Președinte și CEO la Aerostar.

Construit la uzina PZL Mielec a Lockheed Martin din Polonia, popularul S-70 Black Hawk și-a câștigat statutul de aeronavă utilitară de încredere pentru operatorii din întreaga lume, având o versatilitate multi-misiune de neegalat și o navigabilitate de nivel militar, capabilă să opereze în condiții meteo extreme, ziua sau noaptea.

Cu sediul în Bethesda, Maryland, Lockheed Martin Corporation este o companie internațională din industria aerospațială și de securitate, cu aproximativ 116.000 angajați în întreaga lume, specializată în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, producția, integrarea și întreținerea de sisteme, produse și servicii tehnologice avansate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare