Cancelarul german Angela Merkel a declarat că este de părere că acordul controversat dintre Uniunea Europeană și Turcia pentru a bloca afluxul de refugiați a fost „absolut corect”.
Declarația a fost făcută în cadrul singurei dezbateri televizate care are loc între politiciana conservatoare și principalul ei rival, social-democratul Martin Schulz înaintea alegerilor din 24 septembrie, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, Merkel a insistat că guvernul său are „toleranță zero” față de presiunile Turciei asupra etnicilor turci din Germania.
„Nu vom putea tolera așa ceva”, a declarat cancelarul german, în condițiile în care au existat apeluri la adresa moscheilor din Germania de a promova ura și violența. „În acest punct toleranța va fi zero”, a reiterat Merkel.
În Germania trăiesc 3 milioane de etnici turci, între care 1 milion dețin și cetățenie turcă.
Alegerile generale din Germania vor avea loc la 24 septembrie, iar Angela Merkel candidează pentru cel de-al patrulea mandat de cancelar.
.




