Marea Britanie oferă asigurări că va menţine angajamentul de apărare în statele nordice şi baltice, inclusiv după Brexit

Marea Britanie anunţă, luni, că angajamentul faţă de securitate şi apărare în statele nordice şi baltice nu se va schimba după Brexit, pentru a contracara ”antagonismul rusesc”, relatează Reuters.

Ministerul de Externe britanic Boris Johnson găzduiește, luni, o întâlnire a miniştrilor de Externe din opt ţări, inclusiv Estonia, Suedia şi Letonia, pentru a discuta aspecte care vizează Rusia, NATO şi cooperarea în domeniul apărării după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Într-o lume tot mai complexă, Marea Britanie rămâne o prezenţă liniştitoare pentru prietenii săi, în special pentru cei care se confruntă cu un antagonism rusesc continuu în nordul Europei şi în regiunea baltică”, a dat asigurări Boris Johnson, prin intermediul unui comunicat.

Diplomatul britanic a amintit de trimiterea trupelor britanice în Estonia, care au ajuns în luna martie la aproximativ 800 de persoane, măsură considerată o declaraţie prin care Marea Britanie îşi sprijină aliaţii ”în fața agresiunii externe” şi prin care îşi reafirmă angajamentul faţă de NATO.

Bugetul Marii Britanii pentru apărare este cel mai mare din Europa și al doilea din cadrul NATO, după SUA.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare