O posibilă pauză în conflictul din Ucraina ar putea fi mai aproape decât se crede, a declarat vineri premierul polonez Donald Tusk, după o discuție cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Declarația vine în contextul în care Kremlinul a anunțat joi că președintele rus Vladimir Putin și liderul american Donald Trump se vor întâlni în zilele următoare, pe fondul eforturilor Washingtonului de a obține progrese pentru oprirea războiului, aflat în cel de-al patrulea an.
„Există anumite semnale, și avem și o intuiție, că poate o înghețare a conflictului – nu vreau să spun sfârșitul, ci o înghețare a conflictului – este mai aproape decât s-ar putea crede”, a afirmat Tusk într-o conferință de presă. „Există speranțe pentru asta”, a adăugat el.
Premierul polonez a precizat că Zelenski este „foarte precaut, însă optimist” și că Ucraina dorește ca Polonia și alte state europene să fie implicate în planificarea unui armistițiu și a unui posibil acord de pace.
Polonia, membră NATO, a sprijinit constant Ucraina de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, când Moscova a trimis zeci de mii de militari peste graniță, invocând amenințări la adresa securității proprii. Kievul și partenerii săi occidentali acuză Rusia de o acțiune de acaparare teritorială cu motivații imperiale.
Administrația Prezidențială de la Kiev precizează, într-un comunicat emis vineri, că Zelenski a discutat cu Tusk despre „opțiunile diplomatice disponibile” și că au convenit „să se coordoneze și să colaboreze pentru interesele noastre europene comune”. Liderul ucrainean l-a informat, totodată, despre discuțiile purtate recent cu Trump și alți oficiali europeni.
„Ucraina, Polonia și alte țări europene au nevoie de fundații solide pentru securitatea și independența lor”, a subliniat Zelenski. „O pace fiabilă este esențială pentru toți și sunt recunoscător pentru disponibilitatea (aliaților) de a ajuta pe această cale”, a adăugat președintele ucrainean.
Discuția a abordat și procesul de negociere privind aderarea Ucrainei la UE. Președintele Ucrainei și prim-ministrul Poloniei împărtășesc aceeași opinie, și anume că primul capitol pentru Ucraina și Republica Moldova ar trebui deschis simultan.
„Ucraina și Republica Moldova au pornit împreună pe această cale și trebuie să o urmeze împreună”, menționează comunicatul.




