de Iulian Chifu*

Războiul cognitiv informațional, cu nuanțele operațiunilor psihologice incluse, este o parte tradițională a războiului cu spectru larg pe care Rusia îl duce împotriva tuturor democrațiilor, pentru a evita pragul care ar duce la escaladare și război convențional. Mai mult, Rusia are în doctrina sa chiar combinația dintre războiul cognitiv-informațional și războiul cibernetic, utilizată în atacurile de denigrare a lui Hilary Clinton în timpul implicării în alegerile americane din 2016.

Cartea de față realizează o analiză cuprinzătoare a acestui război cognitiv informațional asupra trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina, o regiune și trei țări care definesc acest tip de agresiune și oferă lecții învățate din propria experiență, dezvoltată în eforturile de apărare împotriva acestei agresiuni. În primul rând, este vorba despre o țară în război, Ucraina, unde specificul este legat de motivațiile date de Rusia agresiunii și de distorsionarea istoriei, în încercarea de a da vina pe ucraineni, pe cei agresați, pentru războiul și ilegalitatea Rusiei, care încă pretinde că respectă dreptul internațional.

Apoi este vorba despre Republica Moldova, într-o situație complicată legată de alegeri, alegerile prezidențiale împreună cu referendumul pentru introducerea în Constituție a căii europene și a integrării în UE, apoi alegerile parlamentare generale. Republica Moldova a fost terenul de testare a unor tipologii de agresiune,  pentru a fi replicate în toate țările democratice, în spațiul post-sovietic sau în Europa Centrală și de Est. Iar România, al treilea caz, a fost legat de o intervenție neplanificată, dar violentă în agresiunea sa informațională, dezvoltată ca răzbunare, zice-se, pentru pierderea înregistrată în Republica Moldova, la alegerile prezidențiale și referendum, pentru care Moscova a dat vina pe România. A fost, de asemenea, revelator modul de desfășurare a unui astfel de atac, care a fost pregătit pentru fiecare țară democratică în parte și care putea fi replicat în orice moment.

În cazul României, lecțiile învățate reprezintă o rețetă comună care ar putea fi multiplicată și utilizată în cazul fiecărui stat democratic, în special în perioada electorală. Nu numai democrația în era tehnologică a rețelelor sociale și a inteligenței artificiale este în joc, ci și alegerile făcute în mod deschis de cetățeni, precum și manipularea și amplificarea partidelor marginale, dar interesante pentru Rusia în cadrul jocurilor electorale interne. Decizia României de a anula alegerile, pe baza încălcării regulilor competiției electorale corecte, a finanțării, a transparenței și condițiilor egale, a modificat dosarul democratic și, în special, dosarul său electoral perfect pe care îl avea, dar prețul a fost acceptat pentru a evita ca Rusia să reușească preluarea ostilă a celei mai importante funcții din statul român, cea de președinte, cea mai importantă funcție pentru luarea deciziilor în politica externă, apărare și securitate.

Studiile noastre conțin atât analize semnificative, cât și monitorizarea și datele care stau la baza acestor concluzii. Dacă România este un caz clar, după ce procurorul general a publicat în mod deschis dosarul trimis în instanță, în cazul Ucrainei, unele părți ale analizei nu sunt publice, iar noi ne limităm la cele care implică dezinformare, manipulare și măsuri active ale Rusiei.

În cazul Republicii Moldova, un studiu aprofundat și extins are ca scop acoperirea alegerilor prezidențiale și a referendumului, a perioadei dintre alegeri, precum și a alegerilor parlamentare, toate câștigate de cetățenii Republicii Moldova în drumul lor pro-european. Am utilizat monitorizarea efectuată în mass-media de limbă română, mass-media de limbă rusă, atât din Republica Moldova, cât și din Rusia, precum și un studiu extins al rețelelor sociale în aceeași perioadă.

Rezultatele sunt o dovadă vie că aceste instrumente de monitorizare și expunere publică, ca și cele de reacție la falsuri sunt importante și au ajutat autoritățile să contracareze acțiunile la fiecare pas, evitând costurile și influența puternică pregătite cu sume enorme de bani implicate. Nu am acoperit implicarea financiară și cumpărarea de voturi în alegeri, prin injectarea de resurse importante în campania electorală, transportate prin curieri, transferuri în bănci sancționate și carduri sau criptomonezi.

Rezultatele arată caracteristicile comune ale războiului cognitiv-informațional al Rusiei, de la dezinformare și știri false la interpretări false și tendențioase ale faptelor și evoluțiilor existente într-o campanie electorală, precum și reinterpretarea și denaturarea evoluțiilor istorice reale ale țărilor vizate de războiul non-letal și non kinetic al Rusiei. Vedem, de asemenea, cum această parte a războiului cu spectru larg este un multiplicator și un instrument important în agresiunea împotriva oricărui stat democratic pe care Rusia l-a creat și lansat după bunul său plac, folosind instrumente provenite din dezvoltarea tehnologică și din social media, precum și din principiile și valorile democratice considerate de Rusia ca fiind vulnerabilități ale lumii occidentale. Prin urmare, au fost construite instrumente pentru a profita de aceste presupuse vulnerabilități.

Cartea noastră este o referință importantă pentru monitorizarea acestor evoluții în trei cazuri particulare: Ucraina devastată de război, Republica Moldova cu orientarea sa geopolitică controversată și alegeri critice, și România, o țară membră a UE/NATO care se confruntă cu provocări la nivelul celei mai importante funcții alese, cea de președinte. Aceste abordări trilaterale evidențiază atât aspecte comune, cât și strategii generale în abordarea războiului informațional cognitiv purtat de Rusia, precum și adaptabilitatea fiecărui caz în parte. Flexibilitatea și adaptabilitatea sunt caracteristici definitorii, cu implicarea localnicilor în acest efort, precum și supravegherea importantă și atacurile personalizate utilizate pentru a atinge acest nivel de performanță și efect.

Cartea are trei autori, reprezentând cele trei state în cauză. E vorba despre subsemnatul, Elena Mârzac și Vira Konstantinova. De asemenea, e alcătuită din 4 părți, o parte teoretică, precum și cele trei părți referitoare la cele trei state vizate. În cazul României, vizată este campania prezidențială din noiembrie și anularea alegerilor, perioada dintre alegeri și cea a alegerilor prezidențiale repetate. În cazul Ucrainei, analiza vizează întreaga perioadă a lui 2024 – 2025, în război. În cazul Republicii Moldova, am separat elementele în trei părți fundamentale, alegerile prezidențiale și referendumul, perioada dintre alegeri și alegerile parlamentare.

În cazul Republicii Moldova, un accent special l-am pus pe dimensiunea atacurilor tip character assassination la adresa președintelui Maia Sandu. Atacurile nu au vizat doar alegerile prezidențiale, ci toate perioadele în cauză, fiind considerat de către agresorul rus faptul că subminarea președintei Maia Sandu poate duce la un impact major, pe baza antrenării efortului și în campania parlamentară. În plus, o caracteristică descoperită, pentru a evita intepretarea unor atacuri misogine și victimizarea președintei Republicii Moldova, dar și pentru a-i marginaliza relevanța și a evita replicile la acest nivel, atacurile principale s-au derulat prin vocea purtătoarei de cuvânt al MAE al Federației Ruse, Maria Zaharova.

Președintele Republicii Moldova este egalat la acest nivel, purtător de cuvânt al MAE rus, atacul e purtat de o doamnă, astfel încât să se evite efectele secundare, iar rezultatul scontat era derizoriul și bătaia de joc. Însă reacția publicului a fost diferită: atacul a fost văzut ca o impunitate și o tratare la dimensiune derizorie a Republicii Moldova ca stat, ofensa a fost resimțită și a avut rol și de mobilizare, și de acoperire a unor probleme interne acute, reușind să ducă la mobilizare, pe baza alegerii cruciale și evident distincte, relevante, ba chiar crucială și existențială Est contra Vest, colonie versus libertate.

Alegerile din România și Republica Moldova au mai demonstrat faptul că există posibilitatea de a selecta un favorit și să-l promovezi în prim plan, amplificându-i vizibilitatea, chiar dacă vine din neant. Dacă afacerea Tik Tok a funcționat în România până la nivelul de a promova un candidat prezidențial de la 1% la prima poziție, în Republica Moldova, Partidul Democrația Acasă a lui Vasile Costiuc a beneficiat de un mecanism similar, intrând în Parlament, chiar dacă nereușind și scorul înregistrat anterior în România, o dovadă că lecțiile învățate au jucat un rol deja. Totuși această singularitate trebuie tratată cu maximă atenție, investigată, deconstruită și contracarată, pentru a evita alterarea rezultatului alegerilor libere și corecte.

Cartea poate fi comandată pe site la editura RAO, care s-a îngrijit de editarea și publicarea ei.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Studiile prospective, evitarea surprizelor strategice și anticiparea evoluțiilor sunt aspirația unui număr de metodologii. Recent a apărut cartea realizată ca urmare a unui proiect major al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning de studii prospective despre lumea de mâine, pe baza unei metodologii românești pe care am introdus-o în urmă cu 12 ani. Obiectivul este de a separa evoluțiile între continuitate și schimbările dramatice și de a identifica indicatorii critici care conturează scenariile viitorului, fie că este vorba de scenarii de continuitate, de discontinuitate sau de cazuri de tip „lebădă neagră”. Certitudinile relative ne ajută să elaborăm scenariile de tip „lebădă neagră”, foarte improbabile, dar și cu un impact enorm. Rezultatele și concluziile aduc în prim-plan atât tehnologia, cât și maladiile democrației, împreună cu o epocă a militarismului în care șansa este de a evita războaiele cinetice prin atenuarea și gestionarea rivalităților și schimbărilor de putere în capacitatea geopolitică.

Am elaborat evaluarea luând în considerare patru domenii de interes:

Actori

Ne-am concentrat pe Rusia, Ucraina, UE, SUA, NATO, China, chiar dacă am evaluat că, în noua lume tehnologică, fiecare țară care deține o nouă tehnologie sau resurse de orice fel legate de o astfel de tehnologie ar putea juca un rol mai important decât cel recomandat de economia, cercetarea, armata și relevanța politică internațională a acesteia. Dar acest lucru este valabil pentru viitor. Evaluarea inițială se concentrează pe actorii mari existenți, actorii relevanți, capabili să perturbe ordinea mondială sau să aibă un cuvânt de spus în remodelarea acestei ordini.

Relații

Ne-am concentrat pe cele mai importante relații bilaterale care leagă marii actori relevanți. Din nou, alți actori sau relații ar putea afecta evoluția și intra în etapa relevantă, în viitor, dar în momentul inițial al analizei, evaluarea se concentrează pe cei existenți.

Războaie, conflicte, confruntări

Conflictele, războaiele și confruntările sunt indispensabile pentru evaluarea inițială și evoluția ordinii mondiale. Ne-am concentrat asupra războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, asupra confruntării dintre Israel/SUA și Iran, asupra conflictului din Orientul Mijlociu și posibilelor sale rezultate, asupra rivalității economice și militare dintre SUA și China, care ar putea degenera într-un conflict în Taiwan sau în regiunea Indo-Pacific, precum și asupra posibilei rivalități sau confruntări dintre Rusia și Europa/NATO (SUA?).

Schimbări dramatice

Există semnale ale unor evoluții care pot afecta ordinea mondială internațională prin schimbări dramatice și rupturi în continuitatea vieții de astăzi. Am identificat aici tehnologia ca agent al schimbărilor dramatice, impactul acesteia și evoluția independentă a societății umane, o criză globală disruptivă/urgență civilă, precum pandemia, și războiul (război pe scară largă, război cvasi-global).

Certitudini relative, incertitudini critice, scenarii

În cadrul studiului nostru, am organizat nouă sesiuni de brainstorming cu diferite grupuri de aproximativ 50 de experți de diferite vârste și studenți la masterat, pentru a absorbi idei noi. Subiectele sunt rezultatul analizei dinamicii ordinii mondiale internaționale și a factorilor care ar putea determina schimbări dramatice, pe baza tendințelor dezvoltate în domenii cu impact ridicat. Apoi am utilizat un sistem creat din certitudini relative, incertitudini critice pentru a determina indicatorii relevanți și scenariile posibile.

Certitudinile relative sunt faptele pe care 100% dintre experți le-ar considera adevărate. Am folosit certitudinile relative pentru a identifica și a juca scenarii black swan, cu probabilitate redusă și impact ridicat. Am identificat 10 certitudini relative, cu un orizont de timp pe termen scurt, mediu și lung, sau cu semnificație pentru toate orizonturile de timp luate în considerare.

Incertitudini critice – La fel cum au fost stabilite certitudinile relative, incertitudinile critice sunt legate de faptele și evoluțiile care schimbă regulile jocului sau, dacă acestea valorizează schimbările, schimbă dramatic și evoluția lumii de mâine. În aceste cazuri, am folosit și sesiunile de brainstorming și sesiunile de experți pentru a determina incertitudinile critice pe termen scurt, mediu și lung.

Pe baza incertitudinilor critice identificate, am stabilit sistemul de indicatori critici pe termen scurt, mediu și lung. Pe baza indicatorilor critici, am stabilit scenariile care vor fi analizate în cadrul studiului și ne limităm la scenariul optimist, scenariul pesimist și scenariul cel mai probabil pentru fiecare dintre cele trei perioade de timp – pe termen scurt, mediu și lung. Am adăugat un caz special de dezbatere a impactului tehnologic, adică scenariile care plasează tehnologia ca un factor de schimbare dramatică care conduce evoluția ordinii mondiale, și nu vorbim aici despre lanțurile de aprovizionare, ci despre impactul asupra omenirii și societății umane, precum și despre relevanța în dominarea lumii. Am adăugat la acestea cele 10 scenarii de tip „lebădă neagră”. În total, am avut 20 de scenarii jucate dintr-un total de 112 posibile – 88 de scenarii din indicatori și 24 de scenarii „black swan”.

Concluzii

După ce am analizat toate scenariile, am ajuns la o serie de concluzii care se impun și care vor fi decisive pentru viitorul ordinii mondiale, pentru viitorul UE/Europei ca actor global și pentru viitorul umanității.

În primul rând, tehnologia va juca un rol mai important, chiar critic în unele cazuri, pentru viitorul ordinii mondiale, cu condiția ca umanitatea să aibă posibilitatea de a începe să se adapteze la acest viitor chiar acum, pe termen scurt și mediu, cât mai curând posibil, pentru a evita tendințele negative care ar putea diviza complet umanitatea și societatea în indivizi incluși în triburi cognitive sau care ar lăsa o mare parte a umanității în urmă, la un nivel de analfabetism în ceea ce privește noile tehnologii, împiedicând integrarea cu mașinile și algoritmii.

În al doilea rând, așa-numiții dușmani interni din cadrul societăților democratice, care subminează regulile și le canalizează către forme autocratice de guvernare în care puterea, fizică și tehnologică, joacă cel mai important rol, vor afecta și chiar vor defini lumea de mâine și rolul UE/Europei ca actor global sau tendința de a izola comunitățile din interiorul statelor-națiune, predispuse la războiul dezinformării care modelează alegerile libere, testele și modul de viață, alterând libertatea și drepturile omului.

În al treilea rând, istoricii ne spun că orice schimbare de mare amploare între substanța și forma Ordinii Mondiale survine după un război, o confruntare cinetică la nivel global. Depinde de omenire și de liderii săi dacă vom rămâne într-un război cu spectru larg, fără un război cinetic la scară largă, sau dacă vom repeta istoria trecutului, distrugând părți din patrimoniul nostru, clădiri, oameni și diversitate.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Strategia Națională de Apărare a Țării, emisă de noul președinte ales Nicușor Dan, în primele 6 luni de mandat, aduce câteva precedente și un risc important, dar asumat de către actualul deținător al fotoliului de la Cotroceni: acela de a-și lega postura politică de un document care trebuia să fie teoretic, tehnic, profesionist, suficient de formal. Față de precedentele ediții, în care Președintele personaliza doar o pagină de introducere, și aceea disputată între dimensiunea de securitate și comunicare publică a Administrației Prezidențiale, de această dată, Nicușor Dan își leagă numele direct de actuala Strategie. Fără precedent este și punerea sa în transparență înainte de adoptarea în CSAT și de prezentarea în Parlament. Așa cum fără precedent, inedit și risc prezidențial îl reprezintă situarea strategiei în jurul unui concept absolut nou, cel de independență solidară, fără echivalent la nivel internațional, european și fără a fi integrat în sistemul de securitate națională. Intro-ul de cinci pagini al strategiei și primul capitol conceptual nu se regăsesc în nici un document anterior. Un risc asumat de către Nicușor Dan, dar pe care nu l-aș fi recomandat unui președinte niciodată.

Independența solidară: între un “Prin Noi Înșine” de secol 21 și “România first!”

Noua Strategie merită apreciată pentru deschidere, transparență și curaj. Riscul asumat de către Președinte prin propunerea unui concept absolut nou, independența solidară, explicitat în cadrul documentului drept o combinație între apărarea interesului național și solidaritatea în cadrul instituțiilor europene, este remarcabil și prin simțul nevoii de asumare politică și proprietate intelectuală a Președintelui într-un domeniu în care, să fim cinstiți, nu excelează ca pregătire anterioară preluării funcției. Mai putem adăuga la elementele pozitive simțul nevoii de asociere a demersului documentului cu un concept cheie, o idee forță a lui, chiar dacă e nevoie de ceva timp, așezare, expertiză, și înțelegere a unor profesioniști pentru a desena contururile unui asemenea concept așezat, care să fie utilizabil în sistemul de politică externă și securitate al României și să poată fi comunicat coerent la nivel extern. Un exercițiu necesar, obligatoriu și deloc simplu.

Spuneam că nu aș fi recomandat un asemenea risc nici unui președinte, oricât de puternic și cu oricât de puternică personalitate și forță politică în societate. Chiar dacă un risc similar a fost asumat de către președintele Klaus Iohannis, un președinte profesor de fizică pe care reforma educației nu l-a răsplătit cu aprecieri în cadrul castei sale, sau Traian Băsescu, cel care și-a asumat să fie decidentul în criza răpirii jurnaliștilor în Irak, când consecințele ar fi dus la costuri enorme. Atunci nu eram consilier preidențial încă, iar ulterior președintele mi-a explicat că mobilizarea de forțe și acțiunea alături de aliați nu s-ar fi desfășurat cu asemenea forță și concentrare de resurse și nu ar fi dus la rezultatul recuperării jurnaliștilor dacă nu se implica președintele și rămânea dosarul, cum era normal, la Direcția Consulară a MAE.

Am citit mult despre cele comentate despre Strategia actuală de către analiști și profesioniști notorii ai relațiilor internaționale și ai studiilor de securitate, fără parti-pris-uri, și am văzut surpriza, oprobriul, dezamăgirea, refuzul de a accepta și interpretările asociate conceptului. De la calificarea lucrării drept inacceptabilă pentru cineva care dorește să intre la o facultate în domeniu, până la interpretările ca venind din zona suveranistă – se folosește independență ca să nu spună suveranitate, interes național ca gen proxim, autarhie, izolaționism, cu ceva solidaritate ca să sublinieze utilizarea partenerilor și aliaților ca instrumente pentru a atinge obiectivele egoiste naționale românești – până la acceptarea conceptului ca “interesant”, “inedit”, “nou” – o altă formă de a acoperi inadecvarea termenului, comentariile nu au fost deloc măgulitoare. MAGA cu iz românesc, România first în variantă soft sau edulcorată, toate caracterizările au împins spre o valoare de întrebuințare pur politică, legată de atragerea publicului partidelor numite suveraniste și celebra unitate – absolut necesară și lăudabilă – clamată de document care acoperă nevoia reclădirii coeziunii societale după alegeri și evenimentele din noiembrie-decembrie anul trecut.

Un alt risc este cel al trimiterii în derizoriu, cu costuri politice importante pentru Președinte, a documentului. E strategia președintelui. Fără alte comentarii. S-a mai întâmplat în al doilea mandat Traian Băsescu, cu celebra strategie ce marca (corect astăzi, dar prematur și cu o formulare prea directă și nefericită, comentată răuvoitor) vulnerabilitatea pe care o reprezenta războiul informațional și manipularea – directă sau în orb – a mass mediei tradiționale sau social media. Din acel document – altfel bine făcut și conceput – nu a mai rămas decât faptul că “mass media e o vulnerabilitate”, fără ca măcar fraza din textul acela să fie dusă la bun sfârșit și formularea complet publicată. Așa și aici, riscul este ca din strategie să nu rămână decât independența solidară, comentată în fel și chip și subiect de atacuri, trimitere în derizoriu și postări pe Tik Tok(vedeți-le, e plin).

Abordarea pe care o văd pentru salvarea conceptului, care ar putea totuși suferi o modificare chiar și formală a asocierii de vocabule care îl reprezintă, este mai degrabă una asociată perceptului liberal clasic Prin Noi Înșine, adus în realitatea și modernitatea secolului 21: lumea se schimbă, crizele împing statele să fie orientate mai mult spre sine, spre propriile preocupări și probleme, poate mult mai egoist, suntem cu un război la frontieră și un partener strategic care-și revizuiește și el propriile politici internaționale, după ce ne-a atacat direct la început de an, deci va trebui să ne uităm în oglindă și să asumăm mult mai mult din responsabilitățile și atribuțiile de securitate, apărare și politică externă prin noi înșine, singuri în cea mai mare măsură(vezi articolul 3 al Tratatului Nord-Atlantic), apoi să venim cu acest aport și valoare adăugată alături de aliați și parteneri, pentru a proba că ne asumăm partea de responsabilitate, și a solicita componenta rezultată din prevederile de solidaritate incluse în documentele de Alianță și de apartenență la Uniunea Europeană și menționate în parteneriatele strategice, în primul rând cel cu Statele Unite.

Deci independența solidară ar putea fi o traducere a sintagmei din Tratat potrivit căreia apărarea începe acasă, iar soluțiile în materie de apărare, securitate și relații externe trebuie să fie prin noi înșine, alături de aliați. Documentul, cu preponderență primele 5 pagini de introducere personală și personalizată, subliniază caracteristicile noului mandat, marcat clar de teme care vin din spațiul mai degrabă conservator, de la plecarea din partid pentru susținerea familiei tradiționale, la apropierea și reverența față de religie, precum și o istorie legată de locurile de naștere ale Președintelui în zona Făgăraș, acolo unde au supraviețuit cel mai mult luptătorii din opoziția armată față de comuniști.

Conceptul său cheie mai poate însemna, firește, și componenta de maturitate a națiunii, care s-a ridicat din copilăria și inocența, de ce nu, în materie de democrație asumată și profesată și realizează că trebuie să devină real contribuitor efortului națiunilor cu aceleași abordări privind lumea bazată pe reguli, statul de drept, drepturile omului și democrația. Să marcheze dobândirea conștiinței de sine a nevoii de a deveni izvor și susținător de idei și proiecte pe care să le poată exporta la nivel internațional pentru a ajuta la adaptarea, flexibilizarea și nuanțarea evoluțiilor și accentelor proporțional cu nevoia de a naviga prin turbulențele lumii de azi. Cu plusuri și minusuri, cu dorințe, aspirații, niveluri de ambiție de înțeles, dar resurse, capacități și putirință proporțională cu economia care, la rândul ei, a devenit nu un vehicul de antrenare, ci o vulnerabilitate importantă, ba chiar un risc de a altera starea de securitate în care ne aflăm.

Aprecieri și critici ale formulărilor din Strategie: idei utile, discutabile, reprobabile

La capitolul elementelor pozitive (pun deoparte pro-contra-discutabil în cazul conceptului deja analizat mai sus) aș reține prezentarea situației internaționale, inclusiv saltul de la cea mai bună și sigură situație a României din punctul de vedere al apărării și securității – prevedere regăsită în ultimele trei strategii – la asumarea faptului că suntem în cea mai complicată și periculoasă situație internațională din ultimii 30 de ani. Incertitudinea și impredictibilitatea sunt corect notate drept elemente definitorii ale lumii de azi și de mâine.  Ca și nevoia de a realiza încheierea epocii iluziilor și de a trece la un program serios, solid, rapid și profesionist de adaptare pentru apărarea și descurajarea de natură militară de secol 21, la reziliența societală necesară, adecvată amenințării războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, care se desfășoară deja în Ucraina vecină. Aici trebuie subliniat că ar fi meritat menționate elementele de studii prospective necesare a fi susținute și dezvoltate pentru a le integra în planificare și a evita surpriza strategică în aceste vremuri tectonice.

Interesantă este și acceptarea faptului că românii au, pe medie, dreptate. Poate transpare prea mult însă, idea responsabilității instituțiilor, nu a românilor(mulți lucrează în aceste instituții) și deloc a politicienilor și clasei politice care trebuie reformată și transformată meritocratic și profesionist – despre merit există o singură referință frugală în document, din păcate. Obligațiile instituțiilor de a livra servicii și vina pe stat nu sunt o soluție când evităm privirea în oglindă. Chiar și readucerea muncii ca valoare importantă în societatea românească ar fi fost utilă. Iar senzația unei detașări a președintelui și politicului de aceste responsabilități și presarea, în schimb, a zonei funcționarilor este, de asemenea inutilă: legile și reforma nu o fac funcționarii, deja subțiați într-un proces care tinde să alunge profesioniștii – care au alternative – și pe cei fără protecție în favoarea re-politizării sistemului. Participarea și implicarea cetățenilor în treburile societății sunt ținte importante de recalibrat, ca și controlul societății civile asupra aspectelor guvernării – și nu formularea nefericită de control al cetățenilor, care a fost lesne de caricaturizat drept revenire la tribunalele poporului.

O referință pozitivă și pentru asumarea(chiar nesubliniată) a ideii că România are de confruntat deja pericole – amenințări existențiale și iminente – care trebuie definite dincolo de componenta hibridă din războiul informațional. Apreciez și diplomația din formularea problemelor de context majore care dau turbulențele actuale – războiul și politicile MAGA americane, nenumite ca atare, ci doar ca eufemism sub forma provocărilor mai de departe sau mai de aproape. De salutat și raportul dintre continuitate și schimbare propus și asumat. Și așezarea cetățenului în centru strategiei(a fost valabil și în documentele anterioare, și în neterminatul Proiect de Țară) e de salutat ca și notarea exigențelor îndreptățite ale cetățenilor față de instituțiile lor, care ar trebui să însemne și respect, și încredere (în ele și în conducătorii lor) și resurse, și un statut respectat pentru cei care le populează. Vezi cu precădere finanțarea diplomației românești.

Interesantă este și asumarea obiectivelor legate de pace, deși nu sunt exclusiv dependente de România sau de președintele ei, de aceea aș fi utilizat poate mai mult ideea că problemele păcii și ale războiului au revenit în prim plan, pentru a evita un nivel de așteptare nerealist din partea populației. Pacea este un deziderat, reclamă costuri și investiții, precum și pregătirea pentru apărare și descurajare. Poziționarea de continuitate în triada Parteneriat strategic cu SUA, NATO, UE este corectă, ca și numirea agresiunii Rusiei sau definirea soluției în Ucraina ca pace justă și durabilă, nu doar pace cu orice preț. Salut și (re-)introducerea corupției ca amenințare de securitate – care necesită nuanțările din experiența trecutului, dar un nou impuls de actualitate.

Aș fi preferat ca punctul de pornire al analizei stării de fapt să depășească(tot vorbim despre maturizarea națiunii) Revoluția din decembrie și să treacă măcar la intrarea României în NATO și UE și procesul de integrare a sa euro-atlantică deplină. Acumulările economice sunt evidente, dar la capitolul acumulărilor sociale, e de explicat mai ales că sondajele arată mai degrabă o anumită fragmentare și individualizare, deloc coeziune și identitate asumată. Sensul abordării cumva externe, perceput în text, a problematicii instituțiilor și a statului, raportul neclar între siguranță și securitate, pe alocuri, preamărirea cetățeanului român, cadorisit cu toate atributele pozitive dar neasumând munca și propriile responsabilități în cadrul statului și a instituțiilor nu sunt neapărat abordări avantajoase în document. În fapt trebuie transmis clar faptul că statul cu instituțiile sale suntem noi, românii, cetățenii săi, Parlamentul ne reprezintă pe noi. Discutabilă, cel puțin, este și inducerea ideii că cetățenii nu ar îndeplini responsabilitatea de a-și apăra țara pentru că o consideră coruptă. Tot așa cum o formulare precum „adecvarea României la propria vocație istorică” este mai degrabă o tiradă jurnalistică din alte epoci, fără conținut și semnificație directă, nicidecum o formulă care revelează idei sau asumă acțiuni concrete.

Altfel Strategia e un document mult mai bun decât catastrofa prezentată de detractorii săi și oponenții politici de pe toate spectrele ideologice actuale, dar promitea mai mult și putea fi perfecționată substanțial înainte de publicarea sa. Desigur, încrederea președintelui în autorii din anturajul și aparatul său contează, ca și profesionalismul consilierului responsabil care trebuia să aibă suficient timp și suficiente consultări cu specialiștii pentru a putea ajusta, rotunji colțurile și propune un document mult mai solid conceptual, mai coerent și aplicabil practic și mai puțin utilizabil pentru interpretări și critici răuvoitoare. Vom vedea varianta finală și susținerea sa în Parlament, ca și șantierul deschis pentru reajustarea conceptului său fundamental și construcția documentelor ce decurg din Strategie. E un prim test major pentru Președinte, după cel al creării coaliției și limitarea deficitului sau al relansării relației cu SUA precum și atragerea fondurile europene și formula noului buget al UE.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.