Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP; PPE) a solicitat în plenul Parlamentului European respectarea valorilor democratice la locul de muncă, prin consultarea și informarea lucrătorilor europeni cu privire la remunerația pentru munca pe care o depun.
Intervenția eurodeputatului român a avut loc în contextul dezbaterii de marți, 14 decembrie, cu privire la Cadrul european pentru drepturile de participare ale lucrătorilor.
„Este esențial să înțelegem că dreptul la participare reprezintă un drept fundamental pentru orice om care-și desfășoară activitatea pe piața forței de muncă din UE. De aceea, trebuie să ne asigurăm că valorile democratice pe care le promovăm în toată lumea trebuie să fie respectate și la locul de muncă prin asigurarea de măsuri reale privind dreptul la informare, consultare și participare al lucrătorilor din întreprinderile europene. Luna trecută am votat în acest plen cu privire la directiva salariilor minime și consider că este esențial ca lucrătorii să aibă dreptul de a fi consultați și informați cu privire la remunerația pentru munca pe care o depun”, a afirmat eurodeputatul PPE.
În acest sens, Eugen Tomac a punctat necesitatea de a avea un cadru juridic extrem de riguros și predictibil pentru protecția muncitorilor europeni în contextul tranzițiilor digitală și ecologică:
„Cred că este un demers important pentru că traversăm o perioadă de criză și suntem chemați să răspundem unei necesități. Este evident că cea mai importantă resursă a Uniunii Europene o reprezintă forța de muncă și este esențial să avem grijă ca forța de muncă să fie bine pregătită, concurențială, performantă și, în mod evident, avem nevoie de un cadru juridic extrem de riguros și predictibil astfel încât muncitorii europeni să se simtă în siguranță în fața tuturor vulnerabilităților care pot apărea în această tranziție către o economie ecologică și digitală. Avem obligația să ne asigurăm că schimbările care rezultă din noile tehnologii, modificările condițiilor de muncă și intervențiile în gradul de ocupare al locurilor de muncă sunt luate prin colaborarea tuturor părților”, a mai declarat eurodeputatul.
Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții prin care solicita ca lucrătorii să aibă dreptul de a se implica în procesul decizional al societății și ca acest drept să se aplice atât în societățile naționale, cât și în cele transnaționale, indiferent de statutul juridic al acestora. În 2009, Parlamentul a solicitat în rezoluția din 19 februarie referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2002/14/CE: de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană ca lucrătorii din sectorul public să fie incluși în domeniul de aplicare al directivelor privind informarea și consultarea.
În rezoluția sa din 19 ianuarie 2017 referitoare la un Pilon european al drepturilor sociale, Parlamentul a reamintit importanța implicării lucrătorilor în procesul decizional și în managementul întreprinderilor și a indicat întreprinderile din sectorul economiei sociale, cum ar fi cooperativele, ca fiind un bun exemplu în ceea ce privește crearea de locuri de muncă de calitate, sprijinirea incluziunii sociale și promovarea economiei participative. În rezoluția sa din 22 octombrie 2020 referitoare la politicile de ocupare a forței de muncă și la politicile sociale din zona euro 2020, Parlamentul a subliniat că punerea în aplicare cu succes a Planului de redresare al UE necesită un dialog social adecvat la toate nivelurile, cu implicarea efectivă a partenerilor sociali. Rezoluția a subliniat importanța întăririi drepturilor lucrătorilor și ale sindicatelor, precum și a negocierii colective și a participării lucrătorilor, care sunt instrumente fundamentale pentru democrație și incluziune.
În rezoluția sa din 11 noiembrie 2020 referitoare la o Europă socială puternică pentru tranziții juste, Parlamentul a invitat Comisia să introducă o nouă directivă-cadru privind informarea, consultarea și participarea lucrătorilor pentru formele de întreprinderi europene, inclusiv lanțurile de subcontractare și francize. Acesta a solicitat și revizuirea Directivei privind comitetul european de întreprindere.
În rezoluția sa din 17 decembrie 2020 referitoare la guvernanța corporativă sustenabilă, Parlamentul a subliniat necesitatea unei implicări mai mari a angajaților în procesele decizionale ale întreprinderilor, pentru a integra mai bine obiectivele și efectele pe termen lung. Acesta a invitat Comisia să aibă în vedere revizuirea Directivei privind comitetul european de întreprindere și să stabilească un nou cadru de informare, consultare și implicare a lucrătorilor din întreprinderile europene. Într-o altă rezoluție din 10 martie 2021 referitoare la obligația de diligență a întreprinderilor și la răspunderea acestora, Parlamentul a solicitat ca directivele privind informarea și consultarea să fie utilizate pentru a garanta drepturile sindicatelor și ale reprezentanților lucrătorilor de a fi implicați în elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii privind diligența necesară în întreprinderile lor.
Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului lucrează în prezent la două rapoarte în acest domeniu – un raport din proprie inițiativă fără caracter legislativ referitor la democrația la locul de muncă: un cadru european pentru drepturile de participare ale lucrătorilor și revizuirea Directivei privind comitetul european de întreprindere (2021/2005(INI)) și un raport din proprie inițiativă cu caracter legislativ referitor la revizuirea Directivei privind comitetul european de întreprindere (2019 (2183) INL).