Europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă: Acordul nuclear cu Iranul este fundamental pentru neproliferarea nucleară

Europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a subliniat faptul că Acordul nuclear iranian este esențial pentru neproliferarea nucleară, iar credibilitatea negocierii de către SUA a viitoarelor acorduri nucleare, în special cu Coreea de Nord, este astăzi pusă în joc.

Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European, reunit în această săptămâna la Strasbourg, în contextul poziției Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, precum și în contextul summitului Donald Trump – Kim Jong-un din Singapore.

”Nu există nimic strategic în dezmembrarea realizărilor noastre, în dezmembrarea sistemului bazat pe reguli multilaterale sau în punerea în discuție a unor victorii diplomatice multilaterale de mare valoare. Să fim clari, acordul cu Iranul cere Teheranului să elimine 98% din stocul de uraniu, să demonteze și să pună sub sigiliu două treimi din centrifugele sale, să plafoneze nivelurile de îmbogățire a uraniului sub nivelul necesar armelor și să înlăture miezul reactorului său cu plutoniu. Astăzi, regimul de inspecție de amploare al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică certifică faptul că Iranul și-a îndeplinit toate angajamentele”, a punctat eurodeputatul Victor Boștinaru, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Planul Comun de Acțiune Globală este fundamental pentru neproliferarea nucleară și ar trebui să fie menținut cât mai mult timp posibil. Acest lucru este esențial pentru pacea și securitatea globală și este în interesul întregii comunități internaționale, inclusiv pentru SUA și Iran. Credibilitatea negocierii de către SUA a viitoarelor acorduri nucleare, în special cu Coreea de Nord, este în joc astăzi și nu pot decât să sper că acordul cu Coreea de Nord va fi la fel de ambițios ca și cel iranian”, a completat reprezentantul României în Parlamentul European.

În sursa amintită mai sus, Victor Boștinaru a punctat că este important să protejăm ”companiile europene în lumina reintroducerii sancțiunilor de către Statele Unite. Astfel, Grupul S&D salută propunerea Comisiei Europene de a activa «statutul de blocare». Este de la sine înțeles că dialogul cu SUA ar trebui totuși să continue pentru a aborda aspecte separate precum prezența iraniană în Siria în sprijinul regimului sângeros al lui al-Assad și al dezvoltării armelor balistice.”

În încheiere, europarlamentarul român a solicitat Uniunii Europene ”să ia toate măsurile necesare pentru a asigura Iranului beneficii economice tangibile, deoarece acestea sunt o parte esențială a acordului, inclusiv eliminarea tuturor obstacolelor care împiedică Banca Europeană de Investiții să finanțeze activitățile economice din Iran.”

Pe 8 mai, președintele american Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul internaţional JCPOA privind programul nuclear iranian, în pofida apelurilor făcute de partenerii săi europeni – Emmanuel Macron și Angela Merkel – care s-au aflat la Washington la finalul lunii aprilie. Un apel similar fusese făcut și de șeful diplomației britanice, Boris Johnson, primit la Washington de omologul american, Mike Pompeo.

Acordul privind programului nuclear iranian a fost încheiat în iulie 2015 la Viena între Teheran şi Grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania), înainte de venirea la Casa Albă a lui Donald Trump.

El reglementează strict activităţile nucleare ale Iranului astfel încât să garanteze caracterul lor exclusiv paşnic.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare