Connect with us

GENERAL

Experți europeni în securitate, scrisoare deschisă către Federica Mogherini: Este vremea să luați în serios amenințarea campaniei ruse de dezinformare

Published

on

“Acțiunile agresive ale Kremlinului sunt fără precedent în epoca modernă. Invadarea statelor vecine, atacuri cu bombe și uciderea civililor, prima anexare de după cel de-al Doilea Război Mondial a unui teritoriu străin din Europa, încălcări frecvente ale forntierelor altor state, rapirea unor cetățeni străini, hărțuirea diplomaților străini sau atacuri cibernetice masive reprezintă instrumentele regimului actual din Rusia“, este precizat în cadrul unei scrisori înaintată șefei diplomației europene, Federica Mogherini, semnată de diferiți experți în materie de securitate, de la fostul președinte al Estoniei și colaborator al Centrului pentru Securitate și Cooperare, Universitatea Standford, Thomas Hendrik Ilves, până la câștigătoarea Premiului Pulitzer, specializată în spațiul ex-sovietic, Anne Applebaum.

Toate aceste incidente sunt însoțite de o campanie de dezinformare masivă, brutală, agresivă, aflată în plină desfășurare. O campanie care a fost observată în Europa în ultimii trei ani, găsind metodele de amplificare și multiplicare a mesajelor sale – care are drept scop destabilizarea societăților noastre, amestecul în alegerile și referendumurile noastre, dar și destrămarea Uniunii Europene prin sprijinirea celor care doresc să o distrugă. Rusia a construit o rețea largă de comunicații în aproape toate statele membre, platforme care deja funcționează de foarte mult timp și care au rezultate notabile care nu pot fi șterse fără un efort considerabil menit să combată acest lucru”, au descris experții în materie de securitate.

Aceștia au criticat refuzul de admite că cineva lucrează la “a dinamita societățile noastre și la a distruge ordinea mondială stabilită după cel de-al Doilea Război Mondial, care a asigurat o perioadă de pace și prosperitate fără precedent“.

În scrisoare, semnatarii subliniază lipsa de luare de poziție a șefei diplomației europene. “În ciuda acestor amenințări evidente, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Secritate, Federica Mogherini, și-a petrecut ultimii doi ani încercând să evite să desemneze Rusia ca prinicipal generator de dezinformare”.

Aceștia evidențiază lipsa de acțiune a Uniunii Europene față de amenințarea reprezentată de Rusia. “În ciuda solicitărilor făcute de Parlamentul European pentru consolidarea grupului de lucru al Serviciului European de Acțiune Externă, East Stratcom Task Force, însărcinat cu operațiunile ruse de dezinformare, acest lucru nu s-a întâlmplat. Bazându-se pe deciziile SEAE, condus de Federica Mogherini, Uniunea Europană nu cheltuiește nimic pentru rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme existente – o campanie de dezinformare, care reușește cu succes să submineze societățile noaste democratice”, menționează experții în materie de securitate.

Aceștia au subliniat că “lucrul potrivit de făcut este acela de a tripla capacitatea grupului de lucru al Serviciului European de Acțiune Externă, East Stratcom Task Force, și de a oferi un buget unic de milioane de euro, cu scopul de a-și îndeplini obligațiile mandatului“.

“Bazându-ne pe dovezile multiple, este clar că Vladimir Putin dorește să distrugă ordinea gloablă liberală și face tot posibilul să-și atingă acest obiectiv. Acesta încă își găsește aliați în Europa. Cerem liderilor democratici să înceapă să ia în serios această amenințare și să considere acest lucru o problemă impotantă în materie de securitate. Avem nevoie ca liderii noștri să le spună instituțiilor de securitate să facă publice acțiunile Kremlinului și actorii acestora. Europenii trebuie să știe de către cine sunt manipulați “, au solicitat semnatarii în cadrul scrisorii.

În încheiere, aceștia i-au atras atenția Federicăi Mogherini că “dușmanii democrației vor continua să câștige, dacă nu vei face nimic pentru a răspunde acestei amenințări. Prejudiciul adus societăților noastre poate fi greu de reparat. Acum este momentul pentru a acționa.”

Lista semnatarilor poate fi accesată aici.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

GENERAL

Eurostat: România, pe ultimul loc în UE la sumele alocate anual pentru prestațiile familiale

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană raportat la sumele alocate anual pentru prestaţiile familiale (alocații pentru copii, alocații de creștere a copilului, etc.), cu 104 euro pe cap de locuitor în 2017, în condiţiile în care media în UE a fost de 675 de euro şi chiar şi Bulgaria a alocat 130 de euro, arată datele publicate luni, 1 iunie, de Eurostat.

Potrivit sursei citate, 27 de state membre ale UE au cheltuit în total 301 miliarde de euro pentru prestații familiale în 2017, echivalent cu 2,3% din PIB-ul UE. Această sumă a reprezentat 8,6% din totalul cheltuit pentru prestații de protecție socială.

Ponderea cheltuielilor pentru prestațiile familiale cea mai mare în Luxemburg, cea mai mică în Olanda

Ponderea cheltuielilor cu protecția socială pentru prestațiile familiale a variat semnificativ între statele membre ale UE. Acesta a reprezentat mai mult de 15% din prestațiile sociale totale numai în Luxemburg (15,3%), urmată de Polonia (13,4%) și Estonia (13,1%). Cele mai mici acțiuni au fost înregistrate în Olanda (4,2%) și Portugalia (4,9%).

În ceea ce privește ponderea cheltuielilor pentru prestaţiile familiale în totalul prestaţiilor sociale, România (cca. 7%) se situează înaintea unor state precum Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia sau Olanda.

Cheltuielile anuale pentru prestațiile familiale pe cap locuitor au fost, de asemenea, cele mai ridicate în Luxemburg (3.100 de euro per locuitor), urmate de Danemarca (1.700 €), Suedia (1.400 €), Germania (1.300 €) și Finlanda (1.200 €). Vă rugăm să rețineți că valoarea este supraestimată pentru Luxemburg în comparație cu alte țări, deoarece o proporție semnificativă a prestațiilor se acordă persoanelor care locuiesc în afara țării.

La polul opus, în 2017, trei țări au avut cheltuieli pentru prestații familiale sub 200 de euro pe cap de locuitor: România (104 €), Bulgaria (130 €) și Lituania (180 €).

Continue Reading

GENERAL

Răspunsul la Covid-19: Comisia Europeană, consultări cu sectorul financiar european pentru a sprijini cetățenii și întreprinderile

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a lansat ieri, 28 mai, prima sa masă rotundă cu sectorul financiar european, inclusiv cu reprezentanții consumatorilor și ai întreprinderilor, pentru a analiza modul în care poate dezvolta cele mai bune practici în sprijinul cetățenilor și întreprinderilor din UE.

După cum s-a anunțat în pachetul de măsuri bancare ale Comisiei din 28 aprilie 2020, această reuniune marchează începutul unui dialog cu sectorul financiar european, pentru a se stabili ce măsuri practice de sprijin pot fi puse în aplicare pentru a atenua impactul crizei cauzate de coronavirus. La reuniune au fost invitați o gamă largă de reprezentanți, inclusiv asociații de consumatori și de întreprinderi, asociații bancare, de asigurări și de creditare nebancare, precum și autoritățile europene de supraveghere. Comisia va prezida reuniunea.

Consumatorii casnici și întreprinderile au nevoie de toate ajutoarele pe care le pot obține pentru a face față perturbărilor cauzate de criza provocată de coronavirus. De aceea, lansăm astăzi un dialog între sectorul financiar și grupuri care reprezintă consumatorii și întreprinderile. Prin aceste dialoguri, dorim să găsim soluții practice la problemele concrete cu care se confruntă întreprinderile și consumatorii casnici din întreaga UE. Trebuie să ne asigurăm că robinetele de lichidități sunt deschise și că întreprinderile și consumatorii, în special întreprinderile mici, pot beneficia de sprijinul de care au nevoie. Aștept cu interes aceste discuții.”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor

Discuțiile au ca scop  principal analiza modului în care industria (asociațiile din sectorul bancar, al asigurărilor și al împrumuturilor nebancare) poate sprijini cetățenii și întreprinderile pe parcursul pandemiei. Acest răspuns trebuie să fie coordonat, pentru a se evita fragmentarea la nivel național și pentru a se asigura condiții de concurență echitabile. Participanții vor evalua și măsurile de sprijin pe care industria le-a implementat deja sau pe care le planifică. Asociațiile de consumatori și de întreprinderi vor oferi feedback cu privire la eficacitatea măsurilor existente, precum și cu privire la acțiunile suplimentare și la coerența acestora în întreaga UE.

Va participa și comisarul pentru justiție, Didier Reynders, care va prezenta informații cu privire la creditele de consum.

Continue Reading

GENERAL

Coronavirus: Statele Unite solicită Chinei să închidă definitiv pieţe de animale vii, menţionând ”legătura strânsă între animalele sălbatice vândute ilegal în aceste piețe și bolile zoonotice”

Published

on

Statele Unite au solicitat Chinei să închidă definitiv piețele de animale vii, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo, subliniind legăturile dintre acestea și bolile zoonotice, anunță Reuters, potrivit Agerpres.

”Dată fiind legătura strânsă între animalele sălbatice ilegal vândute în aceste pieţe şi bolile zoonotice, SUA solicită Republicii Populare Chineze să închidă definitiv aceste pieţe de animale sălbatice şi toate pieţele care vând animale sălbatice ilegale”, a declarat Pompeo într-un comunicat dat publicităţii târziu miercuri seara.

În același timp, Mike Pompeo, și-a arătat îngrijorarea cu privire la securitatea mai multor laboratoare chineze, sugerând efectuarea unor inspecții internaționale în cadrul acestor facilități, conform Le Figaro, care citează AFP.

Administrația Trump a evocat săptămâna trecută o ”anchetă” pentru cercetarea tezei conform căreia un angajat al Institutului de Virusologie din Wuhan a fost infectat din greșeală cu un coronavirus natural studiat în acest laborator, înainte de a se propaga în acest oraș, considerat punctul de unde a pornit pandemia.

Această sugestie, precizată pentru prima dată în articole de presă, a fost respinsă de institutul mai sus amintit, dar a căpătat un ecou considerabil în declarațiile americane.

”Trebuie să se ţină cont de faptul că aceste laboratoare sunt deschise încă în China. Astfel de laboratoare, unde există agenţi patogeni complecşi, care fac obiectul unor cercetări, se află nu doar la Institutul de Virusologie din Wuhan, există multe laboratoare de acest gen în China”, a declarat miercuri Mike Pompeo.

”Este important ca aceste materiale să fie manipulate într-un mod sigur, în deplină siguranţă, pentru a evita orice propagare accidentală”, a punctat acesta.

”Trebuie să ne asigurăm că guvernul chinez manipulează aceste materiale în mod corespunzător nu doar la Institutul de Virusologie din Wuhan, ci oriunde altundeva”, a afirmat Pompeo, comparând această situaţie cu cea din domeniul nuclear, care prevede că ”lumea inspectează siturile pentru a asigura o bună gestionare”.

Cu toate acestea, potrivit Le Figaro, secretarul de stat american nu a sugerat cine ar trebui să efectueze inspecțiile internaționale.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că noul coronavirus a fost transmis probabil oamenilor de la un animal. O piaţă din Wuhan este incriminată pentru că ar fi vândut animale sălbatice vii.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending