Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacuat, în cursul dimineții de vineri, 20 august, patru cetățeni – un român, un american, un bulgar și un britanic – de pe aeroportul internațional din Kabul, în condiții de siguranță, informează Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe într-o serie de comunicate remise CaleaEuropeană.ro.
Potrivit MAE, acestui al doilea zbor a reușit evacuarea a încă unui cetățean român (angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, care a optat recent pentru evacuare), precum și a trei cetățeni ai unor state europene/aliate: un cetățean bulgar, unul britanic și unul american.
Ulterior preluării celor patru cetățeni, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde va staționa în perioada următoare, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional, precizează și MApN.
Prima misiune de evacuare efectuată de Forțele Aeriene Române a avut loc miercuri, când avionul C-130 Hercules a preluat un cetățean român angajat al unei agenții NATO, întrucât ceilalți români care au solicitat sprijin nu au putut fi transferați în siguranță la aeroport până la momentul respectiv.
În schimb, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în cursul dimineții de 20 august 2021 un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul.
Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.
Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare.
Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu ocazia următorului zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad.





