Fostul președinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a propus finanțarea costurilor de apărare ale țărilor europene prin obligațiuni comune, informează DPA, citat de Agerpres.
„Nu există nicio îndoială că Bundeswehr (forțele armate germane – n.r.) are nevoie de mai multe fonduri, ca și alte armate din Europa”, a declarat Juncker pentru portalul german de știri «T-online».
El consideră că problema nu ar trebui rezolvată doar cu ajutorul datoriei germane, ci că ar trebui emise obligațiuni europene pentru a face față provocării financiare.
Cu toate acestea, Juncker a menționat că acesta este un proces lung, referindu-se la dezbaterea anterioară privind euroobligațiunile, care a stârnit dezbateri aprinse în Germania. „Ceea ce propun acum și ceea ce s-a făcut în legătură cu pandemia sunt obligațiuni europene țintite”, a spus el.
Juncker a criticat actuala politică de apărare a Europei ca fiind inadecvată. „Bugetele europene de apărare sunt prea slabe pentru a fi luate în serios”, a spus el, adăugând că Europa trebuie să devină urgent mai independentă.
În prezent, a remarcat el, „există doar două armate în Europa care ar fi pregătite pentru o desfășurare imediată – cea franceză și cea britanică”.
În plus față de creșterea investițiilor, Juncker a făcut apel la reforme structurale. „Dacă am organiza livrările în Europa un pic mai rațional, într-o gamă mai restrânsă de arme, mai puține modele de tancuri, mai puține modele de elicoptere, am putea economisi o sută de miliarde de euro pe an”, a declarat fostul președinte al CE.
Juncker a menționat, de asemenea, dificultățile în punerea în aplicare a propunerii. El a menționat că în producția militară există „teritorii naționale la care oamenii nu sunt dispuși să renunțe”. „Germanii nu vor renunța niciodată să își producă propriile tancuri”, a spus fostul șef al Executivului european.




