Franța susține că acordul UE privind planul de relansare este “actul de naștere a unei noi Europe”: O Europă mai solidară, mai verde și mai franco-germană

Acordul asupra planului de relansare semnat marţi în zori de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) este “un act de naştere a unei noi Europe”, susţine ministrul francez al economiei Bruno Le Maire, care asigură că nu reproşează nimic aşa-ziselor state “frugale”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Această nouă Europă va fi “mai solidară, mai verde şi de asemenea mai franco-germană”, a declarat Le Maire, care a amintit la postul de radio Franceinfo că “pentru prima dată în istoria sa, Europa acceptă să se împrumute în comun”.

“Acest acord datorează totul sau aproape totul voinţei Franţei şi Germaniei, voinţei preşedintelui Republicii (franceze) şi cancelarului federal german”, a insistat ministrul francez, care a calificat summitul de la Bruxelles drept “negociere-maraton, epuizantă”.

Planul de relansare european, negociat intens începând de vineri până marţi dimineaţa, prevede un ajutor de 750 de miliarde de euro pentru depăşirea crizei economice provocată de pandemia de COVID-19. În cele din urmă, acestea au fost împărţite în 390 de miliarde subvenţii şi 360 de miliarde împrumuturi, în timp ce Franţa şi Germania doreau iniţial 500 de miliarde subvenţii şi 250 de miliarde împrumuturi. 

În ceea ce priveşte problemele puse de Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia, care doreau mai multe împrumuturi şi mai puţine subvenţii în acest plan de redresare şi care au fost la originea unor extrem de puternice dispute în timpul negocierilor, ministrul francez al economiei a dat asigurări că nu are de făcut “niciun reproş acestor patru state”.

El a apreciat că un astfel de reproş “ar fi foarte nepotrivit”, în condiţiile în care aceste ţări “au făcut o concesie majoră”, acceptând pentru prima dată un împrumut european important garantat în comun de cele 27 de state membre.

De altfel, la finalul summitului, președintele francez Emmanuel Macron a salutat alături de cancelarul german Angela Merkel faptul că a fost pus în aplicare un mecanism pentru asumarea datoriilor comune, unul dintre obiectivele pe care Franța și Germania le-au promovat în planul lor de 500 de miliarde de euro.

“Vreau ca toată lumea să măsoare distanța parcursă în două luni … în două luni am fost capabili să construim un consens. Planul de recuperare este o schimbare istorică a Europei noastre și a zonei euro“, a spus el, subliniind că Franța va primi peste 100 de miliarde de euro din acest plan de relansare.

Citiți și Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Mark Rutte și ceilalți șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au ajuns la un acord fără precedent într-un context extraordinar. După tratative maraton la primul summit “în persoană” după izbucnirea pandemiei, cei 27 de lideri europeni au aprobat pachetul uriaș de relansare economică a Uniunii Europene în urma crizei provocate de coronavirus, un plan de 1.824 de miliarde de euro compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro. De asemenea, liderii europeni au depășit dificultățile și în ce privește condiționalitățile, iar acordarea fondurilor europene va fi supusă în premieră criteriului respectării statului de drept, în timp ce acordarea granturilor din cadrul NGEU va fi evaluată din perspectiva obiectivelor cuprinse în recomandările specifice de țară. Acordul între șefii de stat sau de guvern a fost obținut la ora 6:30, marți dimineață, după patru zile și patru nopți de negocieri, transformând acest summit într-unul dintre cele mai lungi din istoria Uniunii Europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare