O eventuală victorie a lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA nu înseamnă că Europa se va putea baza pe Statele Unite în privința securității ca înainte, a declarat ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, într-un interviu citat de Politico Europe.
Ministrul apărării din Germania a argumentat că Statele Unite vor rămâne concentrate pe provocările reprezentate de China chiar dacă un candidat democrat îl va învinge pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie, iar în acest context Europa trebuie să continue să își dezvolte propria politică externă și de securitate.
“Chiar dacă Joe Biden câștigă – ceea ce înseamnă că ne vom interacționa diferit unii cu ceilalți – nu trebuie să uităm că există anumită viziuni care sunt împărtășite de o mare parte a clasei politice americane, cu privire la China sau Rusia, unde aș menționa Nord Stream 2“, a spus Kramp-Karrenbauer, referindu-se la gazoductul prin care Rusia va transporta gaz către Europa prin Germania, un proiect intens criticat de SUA și obiect al unor sancțiuni din partea administrației americane.
Kramp-Karrenbauer a spus că, pe baza declarațiilor date de Biden până în prezent, rivalitatea economică și geopolitică dintre Statele Unite și China va continua dacă acesta ar deveni președinte. De altfel, ea a dublat un mesaj similar pe care l-a transmis și ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas declarând că schimbările structurale pe plan global sunt prea profunde pentru ca o înfrângere a lui Donald Trump în SUA să fie suficientă pentru redresarea relațiilor transatlantice.
“Și asta va conduce inevitabil la întrebarea, având în vedere și capacitățile Statelor Unite și sarcinile pe care trebuie să și le asume, dacă este în măsură să aibă o prezență la fel de mare în două zone și să suporte costurile implicate. – cu alte cuvinte, atât în spațiul european, cât și în zona Indo-Pacific”, a spus Kramp-Karrenbauer, făcând astfel trimitere la decizia recentă a președintelui SUA de a retrage 9.500 de militari din contingentul american staționat în Germania și posibilitatea desfășurării acestuia în alte zone din Europa, dar și în zona Indo-Pacific.
Ea a mai spus că președinția germană a Consiliului UE, care a început săptămâna trecută, “lucrează foarte mult” pentru a finaliza lucrările în următoarele șase luni la o propunere care să permită țărilor din afara UE să participe la proiecte militare derulate în cadrul Programul de cooperare structurată permanentă (PESCO) al Uniunii Europene
“Acest lucru este important pentru cooperarea viitoare cu Regatul Unit, dar și pentru cooperarea cu Statele Unite”, a spus ea. De altfel, SUA au criticat în ultimii ani eforturile europene în cadrul PESCO întrucât nu facilitează implicarea altor state terțe.
Kramp-Karrenbauer a mai precizat că o orientare a atenției SUA către Asia înseamnă că “este în interesul nostru real să facem progrese mai rapide și mai bune în Europa” în consolidarea politiciii externe și de apărare.
Programul președinției Germaniei la Consiliul UE subliniază că relația cu Statele Unite rămâne cea mai importantă pe plan extern pentru Uniunea Europeană, cancelarul Angela Merkel exprimându-și susținerea pentru comunitatea transatlantică de apărare și pentru umbrela de securitate nucleară. În egală măsură, Germania urmărește să abordeze și relațiile UE cu Rusia și cu China, cu aceasta din urmă Berlinul solicitând reciprocitate și dorind un acord de protejare a investițiilor.
Relația transatlantică este tensionată în mare parte pe axa Berlin – Washington, având în vedere că președintele Donald Trump este un critic de lungă durată al faptului că Germania nu contribuie suficient din punct de vedere financiar în cadrul NATO, dar în schimb dezvoltă o cooperare energetică cu Rusia, țară care este percepută ca amenințare pentru securitatea euro-atlantică.





Comentariile sunt închise.