Pachetul Mobilitate I: Comisia Europeană regretă că noile reguli pentru transportatori adoptate de PE nu respectă obiectivele Pactului Ecologic European

Comisia Europeană regretă că noile reguli pentru transportatori adoptate de Parlamentul European azi, 9 iulie, nu sunt în acord cu ambițiile Pactului Ecologic European privind atingerea neutralității climatice până în 2050. De asemenea, Comisia Europeană nu a inclus în propunerea sa privind Pachetul Mobilitate I, adoptată în 2017, măsura privind revenirea obligatorie a autovehiculului la bază, în statul membru de origine, la fiecare opt săptămâni, respectiv măsura privind operațiunile de transport combinat, a declarat comisarul european pentru transport, Adina Vălean. 

„Comisia regretă faptul că noul set de reguli include elemente care nu sunt în concordanță cu ambițiile Pactului Ecologic și sprijinul acordat de către Consiliul European obiectivului atingerii neutralității climatice până în 2050. Acestea se referă la returnarea obligatorie a vehiculului în statul membru de bază la fiecare opt săptămâni și restricțiile impuse operațiunilor de transport combinat”, transmite Adina Vălean.

De asemenea, comisarul european precizează că aceste măsuri „nu au făcut parte din propunerile Comisiei adoptate la 31 mai 2017 și nu au făcut obiectul unei evaluări de impact”. Potrivit acesteia, „bligația de returnare a camionului poate duce la ineficiențe în sistemul de transport și la o creștere a emisiilor inutile, poluare și congestionare, în timp ce restricțiile privind transportul combinat ar putea diminua eficacitatea acestuia pentru a sprijini operațiunile multimodale de marfă”.

Prin urmare, oficialul de la Bruxelles mai precizează că Executivul European analizează acum „impactul preconizat al acestor două aspecte asupra climei, mediului și funcționării pieței unice și colectează toate informațiile necesare” și încurajează sectorul transportului rutier și autoritățile naționale să sprijine această activitate, furnizând date relevante pentru evaluare.

„Vom avea concluziile studiilor gata înainte de sfârșitul acestui an”, informează Adina Vălean. „Dacă este necesar, Comisia își va exercita dreptul de a prezenta o propunere legislativă specifică înainte de intrarea în vigoare a celor două dispoziții” care încalcă obiectivele Pactului Ecologic European, mai adaugă comisarul pentru transporturi. 

Potrivit comunicatului Parlamentului European, regulile revizuite referitoare la detașarea șoferilor, perioadele conducere și de repaus și o mai bună aplicare a normelor de cabotaj (adică transportul temporar de bunuri de către transportatori nerezidenți într-un stat membru) au scopul de a pune capăt denaturării concurenței în domeniu și de a oferi condiții mai bune pentru odihna șoferilor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare