Connect with us

EDITORIALE

Iulian Chifu: Durerile de cap ale lumii de mâine – pregătirea pentru cele mai negative scenarii

Published

on

de Iulian Chifu*

Pesimismul și veștile rele sunt caracteristicile secolului 21 în care suntem. Iar dacă oamenii obișnuiți au înclinația să-și trăiască viața cu preocupările curente, iar oamenii de stat responsabili să evite panica, fenomenele negative, neîncrederea în instituții sau pesimismul care reduce consumul și investițiile devastând economia, analiștii și planificatorii strategici trebuie să se ocupe de toate posibilele evoluții negative ale societății, statului și a lumii de mâine. Nu înseamnă că sunt foarte fericiți. Dar responsabilitatea vine și cu scenariile negative, cu planificarea și pregătirea pentru cazurile cu probabilitate redusă, dar cu un impact major pentru populație. Și nu poate fi mai dificil la nivel strategic decât să convingi un decident să investescă în ceva care ar putea să nu fie util niciodată sau succesorul succesorului său să fie cel care ar putea profita de prevederea și investiția făcută la timp în securitate și apărare.

Lumea în turbulență vine doar cu vești proaste

Mai întâi, vedem peste tot turbulențe care au alunecat în războaie, care escaladează, în loc să meargă spre negocieri, soluții sau compromis. Ba mai mult, acestea se extind, cu riscul intrării într-un război total între beligeranți. Și dacă luăm caracteristicile rivalității dintre democrații și autocrații, dintre statele ce respectă lumea bazată pe reguli și cele revizioniste, frustrate, revanșarde, care contestă ordinea mondială, dorind să o schimbe, eventual prin revoluție sau război, furtuna perfectă a suprapunerii tuturor conflictelor regionale și potențării lor este un fapt cu probabilitate extrem de redusă dar, totuși, un fapt posibil, care nu poate fi respins a priori drept imposibilitate.

Caracteristicile fundamentale încep cu reapariția războiului ca instrument de politică externă sau de satisfacere a unor niveluri de ambiție exagerate a unor lideri autocrați la nivel mondial. Războiul a revenit și în Europa, odată ce Rusia a optat pentru războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung din Ucraina, având drept obiectiv menținerea lui Putin la putere, reconstruirea statutului neo-imperial al Rusiei și salvarea, eventual recâștigarea poziției de Mare Putere și prezența la masa dezbaterii guvernanței globale din viitor, în plin secol 21.

Rusia a considerat că granița spiritualizată care despărțea, în Estul Europei, granițele NATO/UE și ale Occidentului de Rusia, nu se justifică, că pierde pas cu pas influență și control în spațiul post-sovietic, prin atractivitatea noilor state independente către securitate și prosperitatea occidentală, așa că a distrus această noua Fulda gap trecând la o frontieră întărită cât mai departe de propriul teritoriu. Acum se află la linia de demarcație din Ucraina, dar nu este stabilizată și Putin și-ar dori-o mutată măcar pe Prut și la Gurile Dunării, cu o Ucraină rămasă fără ieșire la mare și sub controlul și influența Moscovei. Dar Rusia nu se va opri aici sau numai la Ucraina: va merge mai departe! Deja câteva duzini de șefi ai Apărării, miniștri ai Apărării, șeful Comitetului Militar al NATO și noul comisar pentru Apărare al UE au anunțat că trebuie să ne pregătim de război cu Rusia în 2-5 ani, în variantă pesimistă, 5-7-8 în cea optimistă.

Apoi au revenit în prim plan politicile de putere – utilizarea forței pe scară largă, a amenințării cu forța, a demonstrațiilor de forță și chiar a războiului – în paralel cu reapariția politicilor de Mare Putere – negocieri între „cei mari” pe seama statelor mai mici, a intereselor, teritoriului lor, exportul costurilor de natură economică, politică sau militară de la marii actori aflați în confruntare către cei mai mici, situați la periferie sau în proximitatea lor, sau pe spațiile aflate în dispută. Cele două caracteristici vin în contextul unei perspective de confruntare între Marii Actori care revine în premieră după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar poate cea mai importantă și mai nouă evoluție o reprezintă turbulențele majore în Politica de Alianțe. Și nu mă refer aici la construirea unor formule alternative de Alianțe contradictorii – G7, NATO/UE, OECD, Comunitatea democrațiilor versus BRICS, China-Rusia-Iran-Coreea de Nord, Sudul Global. Nu suntem în formula alianțelor antagonice ale celor două Războaie Mondiale. Ci mult mai nuanțat și mai subtil, cu angajamente de alianță care se pot relativiza – vezi și dezbaterea despre articolul 5 sau umbrela nucleară americană în varianta Trump, cu taxarea/plata cerută celor ce beneficiază de ea – sau cu actori care preferă să profite de avantajele ambelor componente/ organizații/blocuri, din rațiuni economice pragmatice – Turcia, statele petroliere arabe, democrații precum Brazilia sau Africa de Sud. Relativizarea sau ambiguizarea politicilor de alianțe diluează garanții de securitate și hibridizează perspectivele dezbaterilor despre prieteni versus dușmani.

Importanța scenariilor catastrofale și ireversibile, cu probabilitate redusă

Turbulențele majore ale lumii de astăzi vin cu o accentuare a scenariilor negative și o creștere a probabilităților scenariilor de tip black swan –lebădă neagră, a evenimentelor rare, dar cu impact major. Și atunci când avem de a face cu consecințe și impact de tip catastrofal sau ireversibil, planificatorii strategici trebuie să ia în considerare și să planifice, să aloce resurse pentru a contracara un asemenea potențial scenariu cu probabilitate redusă. În relația dintre costuri și consecințe, lucrurile se schimbă dramatic, odată ce nu pot fi finanțate doar protecția și prevenirea în cadrul amenințărilor potențiale pentru care am bani sau care sunt înregistrate cu probabilitate relevantă.

Abordarea îndreptată spre consecințe a fost introdusă după 11 septembrie și vorbește despre alocarea unei componente pentru posibile evenimente rare cu impact major. Astfel, la început s-a lucrat cu regula lui 1%, ignorându-se amenințările cu probabilitate sub 1% să aibă loc. Ulterior evoluțiile au arătat că impactul nu poate fi ignorat și, oricât de mică probabilitate avem ca un scenariu să se întâmple, trebuie planificat dacă avem de a face cu consecințe catastrofale sau ireversibile.

În momentul de față, cele mai probabile scenarii de această factură cuprind evenimente care trebuie tratate cu maximă atenție în spațiul public. Dar pentru a avea o idee despre cum arată asemenea scenarii, putem vorbi despre un set de scenarii și evoluții care au ieșit din plaja evenimentelor rare și au intrat în cele cu probabilitate relevantă și de discontinuitate, deci intră automat în această sferă a planificării obligatorii. Dintre ele, iată, apariția celui de-al șaselea val extremist – precedentul a fost terorismul internațional Daesh/Stat Islamic – care se leagă de evoluțiile din Gaza și Liban, respectiv explozia și confuzia între terorism și cauza palestiniană, precum și nerecunoașterea statului Israel de către Hamas și Hezbollah.

După atacul terorist din 7 octombrie, acțiunea din Gaza cu multiplele sale efecte secundare – datorate inclusiv ascunderii centrelor de comandă și control, depozitelor și fabricilor de armamente printre clădiri, în scoli și spitale, și a folosirii propriei populații drept scuturi umane – a dus la foarte multe victime civile nevinovate și la o explozie de comunicare și război informațional care a cuprins întreaga lume, permițând radicalizare și deschidere spre recrutare în spații occidentale și din lumea întreagă. Această perspectivă este pe deplin îngrijorătoare și devine un scenariu de discontinuitate relativ probabil astăzi.

Și aici, cele mai importante evoluții de această factură – ieșite din spațiul scenariilor tip lebădă neagră și devenite scenarii de discontinuitate probabile – sunt cele din spațiul securității societale: atacurile, ambiguizarea și faliile interne/dezbaterile despre identitate; lipsa sau accentuarea rupturilor din coeziunea societală; dispariția intangibilelor care produc voința de a lupta, motivația de a-ți apăra țara, teritoriul, semenii, capacitatea de mobilizare, patriotismul; falii și probleme majore în reziliența societală, date cu precădere de neîncrederea în lidership și instituții, critica unei calități tot mai slabe a clasei politice; subminarea și dinamitarea elitei, de la dilematică la demitizare și relativizare, la marginalizare și excludere populistă, subminare și aneantizare, nerecunoașterea realizărilor, atac la demnitate individuală și colectivă.

Acestora li se adaugă ceea ce Condoleezza Rice numea noii cavaleri ai Apocalipsei democrației, efecte secundare și dezvoltări aberante în lumea democratică: populism, izolaționism, nativism/naționalism, protecționism. Toate patru își au explicații inclusiv obiective – diferitele costuri și nemulțumiri percepute ale globalizării, dezinformare și fake news-uri prin social media, dirijarea resorturilor și canalizarea energiilor contestatare spre acțiuni distructive – dar majoritatea sunt pe deplin subiective și trădează lipsa de educație și capacitatea redusă de a lupta cu efectele secundare ale tehnologiilor și războaielor informaționale. Societățile rămân cele mai simplu de dezbinat și fragmentat, dar și cel mai simplu de coagulat și dirijat prin enunțarea unor teme de contestare și protest.

Cinci soluții pentru România

Nu există un panaceu al nici unui beteșug al societății sau al lumii, așa cum nu există, cu atât mai puțin, în materie de securitate. Dar trebuie să fii serios și să-ți rezolvi problemele de apărare și descurajare credibilă, ceea ce înseamnă resursă umană, refacerea contractului social cu zona militară și de securitate, atractivitatea funcției militare; apoi achiziția de capabilități, producția în țară de muniție și principalele armamente; reconstruirea industriei de apărare și absorbția la nivelul pregătirii a strategiilor desprinse din primul război de secol 21, cel de agresiune al Rusiei în Ucraina. În plus, am desprins cinci teme de reflecție și considerare, care sunt absolut obligatorii astăzi pentru România.

New forward defense – există astăzi o întreagă dezbatere vizând apărarea avansată/înaintată în fața teritoriului național, în zonă maritimă sau în spațiul statelor vecine care achiesează procedeul. Nu este acceptabilă politic, ba mai mult, nici interceptarea unor proiectile sau drone de orice fel în afara teritoriului național nu este acceptată la nivelul SUA și al NATO. Dar îndeplinirea obiectivului privind faptul ca nici un centimetru din teritoriul aliat să nu cadă în mâinile inamicului creează necesitatea definirii ca element de descurajare al intervenției în fața teritoriului național/aliat. În cazul României, e nevoie de o strategie de intervenție maritimă solidă și descurajare credibilă în zona economică exclusivă, cel puțin.

Marea Strategie a României – experiența din ultimul timp a demonstrat faptul că este nevoie de o Mare Strategie a României, liniile directoare majore, convenite prin consens național, privind strategiile ce exced durata de un mandat parlamentar sau prezidențial. Există o maturitate și o experiență suficiente ca să știm care sunt pilonii centrali și marile teme ale securității naționale, așa cum ne știm slăbiciunile, deci nu trebuie să treacă primul mandat prezidențial următor fără a avea acest document care marchează atât predictibilitate, cât și constanța intereselor României pe termen lung și permit investițiile de natură strategică în securitate și apărare.

Strategia de Securitate a României – am încheiat un ciclu de 35 de ani de la Revoluție, am reușit o creștere nemaipomenită a nivelului de trai, cu un nivel de 80% din media europeană actuală a puterii de cumpărare, cu bunăstare și securitate. Este motivul ca fantomele trecutului să nu ne mai urmărească și să intrăm în rând cu lumea, adoptând Strategia Națională de Securitate cu numele său profesionist în locul documentului similar dar supus confuziilor prin numele de Strategie Națională de Apărare a Țării. Pudibonderia trebuie lăsată în urmă, iar maturitatea să permită adoptarea unei legi a Securității naționale, organică și care să menționeze atribuția președintelui de a elabora această strategie și de a o prezenta Parlamentului într-o perioadă de 6 luni de la preluarea mandatului, cu prevederi general-obligatorii pentru toate instituțiile din domeniul politicii externe, de securitate și apărare, pe perioada unui mandat prezidențial.

Consiliul Național de Securitate – Președintele României are rolul executiv în materie de politică externă, securitate și apărare. Constituția României prevede aceste atribuții, dar Președintele și CSAT nu dețin organismul executiv prin care să realizeze acestea. E nevoie de transformarea OII și a Comunității de informații, cu aportul MAE și MApN, într-un Consiliu Național de Securitate după model american, capabil să facă evaluările integrate și să prezinte evaluări și opțiuni alternative președintelui și CSAT. Cu atât mai mult în vremuri de turbulență internațională. Absența unui asemenea instrument este de neconceput.

Starea de vigilență – Armata română și conceptele teoretice generale marchează două situații cu relevanță inclusiv juridică: starea de pace și starea de război. Am văzut din întreaga dezbatere privind dronele că, în momente de turbulență și război la frontiere, aceste două elemente nu sunt suficiente. Având un vecin aflat în război, ar trebui să introducem starea de vigilență drept concept intermediar care să determine declanșarea procedurilor și evoluțiilor spre pregătirea de starea de război, deci să înceapă acțiunile de creștere a Armatei, numerică și ca pregătire, de reverificare și aducere la zi a conținutului depozitelor și relansarea producției militare de serie mare, reașezarea țării de la industrie de apărare spre industrie de război.

Aceste transformări nu se întâmplă peste noapte, reclamă ani întregi, iar perspectiva unui război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung reclamă un timp de pregătire și reașezare pe care nu-l are nici un actor confruntat cu izbucnirea războiului în vecinătate, care ar putea ajunge la frontierele sale și l-ar putea afecta. Nu putem aștepta ca să avem un inamic potențial pe Prut și la Gurile Dunării petru a începe pregătirea direct pentru starea de război. Deja va fi prea târziu. Această dinamică trebuie bine gândită, planificată și lansată la timp.

Idei novatoare emergente, în atenție

Desigur, toată lumea trage cu ochiul și învață din războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, dar și din toate celelalte conflicte la nivel mondial, din ideile novatoare care se vehiculează sau se aplică în secolul 21 în domeniul militar-strategic. Există un centru de excelență al NATO în materie în Polonia, dar fiecare stat își are propriile informații, există schimb bilateral de bune practici, schimb de informații la nivel aliat, lecții învățate din război și învățăminte trase din greșeli. Dar spațiul este mult mai larg, iar strategiile evoluează zi de zi.

Între cele mai interesante idei novatoare de relativă ultimă oră – oricum de evaluat ca eficiență și costuri, aport de securitate și fezabilitate – se numără în primul rând războiul de tuneluri. Pentru o regiune complexă și plată, fără veleități geografice importante, fără forme de relief care să avantajeze construirea apărării eficiente, bazată pe atribute fizice, războiul de tuneluri poate fi o parte dintr-o soluție mai complexă. Mai ales că avem experiențe: Taiwanul, Coreea de Sud și Israelul sunt deținătorii celor mai vaste experiențe în această privință și avem de unde învăța. O experiență care ar putea fi una interesantă, dacă nu salvatoare, pentru Republica Moldova, de exemplu.

Interceptarea lanțurilor de furnizori în materie de elemente strategice s-a dovedit a fi un excelent element ofensiv și a revelat vulnerabilități importante. Israelul a reușit interceptarea unui asemenea lanț și introducerea unor arme deosebit de eficiente, care au eliminat atât comunicațiile, cât și circa 1500 de conducători de nivel superior și mediu ai Hezbollah. Punem deoparte elementele de evaluare strictă a respectării dreptului internațional, dar acest tip de acțiune ne învață atât nevoia de a securitiza propriile lanțuri strategice de furnituri, cât și pregătirea și identificarea unor modalități de infiltrare, disrupere sau compromitere, dacă nu de dinamitare a acestor lanțuri ale potențialilor adversari, cu avantaje strategice deosebite atât timp cât nu sunt implicate ținte aleatoare sau civile secundare.

În fine, dar nu în ultimul rând, poate ar fi timpul să revenim și la lecțiile pregătirii moderne a teritoriului pentru Apărare. Desigur nu ne întoarcem la al Doilea Război Mondial – chiar dacă componenta de adăposturi anti-aeriene și de depozite de produse strategice este necesar a fi revizuită. Dar celelalte componente ale constituirii unei apărări și descurajări credibile sunt necesare. Cu cât o facem mai bine și demonstrăm că suntem pregătiți, cu atât e mai sigur că nu vom ajunge vreodată ca cineva să ne atace sau să fie nevoie să purtăm un război pe teritoriul național. Acesta este un deziderat atât legitim, responsabil, cât și fezabil pentru orice conducere viitoare a statului român.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

EDITORIALE

Iulian Chifu: Planurile de pace Trump pentru Ucraina – bătălia consilierilor pentru soluția acceptabilă

Published

on

de Iulian Chifu*

Donald Trump a anunțat încheierea păcii în Ucraina în 24 de ore. Inițial chiar înainte de inaugurarea din 20 ianuarie. Reacția Rusiei a fost stratificată: Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate a spus că nu rezolvă nici în 3 zile, nici în 30, nici în 3 luni. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că a fost o expresie de stil și că nu e posibil, dar a remarcat deschiderea spre pace, reafirmând propriile obiective. Iar Serghei Lavrov a anunțat că președintele va discuta cu Trump. Între timp virtualii consilieri ai președintelui american au propus nu mai puțin de 3 soluții alternative: una a lui Mike Pompeo, fost Secretar de Stat și director CIA – anunțat ulterior că nu face parte din opțiunile lui Trump pentru administrație, apoi una a lui Richard Haas președintele de onoare a prestigiosului Council of Foreign Relations, și o alta produs al generalilor Keith Kellogg și Fred Fleitz, îmbrățișată și de alți virtuali membri ai administrației Trump. Dar bătălia pentru o soluție acceptabilă abia începe, cu un președinte Zelenski mai liniștit după discuția cu Donald Trump la care a participat și Elon Musk. Știm că astăzi nu există încă un plan andorsat de către Președintele Trump.

Planul Mike Pompeo – neoconservatorism și relativă continuitate

Primul dintre planurile asociate cu numele președintelui ales și prezente pe masa lui Donald Trump este cel prezentat de către Mike Pompeo, fostul său secretar de stat și șef al CIA vara aceasta, într-un editorial din The Wall Street Journal, cu titlul chiar A “Trump Peace Plan” for Ukraine.  Vehiculat ca viitor Secretar al Apărării, Pompeo a fost respins recent pentru orice poziție publică, alături de Nikki Haley, de către Donald Trump având în vedere pozițiile celor doi neo-conservatori intervenționiști care s-ar opune, zice-se, proiectului MAGA al Americii redevenită din nou Mare.

Pompeo a fost în campanie cu Donald Trump în multiple ocazii, fiind chiar lăudat de Trump nu o dată pentru efortul depus de a slăbi peste 50 kg. Deși apropiați evident, Trump nu a fost la fel de încântat de acțiunile de lobby ale lui Pompeo pentru o firmă de telecomunicații americană și o altă firmă japoneză, mai ales că în campanie președintele Trump a promis diminuarea prezenței și implicării, ba chiar încetarea conflictelor din Europa și Orientul Mijlociu și chiar renunțarea la proiectul schimbării de regim în Iran, pe care Pompeo îl susține în continuare, de pe pozițiile sale de neoconservator declarat și aplicat, care a utilizat această abordare la Departamentul de Stat.

Planul lui Pompeo reprezintă unul dintre cele mai nuanțate asemenea propuneri, dar și ambițioase, cel mai aproape de o continuitate a politicilor actuale. El presupune escaladarea sancțiunilor împotriva Rusiei – ba chiar o lovitură puternică de constrângere prin inundarea, împreună cu Arabia Saudită, a pieței de petrol, pentru a submina resursele financiare și a determina Moscova să accepte planul. Apoi este vorba despre ridicarea tuturor restricțiilor privind vânzarea și utilizarea armelor de către Ucraina.

Li se adaugă ca măsuri de creare a unui program tip “lend-lease” de 500 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament american de către Ucraina, intrarea Ucrainei în UE și NATO și crearea unui fond pentru înarmarea țării de 100 miliarde de dolari. Pompeo susține varianta Trump de încheiere rapidă, imediată chiar, a războiului pe această bază, chiar dacă planul său încalcă din start toate liniile roșii anunțate de către Putin și Kremlin.

Articolul este co-semnat de către David Urban, un lobby-ist din Washington DC inclusiv pentru Ucraina, președintele Zelenski și parlamentari ucraineni. Naționaliștii din jurul lui Trump nu au apreciat pozițiile de susținere a companiilor străine, iar poziția lor pare să fi jucat un rol important în blocarea numirii lui Pompeo. Ca și pozițiile anti-iraniene și intervenționiste ale fostului Secretar de Stat, inclusiv prin schimbarea de regim, în condițiile în care Trump și grupul MAGA din jurul său optează mai degrabă pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu.

“Interesul nostru este să nu intrăm în război cu Iranul și să nu ne distragă resursele de la lucrurile importante. Asta ar însemna o cheltuială enormă pentru țară”, declarase J.D. Vance, vicepreședintele ales al lui Trump. De altfel și președintele ales a susținut “nu putem să ne implicăm total în toate astea”, cu referire la schimbarea de regim la Teheran. “Nu putem să ducem toate aceste acțiuni, să fim serioși”. Pe de altă parte, Pompeo a vorbit la conferința din 2023 a Mujahedeen-e-Khalq, opoziția iraniană din exil, cu care a menținut relații apropriate.

Președintele ales Donald Trump a susținut că “mi-a făcut plăcere  și am apreciat să lucrez cu Haley și Pompeo în mandatul precedent și aș dori să le mulțumesc pentru serviciile aduse de ei pentru țară”. Totuși opțiunea sa a fost să nu-i includă pe cei doi în administrația sa, după ce apropiații și aliații săi i-au acuzat că sunt caii troieni ai statului paralel care ar complota să submineze agenda ‘America First’. Cu sau fără această susținere, e clar că neo-conservatorii și apropiații președintelui și administrației Bush jr. nu se vor regăsi în echipa Trump 2, chiar și pentru simplul fapt că creierul grupării, Dick Cheney, a fost explicit împotriva lui Trump în actuala campanie. 

Richard Haas și mai binele care e dușmanul binelui

Richard Haas este unul dintre analiștii independenți cei mai huliți la Kiev. O știe și el. Iar planul său de pace respectă poziții mai tranzacționiste și mai realiste, al căror scop este să fie fezabile la nivelul diplomației. Propunerea sa pare să includă teme care ar fi mai simplu de apărat și obținut la nivelul diplomației, iar abordarea sa diplomatică plecând de la ceea ce e acceptabil sau mai lesne de vândut la Moscova pierde la nivelul ambiției, a respectării lumii bazate pe reguli și a principiilor și valorilor pe care le apără America sau chiar le-a instituit la nivel internațional. Și Haas merge pe ideea lui Trump de încetare a războiului cu orice preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă victoria Ucrainei, dar nici înfrângerea ei.

De fapt, Richard Haas redefinește victoria în cazul Ucrainei, dând o ștachetă fezabilă, la nivelul negocierilor, chiar dacă periculoasă prin prisma prelungirii și amplificării războiului, totodată, în caz de eșec. El marșează pe faptul că mai binele este dușmanul binelui și că perfectul ar putea submina o perspectivă a binelui ce-i poate fi făcută Ucrainei. Alternativele pe care Haas înceacă să le evite este războiul perpetuu – războiul lung sau înfângerea Ucrainei, și evitarea ca Putin să-și atingă obiectivele de preluare a controlului asupra vecinului său.

Comparația trebuie făcută nu între ceea ce există și ideal, ci între ceea ce e posibil și ceea ce e imposibil, susține Haas, respingând de plano varianta capitulării sau a vânzării Ucrainei, o abordare cu care administrația Trump nu ar fi de acord – aceea de a purta responsabilitatea politică și morală pentru o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei sub administrația sa. În plus, Haas recunoaște faptul că ajutarea Ucrainei să respingă agresiunea rusă a fost cea mai mare realizare a politicii externe în timpul lui Biden.

Desigur, Haas relativizează definiția victoriei pentru Ucraina, care nu mai înseamnă recucerirea teritoriului în limitele frontierelor recunoscute internațional, inclusiv Crimeea, chiar dacă aceasta e rezultat al dreptului internațional. Dar definiția victoriei dezirabilă nu este utilizabilă de către diplomație și aduce costuri umane, militare și economice enorme, aducând și riscul unui război între NATO și Rusia, potrivit lui Haas. Definiția victoriei se rezumă la menținerea Ucrainei suverane și independente, libere să se alăture oricărei alianțe și oricăror angajamente de securitate pe care și le dorește, permițându-i reconstrucția. În locul variantei maximaliste, Haas propune o definiție mai modestă a victoriei, protejând interesele occidentale și respingând cele mai multe obiective ale Rusiei lui Putin.

Astfel, planul lui Haas ar presupune păstrarea Ucrainei ca stat independent, suveran, viabil economic și liber să-și aleagă sistemul politic și conducerea, liber să se înarmeze și să-și păstreze armata la dimensiunea pe care și-o dorește(spre deosebire de planul lui Putin cu 50.000 de militari, fără rachete), să se alăture Uniunii Europene și să-și realizeze angajamente de securitate cu terții, păstrând și ieșirea la Marea Neagră. Dar în primul rând e vorba despre oprirea războiului, chiar fără acord de pace și fără a ceda formal teritoriul său. Pentru a descuraja Rusia, SUA ar urma să îi acorde Ucrainei armament defensiv și capacitatea de a lovi în Rusia cu sisteme cu rază lungă, asupra țintelor militare și economice, semnalizând Moscovei că nu va putea să câștige pe tren nici acum, nici în viitor, și că va plăti un preț greu dacă încearcă. Se mai adaugă alte avantaje economice pentru Ucraina pentru a face soluția acceptabilă.

Haas a prezentat, astfel, în Foreign Affairs cel mai elaborat plan, și drumul de negociere până acolo, în două faze succesive: prima vizează încetarea focului pe linia de contact actuală sau cu foarte mici ajustări, o zonă tampon care să separe părțile, dar fără angajamente sau compromisuri formale teritoriale pentru Ucraina, cu o prezență internațională de lungă durată după modelul Ciprului. În faza a doua – care ar urma să dureze mult mai mult timp, până la Rusia post- Putin și post-putinistă, când va exista un leadership interesat în reintegrarea cu Occidentul – ar urma angajamente complementare cu transferuri teritoriale în ambele direcții, o autonomie relevantă în Est și în Crimeea(dar menținerea formală, în mare a teritoriului actual al Ucrainei), crearea unor garanții de securitate – NATO sau coaliție de voință, angajamentul privind furnizarea de arme și condițiile creșterii costurilor unui război al Rusiei dacă cineva va dori să reia agresiunea, în viitor.

Astfel, Rusia ar păstra de facto teritoriul ocupat astăzi, dar fără titlu internațional recunoscut, ar putea să vadă niște sancțiuni ridicate dacă acceptă planul de pace și dacă nu atacă din nou, dar nu cele esențiale pentru condiționarea aplicării celei de-a doua părți a proiectului înainte. Ucraina ar angaja neasumarea producției de arme nucleare și nu ar exista forțe occidentale staționate pe teritoriul Ucrainei după aplicarea acordului de pace. Chiar și dacă este respins sau încălcat, planul ar arăta responsabilitatea lui Putin și ar justifica revenirea la război, susține Haas. De asemenea, el consideră că Ucraina ar arăta mai bine în ambele cazuri.

Înghețarea opțiunii NATO pentru 20 de ani în Ucraina

The Wall Street Journal a publicat și planul mult mai extrem aparținând a doi dintre consilierii lui Trump, generalii în rezervă Keith Kellogg și Fred Fleitz, care au propus în iunie încetarea ajutorului militar pentru Ucraina dacă aceasta nu acceptă să poarte negocieri de pace cu Rusia. Planul presupune, similar, înghețarea războiului pe liniile actuale ale frontului, crearea unei zone demilitarizate în est, amânarea aderării Kievului la NATO pentru cel puțin 20 de ani „în schimbul unui acord de pace cuprinzător și verificabil cu garanții de securitate” și ca SUA să continue să aprovizioneze cu arme armata ucraineană pentru a descuraja un viitor atac rusesc. Zona demilitarizată cu o lungime de 1.300 de kilometri, ar reveni spre monitorizare aliaților europeni. În plus, abordarea păcii prin forță ar conține și avertismente suplimentare adresate Rusiei că SUA își vor spori sprijinul militar acordat Ucrainei dacă aceasta refuză termenii încetării focului.

Fleitz a declarat că Trump a reacționat pozitiv la plan, dar a adăugat: „Nu susțin că a fost de acord cu el sau că a fost de acord cu fiecare cuvânt din el”. Planul ar respecta doleanța Ucrainei care a fost categorică în ceea ce privește nerecunoașterea ocupației rusești a teritoriilor sale, considerate capitulare sau trădare pentru liderii care ar accepta așa ceva, dar ar presupune ca unele dintre teritoriile ocupate să poată să fie eliberate eventual, în viitor, doar prin mijloace diplomatice.

De altfel, temerile actuale ale Ucrainei sunt tăierea completă a ajutorului militar de către Trump, blocarea completă a accederii la NATO și obligarea Kievului să renunțe formal la Donbas și Crimeea cel puțin. Richard Grenell, unul dintre principalii candidați la conducerea Departamentului de Stat sau la funcția de consilier pe probleme de securitate națională, ar putea acorda prioritate dorinței lui Trump de a pune capăt războiului cât mai curând posibil, chiar dacă aceasta înseamnă să forțeze Kievul să facă concesii semnificative.

Indiferent de planurile actuale a numeroșilor apropiați ai lui Trump, decizia finală îi va aparține lui Trump însuși. Majoritatea cuprind însă înghețarea conflictului la nivelul liniei actuale de contact, zona demilitarizată cu forțe de menținere a păcii europene – în nici un caz trupe finanțate de SUA prin NATO sau ONU -, înghețarea pentru moment a aderării Ucrainei în NATO(punct fundamental în planul victoriei al lui Zelenski), blocarea ajutorului financiar și bugetar din partea SUA, iar sprijinul militar să vină pe programe de împrumuturi sau lend-lease. Totuși Donald Trump vrea să fie un președinte de succes, iar Ucraina trebuie să nu fie un eșec, nici o abdicare totală de la rolul Americii la nivel global.

Donald Trump a definit condițiile puse de Putin pentru încheierea războiului – în fapt capitularea Ucrainei și atingerea tururor obiectivelor sale de război – drept inacceptabile. De aceea trebuie să asume instrumentarul necesar pentru ca pacea sa să rămână durabilă și să-l descurajeze credibil pe Putin să reia războiul, cel puțin în perioada celui de-al doilea său mandat. De aceea asumarea costurilor aferente menținerii controlului rus pe teritoriile deja ocupate pare a fi un preț relativ consensual acceptat, ca și acordarea unor garanții temporare Rusiei de neutralitate relativă a Ucrainei, potrivit planurilor din această categorie. Spre deosebire de Richard Haas și Pompeo, care sunt mai direcți în a menține spațiul de alianță și garanții solide de securitate, inclusiv aderarea la NATO.

De ce încetarea focului în Ucraina înseamnă și mai mult război cu Rusia lui Putin după pauză

Care dintre aceste strategii va fi urmată de Trump este neclar. Dar orice încercare de a începe negocierile de pace Ucraina-Rusia, ca să nu mai vorbim de încheierea unui acord, se confruntă cu multe capcane și nenumărate blocaje. Deși vrea să fie realistă, abordarea trebuie să țină cont de faptul că Ucraina și Rusia au obiective de război extrem de diferite, dar și că trupele ruse avansează încet, dar constant în Ucraina, iar Kremlinul s-a arătat puțin înclinat să negocieze, din contra, a arătat dorința de a escalada conflictul prin atacuri hibride în afara granițelor sale, precum operațiuni de sabotaj în Europa. Rusia nu se va opri și consideră deja că se confruntă cu Occidentul, deci această învârtire în jurul cozii și evitare a realității pare complet nefezabilă.

„Obiectivele operațiunii militare speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, susține în continuare Moscova și după realegerea lui Trump, fără a mai vorbi despre existența unei rezistențe dure din partea unor aliați NATO, care consideră agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei drept o amenințare imediată pentru propriile lor țări și perspectiva unei testări a Alianței cât de curâd, dacă nu chiar a unui atac pe scară largă împotriva NATO. În plus, e dificil de impus orice soluție externă pentru că „nu ar trebui să existe nicio negociere fără ca Ucraina să fie de acord cu faptul că negociază și să facă acest lucru în condițiile sale”. Desigur, Zelenski ar putea să fie forțat de Trump să negocieze, dar se va confrunta cu un public care consideră cedarea teritoriului drept capitulare în fața Moscovei.

Totuși, Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru SUA, că apreciază modul în care ucrainenii își apără țara, dar l-a criticat în mod repetat pe Zelenski pentru că a ajuns la război – chiar dacă nu era responsabil de pasul spre război de agresiune pe scară largă făcut de către Putin. Deci temerile Ucrainei și a altor aliați că Trump ar putea face presiuni pentru o înțelegere care favorizează Rusia nu se justifică neapărat, și nici nu ar coincide cu abordarea sa „pace prin forță” în afacerile globale. În plus, criticii oricărei formule diplomatice impuse au drept argument că Rusia nu va respecta aceste angajamente chiar dacă le semnează și va utiliza încetarea focului pentru a se regrupa, a se reînarma și a se pregăti de viitorul asalt, de data asta îndreptat și explicit și către statele NATO.

Astfel că promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina până în ziua învestirii pare puțin credibilă și realizabilă. Ba mai mult, îmbrățișarea unei formule și a unui plan și confruntarea cu realitatea unui refuz de la Moscova și Kiev, eventual în același timp, va schimba starea de spirit a lui Trump și va obliga la o politică alternativă. De fapt, Trump nu a aprobat un plan de pace specific, și este discutabil chiar și modul în care îi va convinge pe președintele rus Vladimir Putin și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să stea la aceeași masă și să negocieze. De fapt, administrația Trump, odată așezată, va trebui să decidă într-un sens mai larg cum să gestioneze diplomația sensibilă și cu mize mari.

„Putem oferi instruire și alt sprijin, dar țeava armei va fi europeană. Nu trimitem bărbați și femei americani pentru a susține pacea în Ucraina. Și nu vom plăti pentru asta. Trimiteți-i pe polonezi, germani, britanici și francezi să o facă”, a declarat vicepreședintele ales JD Vance în timpul unui interviu din septembrie, când a sugerat și că un acord final între Ucraina și Rusia ar putea implica o zonă demilitarizată „puternic fortificată, astfel încât rușii să nu invadeze din nou”. The Wall Street Journal avertizează, de altfel, citând un fost consilier al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, că „oricine – indiferent cât de important este în cercul lui Trump – care pretinde că are un punct de vedere diferit sau o perspectivă mai detaliată asupra planurilor sale cu privire la Ucraina pur și simplu nu știe despre ce vorbește sau nu înțelege că el ia propriile decizii cu privire la problemele de securitate națională, de multe ori pe moment, în special cu privire la o problemă atât de centrală ca aceasta”.

Oricum Trump are nevoie de un acord care să nu pară că oferă un câștig major Moscovei și să nu elimine Ucraina, ca stat independent și cu ieșire la mare, de pe harta lumii și a Occidentului democratic.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

EDITORIALE

László Borbély: România, pe harta globală a sustenabilității prin aderarea la Sustainable Development Solutions Network

Published

on

de László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Duraiblă*

Am avut plăcerea să ducem la bun sfârșit un nou angajament pe care l-am făcut în ceea ce privește consolidarea poziției României de hub regional în implementarea Agendei Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă. Recenta lansare a rețelei Sustainable Development Solutions Network (SDSN) România reprezintă o inițiativă esențială nu doar pentru afirmarea progreselor naționale pe plan extern, cât și pentru accelerarea tranziției către sustenabilitate prin oportunitățile de colaborare pe care le deschide această nouă rețea.

Ce este Sustainable Development Solutions Network

Fondată în 2012 sub auspiciile ONU de către Ban Ki-Moon și renumitul economist Jeffrey Sachs, SDSN și-a asumat un rol de mobilizare a comunităților academice și de cercetare pentru a sprijini implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Prin SDSN, universitățile, think-tank-urile și organizațiile științifice din întreaga lume sunt conectate pentru a dezvolta soluții concrete, bazate pe cercetare și inovație. Acum, România, cu noua sa filială SDSN, se alătură acestui demers global de importanță vitală.

Jeffrey Sachs, președintele SDSN, a transmis, în deschiderea evenimentului de lansare, aprecieri pentru progresul României în cadrul Agendei 2030, evidențiind faptul că SDSN România poate aduce o contribuție valoroasă în procesul de tranziție spre un viitor sustenabil, atât la nivel național, cât și în regiunea Mării Negre. Faptul că avem oportunitatea unei legături directe cu una dintre cele mai influente personalități globale în domeniul dezvoltării durabile ne oferă posibilități nenumărate și ne ajută să ne afirmăm în continuare ca un stat cheie în acest demers al Națiunilor Unite.

Una dintre cele mai recunoscute demersuri ale SDSN este pubicarea anuală a unui dashboard în care este reflectat progresul realizat de 167 de state în atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. România se situează pe locul 40 în clasamentul SDSN privind implementarea ODD. Deși au fost realizate progrese semnificative, mai ales în ceea ce privește eradicarea sărăciei absolute și reducerea inegalităților, există un potențial substanțial de îmbunătățire. Lansarea SDSN România răspunde acestei nevoi de accelerare a eforturilor naționale prin implicarea actorilor de principali din educație, cercetare și politici publice.

Cum va funcționa SDSN România

Voi face parte din conducerea acestei noi structuri, alături de Nicolae Istudor, rectorul ASE, și Eden Mamut, membru în board-ul SDSN Black Sea. Împreună vom ghida eforturile de a mobiliza și sprijini comunitatea științifică din România în direcția unei colaborări interdisciplinare care să promoveze abordări de dezvoltare durabilă la toate nivelurile.

O prioritate cheie a SDSN România va fi promovarea colaborării între universități și centre de cercetare, pentru a crea un mediu propice dezvoltării de soluții bazate pe știință. În acest sens, rețeaua va susține educația pentru sustenabilitate, accesul la cursuri și resurse gratuite, precum și proiecte de cercetare interdisciplinare. Rețeaua va avea, de asemenea, un rol important în sprijinirea dialogului dintre știință și politici publice, oferind expertiză decidenților și contribuind la o mai bună integrare a principiilor sustenabilității în programele guvernamentale.

În acest proces de realizare a rețelei naționale, Academia de Studii Economice București a preluat inițiativa și a organizat deja mai multe întâlniri cu potențiali membri pentru a realiza împreună un mod de lucru și principiile de bază care vor ghida lucrările. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost partenerul care a sprijinit demersul de la nivelul administrației publice centrale și va avea în continuare un rol central în funcționarea eficientă a rețelei. De asemenea, prin înființarea Centrului de Excelență în Dezvoltare Durabile și prin majorarea considerabilă a rețelei de experți în dezvoltare durabilă (de la 150 la 2000), Departamentul va asigura infrastructura necesară pentru facilitarea transferului de cunoștințe științifice în procesul de realizare a politicilor publice.

Pentru România, SDSN înseamnă și accesul la un „club select” al națiunilor preocupate de viitorul planetei. Așa cum am mai subliniat, este un privilegiu ca România să devină un hub regional al sustenabilității. Este, așadar, un moment important, care marchează o maturizare a angajamentului național față de dezvoltarea durabilă. SDSN România oferă infrastructura necesară pentru a accelera procesul de transformare a sustenabilității într-o direcție strategică și durabilă pentru țară.

Continue Reading

EDITORIALE

Iulian Chifu: Ce putem aștepta de la Trump 2.0?

Published

on

de Iulian Chifu*

A curs multă cerneală, virtual vorbind, pentru a descrie cum va arăta o administrație Trump 2.0. Desigur, multe din analizele făcute în perioada electorală aveau și această valoare de întrebuințare, fie să calmeze, fie să înfricoșeze publicul despre cum ar putea arăta o asemenea administrație americană în al doilea mandat. Principalele linii directoare sunt absența oricăror limite – consilierii vor fi mai degrabă loiali și nu profesioniști, membrii din administrație mai degrabă nepotriviți cu funcțiile în care sunt numiți, dar pe deplin capabili și doritori să aplice cele mai radicale fantezii sau decizii al lui Trump, fără a le contesta sau discuta în vreun fel, iar Congresul va fi dominat de republicani și ocolit la audieri, Președintele Trump urmând să utilizeze suplinitori și interimari pentru a nu fi legat și a-i putea înlocui repede. Cum nici alegeri nu mai sunt pentru Trump, peisajul e mai degrabă apocaliptic. Totuși realitatea este sensibil diferită de portretul cenușiu al pesimiștilor.

Toți oamenii Președintelui Trump

Mandatul doi al lui Trump nu va semăna cu primul. Aceasta pare să fie o afirmație împărtășită în egală măsură de adepți și criticii președintelui republican ales. Dacă primii vorbesc despre o experiență în administrație de 4 ani și de pierderea alegerilor, ulterior de schimbări majore ale lumii pe care o regăsește Donald Trump la sosirea în funcție, după numai 4 ani, depunând jurământul drept cel mai în vârstă ales, ultimii deplâng lipsa de profesionalism, happening-ul și improvizația pe baze loialiste pe care ar promova-o cel de-al 47-lea președinte odată revenit în funcție, totul agrementat cu răsplătirea susținătorilor și răzbunarea față de critici.

Intenția lui Donald Trump este de a-și maximiza puterea și a-și aplica voința extins, pe baza legitimității alegerii sale. Și pentru asta dorește să elimine piedicile care i-ar putea sta în față, unele democratice, altele profesionale sau birocratice: e motivul pentru care i-a solicitat lui Elon Musk să efectueze un audit la nivelul administrației și să elaboreze o modalitate de eliminare normativă a blocajelor de orice tip. Această perspectivă este dublată de intenția de a nominaliza cu precădere juriști în funcții, avocați al căror rol primordial va trebui să fie acela de a găsi modalitățile de atacare și eliminare a blocajelor, care înseamnă, uneori, a echilibrelor democratice, și de găsire a căilor pentru aplicarea politicilor dorite de către Trump.

Despre propriile procese? Nu mai vorbește nimeni despre ele. Președinte american cu imunitate ar putea să scape de majoritatea, dacă nu de toate. În plus, hotărârea Curții Supreme cu super-majoritate republicana este clară și presupune un plus de imunitate pentru actele persoanei președintelui atât timp cât se află în funcție. În schimb apare angajamentul clar privind respectarea promisiunilor: la West Palm Beach, la final de campanie, Trump a promis că va guverna cu un motto simplu: am făcut promisiunea, am ținut promisiunea. Desigur, multe dintre promisiunile de campanie vor fi relativizate sau adaptate, mai ales când vizează alți actori și alte state decât America lui Trump. Dar asumarea publică va obliga la formule de afirmare publică a respectării fiecăreia dintre obligații, într-o formă cât mai apropiată de cea anunțată în campanie și în program.

În noua administrație nu vor mai exista figurile cunoscute și profesioniste care au jucat rolul de moderatori ai opțiunilor și pornirilor lui Donald Trump în 2016-2020. În primul rând pentru că majoritatea celor din zona militară, șefi ai Apărării, ai categoriilor de arme, secretari ai apărării, consilieri pe securitate națională sau intelligence și procuror general l-au abandonat pe Trump după primul mandat, s-au dezis de el la plecarea din funcție, criticându-i abilitățile și caracterul. În schimb au fost aduși și pregătiți oameni loiali lui Trump, cei care fie au scris abordările extreme de campanie, fie sunt de acord și le împărtășesc, dorind, sub autoritatea președintelui, să le aplice dincolo de lege, norme, tradiții sau funcționalitatea democratică a statului american.

Concret, dacă din administrație au dispărut Ivanka Trump și Jared Kushner, se vor regăsi Donald Trump Jr., Elon Musk and Susie Wiles, creierul din spatele campaniei și, probabil, șefa de staff a administrației lui Trump. Ei îi va reveni rolul cel mai important de ponderare și disciplinare, așa cum a făcut-o cu brio, în cea mai mare parte, în timpul campaniei electorale. Urmează premiile pentru susținători precum Robert F. Kennedy, Jr., care își dorește și căruia Donald Trump i-a reafirmat după alegere promisiunea vizând Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umanitare. Disputele apar și în privința vettingului și accesului la informații clasificate, care se face cu 6 luni înainte de începerea eventuală a mandatului. Președintele Trump preferă să facă el însuși selecția oamenilor săi, și nu FBI. Oamenii săi nu au acces la informații și analizele zilnice, deși unii și-au făcut evaluarea obligatorie pentru accesul la informații clasificate direct, pe speze individuale. 

Marile teme ale lumii: Puterea Americană și implicarea în afacerile globale

Președintele Donald Trump a dovedit și dezvăluit câteva caracteristici la nivelul politicii externe și de securitate chiar în primul mandat: realism, pragmatism și tranzacționism extrem. Ce pare să se fi schimbat chiar în timpul primului său mandat, izolaționismul care îi mai dădea târcoale în campania electorală, a fost nuanțat, apoi s-a renunțat la el, Ronald Reagan fiind referențialul. Donald Trump a înțeles că o Americă închisă între frontierele sale devine nerelevantă și că trebuie să se implice în treburile lumii.

Acum lucrurile sunt și mai elaborate, iar abordarea actualei campanii electorale marșează pe o nouă categorie și un nou concept, Pacea prin forță sau cu forța. Trump are înclinația spre a crește mai departe puterea și capabilitățile militare ale Statelor Unite, ca și resursele sale economice, scopul fiind ca să mențină pacea prin descurajarea credibilă și forța sa uriașă desfășurată, dar și plin aplicarea punctuală de presiuni, ulterior chiar de forță țintită și imediată, pe termen scurt, pentru a-și impune voința. Dacă administrația Biden a marșat pe multilateralism real și afirmarea lipsei capacității SUA de a face singură pe jandarmul mondial, de a impune aplicarea regulilor sau crearea de reguli acolo unde nu există, Donald Trump revine la o postură cât mai apropiată de hegemonie și alinierea aliaților la voința Americii.

În primul mandat, Trump ceruse alinierea celorlaltor democrații și propriile lor contribuții. Acum Donald Trump va cere creșterea puterii și asumarea suplimentară de responsabilități de către europeni și ceilalți parteneri pentru a demonstra că merită să fie ajutați și că-și plătesc partea corectă de contribuție militară. Pentru că înțelegerea lui Donald Trump este că Europa este prosperă și profită de securitatea oferită de SUA pentru a investi în economie și a câștiga competiții în fața Americii. Pentru a egala condițiile competiției corecte, Trump dorește ca și Europa să investească suficient în capabilități și în propria apărare și să-și asume o parte corectă din responsabilitatea atât pentru apărare și securitate europeană, ca și din cea a lumii.

S-a vorbit despre retrageri de trupe din zone unde staționează inutil dar, totodată, menținerea umbrelei nucleare și evitarea proliferării. Dar și despre contribuția Europei în terțe spații precum Indo-Pacific, acolo unde Trump vede viitoarea confruntare și problemă majoră cu China. Tot astfel cum, pe dimensiunea economică și a competiției, Europa este așteptată să investească mai mult în tehnologie împărtășită și să echilibreze balanța de plăți în comerțul bilateral cu SUA, așteptându-se și situația de introducere de taxe la produsele manufacturiere care afectează America, dar și a unor componente de larg consum precum automobilele. Taxe de 10% la produse selectate pot să apară, ca și tensiuni între diverși actori parteneri ai Americii în materie de democrație și securitate.

Și în privința NATO, Trump consideră că este un instrument util, în măsura în care nu numai europenii au nevoie de America, nu numai America este prezentă militar pe teren în Europa, ci și Europa însoțește America în zonele de preocupare, de exemplu Indo-Pacific, dar este și solidară cu sancțiunile americane asupra Chinei și sancționează, în egală măsură, accesul la anumite categorii de produse. Iar energetic, nu-și mai procură energia susținând producția chineză de panouri solare sau eolienne, nici cumpărând petrol și gaze din Rusia, ci pe piața americană și din Orientul Mijlociu și face tranziția verde pe baza producției proprii de instalații pentru energia curată. 

Războiul din Ucraina

În privința războiului din Ucraina, în administrația republicană Trump se confruntă două curente: primul de tip izolaționist, retragerea sprijinului și a finanțării forțând o pace sau măcar o încetare a focului cum o fi ea. Cea de a doua, aceea a susținerii Ucrainei dar cu grade diverse de renunțare la ambiția de a realiza pacea justă și principială contra unui realism al abandonării informale a unor teritorii și chiar a aspirațiilor NATO contra garanții de securitate, livrări de arme și reacție dură și promptă dacă Rusia nu rămâne în termenii conveniți.

Apoi există cel puțin trei surse de proiecte de pace în Ucraina, care să răspundă exigențelor președintelui Trump de a încheia războiul repede: unul al lui Mike Pompeo, suficient de nuanțat și tributar ideii de pace prin forța exhibată; al doilea al lui Richard Haass, președinte de onoare al Council for Foreign Relations, care propune o variantă de mijloc, cu un model cipriot și o zonă tampon demilitarizată cu soldați europeni pe teren pentru monitorizare și apărare; iar al treilea al generalilor în rezervă  Keith Kellogg și Fred Fleitz, care exclude complet NATO din ecuație și amână sine die orice rezolvare, care s-ar realiza sigur după Putin și putinism, în condiții mai bune.

Problema transformării războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina în război mondial, prin extinderea și implicarea mercenarilor de peste tot, din Africa și a nord-coreenilor, a muniției, dronelor și rachetelor de proveniență nord-coreeană și iraniană, sau a consolidării axei Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, nu are cum să nu altereze abordările unei viitoare administrații Trump. Este dificil de spus astăzi dacă Trump acceptă sau nu apărarea Taiwanului, dar sigur rivalitatea cu China este declarată și chiar accentuată în Marea Chinei de Sud, în ceea ce privește Coreea de Sud și Japonia. Abandonarea Ucrainei nu e o soluție, susținerea lui Benjamin Netanyahu este un fapt, slăbirea Iranului de către Israel e aplaudată, dar nu și dacă aceasta duce la escaladare și consumarea forțelor americane în regiune.

Pacea prin putere și exhibarea forței face ca noua administrație Trump să fie puțin intimidată de amenințările lui Putin cu utilizarea armei nucleare și să nu permită jocurile Rusiei dincolo de propriile sale frontiere. Încheierea păcii are relevanță și în privința Rusiei, aplicarea forței pentru menținerea păcii se va îndrepta și spre Putin. Aici fie o Rusie mai slabă se va plia pentru a aștepta vremuri mai bune, fie va refuza și va sfida sau îl va confrunta pe Trump, iar ca urmare, acesta – supărat că nu i se respectă și nu i se îndeplinește proiectul – va reacționa aplicând forța pentru a disciplina jucătorul care nu îi respectă poziția. Perspectiva escaladării este mai mare, nivelul de risc asumat incompatibil pentru un candidat care a câștigat promițând pacea peste tot în lume, dar și posibilitatea ca presiuni serioase, susținute de capabilități și o prezență suficientă de armament și trupe pe teren, eventual avertismente foarte vizibile, pot duce la constrângerea și limitarea ariilor de acțiuni agresive ale Rusiei, dacă nu cumva le diminuează cu totul.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE6 minutes ago

Pentru a avansa în tranziția către zero emisii nete, țările trebuie să accelereze acțiunile pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, este îndemnul lansat de OCDE în cel mai recent raport

ROMÂNIA27 minutes ago

Klaus Iohannis, vizită oficială în Germania: Șeful statului va susține un discurs în Bundestag în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor războiului și dictaturii

COMISIA EUROPEANA36 minutes ago

UE sporește gradul de pregătire în materie de apărare prin acordarea, în premieră, a unui sprijin financiar pentru achizițiile publice în comun în domeniul apărării

ROMÂNIA45 minutes ago

România riscă să ajungă la CJUE pentru transpunerea incompletă a Directivei modificate privind asigurarea auto

ROMÂNIA DIGITALĂ1 hour ago

ICI București participă la conferința Critical Infrastructure Protection & Resilience (CIPRE) de la Madrid

Dan Motreanu1 hour ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a trimis o întrebare scrisă Comisiei Europene legată de cauzele scumpirii alimentelor: „Comisia trebuie să ia măsuri pentru protecția fermierilor”

ROMÂNIA1 hour ago

Burduja subliniază necesitatea unui angajament clar din partea UE pentru dezvoltarea interconexiunilor energetice est-vest

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE. Țara noastră nu a colectat și epurat în mod corespunzător apele uzate urbane 

SUA1 hour ago

SUA își exprimă îngrijorarea față de relația tot mai strânsă dintre Rusia și Coreea de Nord și față de potențialele schimburi tehnologice dintre cele două țări

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Parlamentul European: Aplicarea noii legi europene privind defrișările s-ar putea amâna cu un an de zile

NATO1 day ago

Blinken îi asigură pe aliații din NATO că administrația Biden încearcă livrarea către Ucrainei a întregului ajutor militar aprobat de Congres înainte de a-i preda ștatefa lui Trump

COMISIA EUROPEANA2 days ago

“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

ROMÂNIA3 days ago

Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie

INTERNAȚIONAL7 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA1 week ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA1 week ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA1 week ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA1 week ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

Advertisement

Trending