Președintele american Joe Biden a propus miercuri, într-un discurs susținut la tribuna Adunării Generale a ONU, schimbarea arhitecturii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, unul dintre principalele organe ale ONU, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale, și în cadrul căruia China, Franța, Marea Britanie, Rusia și SUA sunt membri permanenți cu drept de veto.
El a afirmat că este timpul să fie schimbată arhitectura Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv prin utilizarea dreptului de veto și lărgirea numărului de membri ai Consiliului de Securitate, atât permanenți, cât și nepermanenți.
“Cred, de asemenea, că a venit timpul ca această instituție să devină mai incluzivă, pentru a putea răspunde mai bine nevoilor lumii de astăzi. Membrii Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Statele Unite, ar trebui să susțină și să apere în mod consecvent Carta ONU și să se abțină de la utilizarea dreptului de veto, cu excepția unor situații rare și extraordinare“, a spus liderul SUA.
“Acesta este, de asemenea, motivul pentru care Statele Unite sprijină creșterea numărului de reprezentanți permanenți și nepermanenți ai Consiliului. Acest lucru include locuri permanente pentru aceste națiuni. Am susținut de mult timp și locuri permanente pentru țările din Africa, America Latină și Caraibe“, a declarat Biden.
Consiliul de Securitate reprezintă organul Organizaţiei Naţiunilor Unite care, potrivit Cartei Naţiunilor Unite, are răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Iniţial, Consiliul de Securitate avea o componenţă de 11 membri, dintre care 5 permanenţi şi 6 nepermanenţi. În anul 1963, Carta Naţiunilor Unite a fost amendată pentru a permite creşterea numărului membrilor nepermanenţi de la şase la zece state. Aceasta a fost singura situație când s-a reuşit restructurarea Consiliului de la crearea organizației.
În prezent Consiliul are 15 membri, dintre care 5 permanenţi (Franţa, Rusia, China, SUA şi Marea Britanie) şi 10 nepermanenţi (aleşi de către Adunarea Generală a ONU pentru un mandat de 2 ani).
Principalele grupuri de state, conturate în procesul de reformă, sunt Grupul celor 4, Grupul „Uniting for Consensus” și Uniunea Africană
Grupul celor 4 (G4 – Brazilia, Germania, India şi Japonia) urmăreşte obţinerea unor noi locuri de membri permanenţi. Propune un CS cu 25 de membri, care să adauge numărului actual de membri şase noi membri permanenţi (membrii G4 şi 2 state africane) şi patru noi membri aleşi.
Grupul „Uniting for Consensus” – ai cărui principali membri sunt: Italia, Argentina, Pakistan, Mexic – susţine un CS cu 25 de membri, suplimentarea fiind numai la categoria de membri nepermanenţi şi/sau crearea unei noi categorii de membri, semi-permanenţi.
Uniunea Africană propune un proiect cu 26 de membri, conform căruia, din totalul noilor locuri, Africii îi vor fi atribuite 2 permanente cu drept de veto şi 2 nepermanente.
