Klaus Iohannis a discutat cu vicepreședinta CE Roxana Mînzatu despre “nevoia flexibilizării sporite” a bugetului UE în funcție de “prioritățile fiecărui stat”

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, marți, la întâlnirea cu vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, responsabilă pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, rolul esențial al educației în combaterea dezinformării și a manipulării, precum și pentru consolidarea rezilienței democratice a societăților europene.

Întrevederea de la Palatul Cotroceni cu oficialul european are loc în contextul unei serii de vizite întreprinse în perspectiva publicării inițiativelor Comisiei Europene în materie de Uniune a Competențelor.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, printre subiectele aflate pe agenda discuțiilor s-au numărat dimensiunea socială a politicilor Uniunii Europene, creșterea competitivității UE în plan global, strategia Uniunii în domeniile pregătirii și rezilienței în fața provocărilor, abordările UE în materie de educație și implicarea sistemului educațional românesc în contextul european.

Președintele Iohannis a transmis felicitări vicepreședintei Roxana Mînzatu pentru debutul activității în cadrul noii Comisii Europene și a evidențiat faptul că dimensiunea socială dobândește o semnificație sporită în ansamblul măsurilor și al obiectivelor UE pentru perioada următoare.

Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că domenii precum procesul de tranziție climatică, noua viziune privind politica industrială sau Piața Internă, inteligența artificială și tranziția digitală, securitatea și apărarea au o componentă socială majoră, iar succesul acestor politici depinde de gradul de pregătire și de înțelegere la nivelul societății, dar și de sustenabilitatea socială a măsurilor propuse.

Citiți și Summitul apărării europene: Comisia Europeană, dispusă la flexibilități în cadrul Pactului de stabilitate și creștere, unde România este vizată de procedura de deficit excesiv

De asemenea, șeful statului a evocat necesitatea unei acțiuni energice și solidare, dar și de coerență instituțională, în actualul context european, fiind esențială acțiunea coordonată, care privilegiază consensul european, prin decizii comune, adoptate astfel încât să țină seama de interesele tuturor statelor membre UE și ale cetățenilor lor, arată sursa citată.

În contextul discuțiilor privind “evaluarea la jumătatea perioadei” a actualului Cadru Financiar Multianual, președintele a atras atenția asupra nevoii unei flexibilizări sporite în materie de finanțare, care ar permite o utilizare mai eficientă a finanțărilor, în funcție de nevoile specifice și de prioritățile fiecărui stat membru.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat rolul esențial al educației în combaterea dezinformării și a manipulării, precum și pentru consolidarea rezilienței democratice a societăților europene.

Au fost abordate aspecte referitoare la alte teme de interes de pe agenda Uniunii Europene, printre care viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027, consolidarea acțiunii europene în domeniul apărării, sprijinirea sectoarelor industriale din UE cu valențe strategice și a industriei auto.

La rândul său, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene a prezentat principalele priorități ale noii Comisii, inclusiv în domeniul ocupării forței de muncă, al drepturilor sociale și al programelor educaționale finanțate de Uniunea Europeană în România, precum și pregătirea pentru situații de criză.

De asemenea, Roxana Mînzatu a evidențiat principalele repere ale inițiativelor Comisiei cu privire la Uniunea Competențelor, punctând nevoia de a investi în competențe de bază, învățământ tehnic și profesional, dar și importanța consolidării programului Erasmus, potrivit comunicatului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare