Acasă U.E. PARLAMENTUL EUROPEAN Lidera social-democraților din PE reiterează „încrederea deplină în PSD”: „Nu există niciun...

Lidera social-democraților din PE reiterează „încrederea deplină în PSD”: „Nu există niciun acord cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern”

26
© European Union 2026 - Source : EP

Președinta grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, a declarat marți că își menține încrederea în Partidul Social Democrat și a transmis că, potrivit informațiilor primite de la conducerea formațiunii, nu există niciun acord cu extrema dreaptă din România pentru formarea unui guvern, informează Agerpres.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Parlamentul European, în contextul întrebărilor venite din partea presei internaționale privind poziționarea PSD și eventuale scenarii de guvernare.

„Reiterez încrederea deplină în PSD. Ieri au fost niște declarații foarte clare și directe din partea liderului de partid. PSD a decis să iasă din guvern pentru că nu au reușit să treacă unele dintre propunerile lor, care, într-un guvern de coaliție, sunt legitime. Nu s-a întâmplat așa, iar acesta a fost motivul pentru care colegii noștri, printr-un referendum intern în partid, aproape în unanimitate, au decis să iasă din guvern”, a declarat aceasta.

Întrebată despre posibilitatea ca social-democrații din România să colaboreze cu forțe politice de extremă dreapta, președinta grupului S&D a respins această ipoteză, invocând poziția oficială a conducerii partidului.

„Liderul PSD a spus că nu există niciun acord cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern”, a subliniat Iratxe Garcia Perez.

Totodată, ea a exprimat așteptarea ca alte familii politice europene să adopte o poziție similară în raport cu astfel de scenarii.

„Sperăm ca Partidul Popular European să aibă aceeași poziție și atunci când va exista un guvern, în niciun caz să nu fie un guvern cu extrema dreaptă”, a adăugat aceasta.

Declarațiile făcute de Iratxe Garcia vin în contextul în care PSD s-a alăturat AUR pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, din care social-democrații au făcut parte până recent. Mișcarea contrastează cu mesajele transmise de liderul PSD, Sorin Grindeanu, în luna martie, la Bruxelles, unde a discutat cu conducerea Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și cu lidera grupului S&D, dar și cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Atunci, acesta a susținut continuarea unei formule de guvernare pro-europene și a exclus explicit orice colaborare politică cu AUR, formațiune pe care o descria drept o amenințare la adresa parcursului european al României.