Preşedintele Traian Băsescu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, participă în perioada 4-5 septembrie la summitul NATO care se desfăşoară în Ţara Galilor.
CALEAEUROPEANA.RO va transmite, într-o corespondenţă specială, detaliile privind momentele-cheie ale reuniunii liderilor din ţările NATO şi deciziile ce vor influenţa securitatea mondială.
UPDATE 18:00
Președintele Traian Băsescu susține o declarație de presă la finalul reuniunii din Țara Galilor.
Live text:
A fost un summit care a prefigurat misiunile Aliantei dupa misiunile din Afganistan
Evenimentele din ultimele luni au creat conditii ca NATO sa se manifeste ca o oragnizatie care isis exercita misiune de a apara proprii membri
Multi au speculat pe disputele dintre Europa si SUA, au pus sub semnul intrebarii legatura transatlantica, a fost suspectata chiar unitatea membrilor NATO
Am demostrat ca nu exista sefi de stat sau de guvern care sa nu fi inteles misiunea NATO fundamentala de a-si apara proprii membri
Este un summit al solidaritatii, care a revitalizat organizatia, care da un semnal puternic, că la orice risc, in legatura cu membrii aliantei NATO, toata organizatia este gata sa isi indeplineasca misiunea fundamentala in baza art.5
Mai este un mesaj, dincolo de cel de solidaritate si de “gata de actiune”, si anume acela ca libertatea nu este gratis si asta trebuie sa inteleaga toti demagogii.
Am avut un set de obiective, toate au fost atinse, a fost o munca interinstitutionala relativ indelungata, care a fost lansata odata cu hotararea CSAT de anul trecut princ are Romania cerea NATO realizarea planurilor de contingenta pentru Romania
15 documente din 20 sunt secrete. Unele afirmatii va trebui sa le credeti si sa nu le cercetati
Summitul a adoptat 20 de documente; 5 publice, 15 confidentiale, dar le veti putea intui din declaratia summitului si care acopera toate cele 15 documente care raman secrete si dupa care structurile militare trebuie sa puna in aplicare deciziile politice luate. Asta necesita un oarecare timp, implementare se va face si este o obligatie imediata
Cele 5 documente public sunt comunicatul summitului, declaratia privind relatia trans-atlantica ce priveste obligtia statelor de a reveni la cheltuielile de aparare cu 2% din bugetul de stat.
Imi voi axa declaratia strict pe obiectivele pe care noi le-am avut si modul in care se regasesc ele in documentele NATO.
Declaratia adoptata la summit va fi dezbatuta public.
Adoptarea planului de actiune. Prin acest document s-a decis prezenta NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de est, inclusiv Romania. Vom avea o structura de comandament NATO, de dimensiune acceptabila, avem deja toata infrastructura.
SUA: Este o oferta directa facuta de Obama: crearea unui centru de antrenament si exercitii la Marea Neagra, ce se vor realiza impreuna cu flota Romaniei si Bulgariei. Centrul va fi tot timpul permanent cu flote NATO.
Marea Neagra este evidentiata in documentele summitului cu o dimensiune importanta a securitatii euroatlantice, urmare a evenimentelor din ultima perioada din Ucraina.
Toate statele in care se afla conflicte inghetate sunt partenere ale NATO iar destabilizarea lor poate avea efecte grave asupra statelor din flancul estic al NATO
Baza de la Deveselu, functionala in 2015
Programul de amplasare a elementelor scutului antiracheta este in parametrii planificati. Baza de la Deveselu va fi functionala in 2015
Exista si un lucru care nu o sa ii placa dlui prim-ministru> angajamentul ca tarile vor aloca 2% din bugetul de stat pentru aparare. Am mai spus-o, libertatea nu este gratis.
De asemenea, s-a pus accentul si pe securitatea cibernetica
Romania a facut oferta sa fie natiune-cadru pentru un fond mutual din care sa se alimenteze programe, proiecte pentru siguranta cibernetica a Ucrainei. Vom fi natiune-cadru pe acest program.
Acestea au fost obiectivele noastre, pe acestea le-am atins. Am trecut, ca preseidnte si prin criza economica cu costurile care au fost si pentru populatie, si pentru mine. Acum suntem intr-o criza, avem in preajma o criza de securitate si cred ca cu responsabilitati am reusit sa punem Romania in zona de siguranta. Am convingerea ca declaratia summitului va fi una care va face pe oricien sa sa gandeasca de 10 ori daca i-ar placea sa aiba intalnire cu NATO prin flancul de est al organizatiei.
Sprijin pentru Afganistan
Alta informatie de interes public: Romania va participa la Resolute Support in Afganistan cu 20 de militari, 200 de instructori și 20 de membri ai Poliției Militare. Am primit și solicitări să preluăm și paza a două aeroporturi: Kandahar și Kabul. Încă nu avem o hotărâre CSAT. Vom discuta acasă și vom vedea dacă ne putem asuma preluarea pazei.
Federatia Rusa a incalcat grav legislatia internationala si chiar principiile Tratatului prin incalcarea integritatii si suveranitatii teritoriale a Ucrainei.
NATO nu s-a angajat in niciun sprijin militar pentru Ucraina, ci pentru statele membre din flancul estic
Actiunile Rusiei nu au facut decat sa trezeasca NATO. Astazi termenul “irational” s-a folosit in Consiliul NATO, de presedintele Van Rompuy si de alti sefi de stat si de guvern.
Alianta este gata sa mai ia masuri daca este nevoie pentru descurajare.
Intrebari:
Despre sprijinul declarat de Obama pentru R. Moldova si Georgia
A fost unul din obiectivele majore. A fost o batalie a noastra, cum a fost pe toate subiectele sa introducem R. Moldova in doua programe: unul se refera la platforma de interoperabilitate a armatei R. Moldova cu armatele NATO. Celalalt program priveste construirea capabilitatii de aparare, deci Romania, state membre vor face exercitii comune cu militarii moldoveni. Asta va duce la o buna antrenare a resurselor militare a Moldovei pentru propria ei securitate. R. Moldova ramane responsabila sa utilizeze aceste facilitati pe care Ucraina nu le-a primit.
Eu am aratat ca desi Romania nu a avut alocat 2% pentru bugetul apararii a achizionat 6 aeronave de transport Spartan, a 7-a este pe drum. In perioada de criza, Romania a platit 60 de transportoare moderne care pot face fata fara probleme tetrelor de operatiune si a demarat programul de achizitie a avioanelor F16. Nu suntem o tara care nu a facut nimic pentru fortele armate. Acum si trebuie si putem sa facem mai mult pentru fortele de securitate.
– Spuneati ca Rusia considera Marea Neagra lac rusesc
O facem lac NATO. Am mai spus un lucru – ca Gazprom este mai eficient decat Armata Rosie. Se confirma ca foarte multe state cu dependenta majora au probleme pana se adapteaza la nevoia de a se lua sanctiuni, dar s-au adaptat.
UPDATE 13:50
Declaraţia de presă ce trebuia susţinută de şeful statului a fost amânată pentru ora 18:00, ora României.
UPDATE 12:30
Începând cu ora 13:45 (ora României), şeful statului va susţine declaraţii de presă:
UPDATE 11:30
La 11.30 începe prima reuniune de azi a şefilor de stat si de guvern din statele membre NATO. La ora 15.00 va avea loc a doua reuniune a liderilor.
UPDATE 11:20
Traian Băsescu si preşedintele SUA Barack Obama au purtat o scurtă discuţie în cadrul summitului NATO. O fotografie a fost publicată pe contul de Facebook Alaturi de Presedintele Nostru.
Discuţia a avut loc în drum spre şedinta şefilor de stat şi de guvern. Pe pagina de facebook au fost publicate şi imagini în care şeful statului discută cu premierul britanic, David Cameron şi cancelarul german, Angela Merkel.
UPDATE 10:00
Summitul NATO de la Newport, în Marea Britanie, va continua vineri cu o nouă rundă de discuţii.
Evenimentele de vineri vor începe cu o paradă aeriană de avioane militare, la care vor participa nouă ţări. Avioanele vor survola Golful Cardiff începând cu ora locală 08.30 (10.30 ora României), timp de 15 minute.
UPDATE 22:00
Principalele declaraţii ale secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen:
– „Rusia nu a făcut nici măcar un pas pentru a face posibilă încheierea păcii. În loc să detensioneze criza, Rusia nu a făcut decât să o adâncească. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina are implicaţii serioase pentru securitatea şi stabilitatea întregii zone euro-atlantice
– „Rămânem uniţi în sprijinul nostru pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional. Condamnăm cu fermitate încălcările repetate ale legislaţiei internaţionale de către Rusia. Rusia trebui să pună capăt acţiunilor sale agresive împotriva Ucrainei. Rusia trebuie să-şi retragă miile de soldaţi din Ucraina şi din regiunea frontalieră şi trebuie să nu-i mai sprijine pe separatiştii din Ucraina
– Nimeni nu vrea un război în acest moment. Toată lumea îşi doreşte o soluţie diplomatică. Dacă Rusia va interveni în continuare, comunitatea internaţională va răspunde prin sancţiuni economice mult mai aspre
Secretarul general al NATO a susţinut şi că “vom acorda Ucrainei un ajutor în valoare de aproximativ 15 milioane de euro”.
Principalele declaraţii ale preşedintelui ucrainean:
– Vom întări colaborarea cu NATO. Participarea Ucrainei in parteneriatul pentru interoperabilitate, participare la exercitii si misiuni comune. Parteneriatul cu NATO este parte a procesului de integrare europeana
– Suntem recunoscatori NATO si aliatilor pt asistenta furnizata. Prietenul la nevoie se cunoaste.
– Ucraina se luptă pentru pace. Ucraina nu este cea care a început războiul. Ucraina este cea agresată. Încercăm să facem tot ce este posibil pentru a opri imediat ostilităţile şi asta pentru că Ucraina este cea care plăteşte cel mai mare preţ, zilnic, prin soldaţi care mor, a civililor inocenţi şi eu ca preşedinte al Ucrainei sunt gata să fac tot ce este posibil pentru a opri acest război
UPDATE 20:00 Liderii NATO dezbat situația din Ucraina. Secretarul general al NATO și președintele Ucrainei vor susține o conferință de presă. Prima zi a summitului se încheie cu un dineu de lucru la Castelul Cardiff.
UPDATE 15:20: Liderii NATO oferă un omagiu eroilor din Afganistan, înaintea începerii lucrărilor, urmat de un moment de reculegere în memoria victimelor din Afganistan.
Misiunea în Afganistan se încheie în acest an. 40.000 de soldaţi români au participat până acum la misiuni NATO, iar 26 de militari
români şi-au pierdut viaţă în misiuni NATO. Alţi 140 de soldaţi au fost răniţi în teatrele de operaţii.Peste 1.000 sunt încă în Afganistan.
Pe un site dedicat situaţiei din Afganistan, este prezentată povestea unui soldat care şi-a pierdut un picior pe câmpul de luptă, dar care a jurat să se întoarcă.
Josh Pitcher, locotenent în Armata SUA, s-a întors la datorie, în Afganistan, la 14 luni după ce şi-a pierdut piciorul stâng într-o explozie. Deşi putea fi achitat de datoria sa militară, Josh a ales în schimb să sfideze şansele şi să urmeze un curs istovitor de reabilitare pentru a se putea realătura colegilor săi de pe câmpul de luptă.
UPDATE 14:30. Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost primit oficial la summitul de la Wales de către Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen şi de premierul britanic David Cameron.
Deşi discuţii pe tema agendei au mai avut loc între oficialii aflaţi în Cardiff, lucrările oficiale vor începe la ora 15:00, ora României, după ce va avea loc şi tradiţionala fotografie de grup.
Înaintea începerii formalităţilor, la Newport, a avut loc o reuniune între preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi liderii american, german, britanic, francez şi italian, în contextul relaţiilor tot mai tensionate dintre Rusia şi Ucraina.
“Implicarea rusă în teren”, în estul Ucrainei, generează îndoieli privind voinţa reală a Rusiei de a se ajunge la un armistiţiu, a declarat joi, la Newport, secretarul general al NATO. Rasmussen a fost tranşant în declaraţii, susţinând că “Rusia atacă Ucraina” şi că “a încălcat principiile fundamentale ale tratatului” (n.r. NATO-Rusia).
La rândul său, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov acuză SUA că, prin NATO, încearcă să controleze întreaga lume, “să dicteze tuturor”.
La summitul NATO din 4-5 septembrie vor participa 60 de şefi de stat, 70 de miniştri de Externe şi 70 de miniştri ai Apărării se vor întâlni în Ţara Galilor. Sunt aşteptate decizii majore la nivel înalt, în contextul conflictelor din Ucraina, Irak, Siria, Afganistan şi Libia.
Înainte de începutul summitului NATO va avea loc o întâlnire între liderii occidentali şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, informează AFP. Barack Obama, David Cameron, François Hollande, Angela Merkel şi Matteo Renzi vor afla amănunte legate de discuţia telefonică dintre Petro Poroşenko cu Vladimir Putin.
Miza ROMÂNIEI
România va cere în Ţara Galilor, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, avioane care să asigure poliţia aeriană, nave de luptă în Marea Neagră, un comandament, chiar şi de dimensiuni reduse, pe teritoriul României, şi statutul de stat coordonator în proiectul Fondului NATO de sprijin pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice. Negocierile duse, din partea României prin Preşedinţie, Ministerul de Externe şi Ministerul Apărării, durează deja de mai bine de două luni, iar consensul nu a fost încă atins, a declarat şeful statului.
A doua ţintă pentru România ar fi reconfirmarea Mării Negre ca zonă de importanţă strategică a NATO, a subliniat ieri, întro conferinţă de presă, preşedintele Băsescu.
„Este clar că Marea Neagră este înconjurată de un cerc, de un brâu de conflicte îngheţate, care, toate, pot fi acţionate pe rând sau toate odată de la un singur buton, şi anume de la Moscova”, a explicat şeful statului.
“Am dori ca acest summit să clarifice abordarea aliaţilor atunci când discutăm despre un război hibrid, ca acela care se desfăşoară acum în estul Ucrainei sau cel care s-a desfăşurat în Crimeea. Adică un stat care nu recunoaşte îşi trimite forţe fără însemnele statului sau ale armatei din care fac parte, aceşti oameni coordonează ocuparea unui teritoriu, punerea sub control militar şi politic a unor ţări sau a unor spaţii dintr-o ţară, dar asta nu justifică aplicarea Articolului 5. Punctul nostru de vedere este că într-adevăr fiecare stat trebuie să facă faţă la astfel de provocări, trebuie să aibă capacitatea să facă faţă la astfel de provocări, dar în momentul în care asupra lui se fac presiuni cu armate regulate la frontiere, care reprezintă un sprijin direct sau indirect pentru cei care au apărut ca omuleţi verzi în estul Ucrainei sau în Crimeea, atunci intervenţia NATO împotriva forţelor care se află la frontiera unui stat NATO este obligatorie, pentru că un stat mai mic nu poate face faţă şi unui război intern generat de omuleţi vezi, să spunem, şi unei presiuni cu armate ostentativ masate la frontiera statului şi care indirect sau direct constituie un sprijin major pentru insurgenţă. Deci sperăm într-o definire şi o înţelegere a modului de aplicare a Articolului 5 în astfel de situaţii, pe care Rusia a arătat că le poate crea. Este nou tip de război, un nou model de război care trebuie să recunoaştem că este de mare succes în statele slabe, în statele care îşi neglijează propriile forţe armate şi forţele de securitate, în statele în care corupţia afectează fibra funcţionării instituţiilor.”, a punctat preşedintele.
Programul președintelui României la Summitul Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Newport (Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, va avea joi, 4 septembrie a.c., următorul program public:
• ora 13.45 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – primirea oficială a şefilor de stat şi/sau de guvern ale ţărilor aliate şi partenere NATO, a şefiilor de delegaţii şi a şefiilor de organizaţii internaţionale de către secretarul general al NATO, domnul Anders Fogh Rasmussen, şi de către prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, domnul David Cameron (oportunităţi de imagine pentru pool-ul de presă);
• ora 14.45 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – fotografie de familie (oportunități de imagine doar pentru cameramanul și fotograful oficiali; imaginile vor fi transmise de îndată presei acreditate);
• ora 15.00 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la ceremonia de deschidere, urmată de sesiunea cu tema Afganistan (oportunităţi de imagine pentru pool-ul de presă doar la deschiderea lucrărilor);
• ora 18.45 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la sesiunea lucrărilor Comisiei NATO – Ucraina la nivel de şef de stat şi/sau de guvern(oportunităţi de imagine pentru pool-ul de presă doar la discursul de deschidere al secretarului general al NATO, domnul Anders Fogh Rasmussen);
• ora 21.00 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la recepţia oferită de Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, în onoarea şefilor de stat şi/sau de guvern ale ţărilor aliate şi partenere, a şefilor de delegaţii şi a şefilor de organizaţii internaţionale;
• ora 22.15 (ora României), Castelul din Cardiff, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – fotografie de familie
• ora 22.30 (ora României), Castelul din Cardiff, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la dineul de lucru al şefilor de stat şi/sau de guvern ale ţărilor membre NATO şi al şefilor de delegaţii.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, va avea vineri, 5 septembrie a.c., următorul program public:
• ora 11.00 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la parada aviatică (oportunităţi de imagine pentru pool-ul de presă);
• ora 11.30 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la sesiunea lucrărilor Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de şef de stat şi/sau guvern(oportunităţi de imagine pentru pool-ul de presă doar la deschiderea lucrărilor);
• ora 14.00 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la bufetul VIP pentru şefii de stat şi/sau de guvern şefii de delegaţii şi şefii organizaţiilor internaţionale;
• aprox. ora 14.30 (ora României), Sala 6, The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – declarație de presă (oportunități de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați);
• ora 15.00 (ora României), The Celtic Manor Resort, Newport, Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – participare la sesiunea lucrărilor Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de şef de stat şi/sau de guvern.
.









Comentariile sunt închise.