Gala Ligii Sutdenților din Români din Străinătate (LSRS) premiază, pe baza unei competiții deschise, studenţii şi absolvenţii din diaspora românească ce are ca scop recunoașterea performanțelor academice și extracurriculare.
Acesta este singurul eveniment național destinat promovării meritelor și valorilor studenților români de pretutindeni, anunță LSRS printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Gala Studenţilor Români din Străinătate 2019 a reprezentat o ocazie de a aduce alături reprezentanți de valoare ai diasporei academice și personalități recunoscute din mediul public, privat și non-guvernamental românesc. La împlinirea a 10 ani de LSRS, la gală s-au înscris peste 800 de participanți și au fost acordate 7 premii.
Gala LSRS 2020, care va avea loc la 7 ianuarie anul viitor, premiază astfel următoarele categorii:
Studentul Român al Anului din Europa – Nivel Universitar (licență și masterat)
Studentul Român al Anului din Europa – Nivel Post-Universitar (doctorat și post-doctorat)
Studentul Român al Anului din America de Nord
Studentul Român al Anului de pe alte Continente
Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS
Studentul Anului în România
Premiul Special în Arte (adresată și studenților din România).
Înscrierile se pot face accesând linkul următor: https://bit.ly/2pxkfvm.
Cei care doresc să recomande anonim un student, o pot face accesând următorul link: http://bit.ly/2lKMO6J.
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) este o organizație neguvernamentală, apolitică și echidistantă, a cărei activitate este susținută de implicarea și devotamentul a peste 300 de voluntari, studenți și absolvenți români din întreaga lume.
Cu ajutorul lor, LSRS reușește să organizeze anual activități și evenimente dedicate celor peste 13.000 de membrii ai Ligii din peste 50 de țări, dar și comunităților de români de peste hotare.
Obiectivul principal al LSRS este de a apăra și promova drepturile și interesele academice, profesionale, sociale, civice și culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României.




