Premierul Marcel Ciolacu și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au discutat vineri, la Bruxelles, despre provocările politice cu care se confruntă România și Uniunea Europeană, inclusiv evenimentele recente din Marea Neagră și aderarea României la spațiul Schengen, dosar în care Bucureștiul se bucură de “sprijinul ferm” al Parlamentului European.
Într-o postare pe Facebook ulterioară întrevederii, premierul Ciolacu a precizat că președinta Parlamentului European recunoaște “eforturile financiare și logistice uriașe făcute de România pentru a sprijini Ucraina și Republica Moldova”.
“Contăm pe sprijinul său pentru țara noastră în privința aderării la Schengen, doamna Metsola fiind unul dintre cei mai mari susținători ai României în acest sens. Sunt sigur că împreună vom găsi cele mai bune și eficiente soluții pentru că proiectul european să își probeze solidaritatea și justețea!”, a scris Ciolacu.
”România este stabilă politic și economic, are a doua cea mai mare creștere economică între statele membre ale Uniunii Europene, puternic susținută de investițiile străine directe. Vom menține dinamica economiei românești și încrederea investitorilor prin reformele pe care le facem în domeniile esențiale. Aceste reforme sunt asumate atât prin Programul de Guvernare, cât și prin PNRR, ceea ce arată determinarea fermă a Guvernului României de a le implementa cu sprijinul partenerilor europeni și în beneficiul României și al românilor”, a afirmat Ciolacu, înaintea vizitei.
Vizita a început cu o întâlnire a șefului Guvernului cu ambasadorii Statelor Unite în Belgia, la UE și la NATO și cu o deplasare la Spitalul Militar Regina Astrid unde sunt tratați doi pompieri răniți în explozia de la Crevedia.
Ulterior, premierul s-a întâlnit și cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu care a căzut de acord că aderarea României la Schengen reprezintă “cel mai bun antidot” pentru a atenua euroscepticismul în Europa de Est




