Miniștrii de externe ai Ucrainei și Poloniei susțin că Nord Stream 2 amenință Ucraina și Europa Centrală pe plan politic, militar și energetic

Viitorul gazoduct Nord Stream 2 ameninţă Ucraina şi Europa Centrală pe plan politic, militar şi energetic, au afirmat miercuri Kievul şi Varşovia, după un compromis între Washington şi Berlin asupra acestui controversat proiect care va lega Germania şi Rusia, informează Agerpres

„O astfel de decizie creează noi ameninţări pentru Ucraina şi Europa Centrală, la nivel politic, militar şi energetic”, au declarat într-un comunicat comun miniştrii de externe ai Ucrainei şi Poloniei, Dmitro Kuleba şi Zbygniew Rau.

SUA și Germania au ajuns la un acord pentru a-și rezolva disputa mai veche privind gazoductul Nord Stream 2, inclusiv cu promisiunea Berlinului de a impune sancțiuni Rusiei în cazul în care Moscova amenință securitatea energetică a vecinilor săi și a aliaților SUA din Europa, se arată într-o declarație comună emisă miercuri, 21 iulie

Citiți și: Joe Biden și Angela Merkel au lansat Parteneriatul SUA-Germania privind energia: Vom mobiliza investițiile în Europa Centrală și de Est. Nu trebuie să lăsăm Rusia să utilizeze energia ca o armă

Construcția gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gazul din Rusia în Germania prin Marea Baltică, este de multă vreme un punct nevralgic între Washington și Berlin. Oficialii americani consideră că este vorba despre un proiect geopolitic al președintelui rus Vladimir Putin de a menține Europa dependentă de serviciile energetice ale țării sale, punând în același timp în pericol securitatea țărilor din Europa Centrală și de Est, precum Polonia și Ucraina, adesea afectată de întreruperi în livrarea de gaze rusești din motive politice.

După ce SUA și Germania au transmis o declarație comună în care își prezentau acordul, oficialii ucraineni au reacționat cu furie, relatează Financial Times. Ministrul de externe Dmytro Kuleba a afirmat pe Twitter că țara sa va începe consultări cu UE și Germania cu privire la legalitatea gazoductului. „Notele către Bruxelles și Berlin au fost deja trimise”, a adăugat Kuleba.

La rândul său, biroul președintelui ucrainean, Volodymyr Zelensky, a precizat într-o declarație că „discuțiile privind proiectul Nord Stream 2 ca amenințare la adresa securității Ucrainei și a regiunii vor continua” în timpul vizitei pe 30 august a liderului ucrainean la Casa Albă, pe care administrația Biden a anunțat-o cu doar câteva ore înainte de acordul privind gazoductul. 

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare