Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a transmis, luni, felicitări poliţiştilor care au descoperit peste 5 milioane de comprimate cu substanţe dopante şi a afirmat că lipta cu drogurile şi cu interlopii va continua ani de zile, însă ”Poliţia Română o va duce până la capăt”, context în care vicepremierul liberal a adăugat că MAI lucrează pe toate dosarele, inclusiv aderarea deplină la spațiul Schengen.
”Felicit poliţiştii care, zilele trecute, la Constanţa, au operat o importantă captură de droguri. Peste cinci milioane de comprimate, conţinând substanţe interzise. Sunt operaţiuni în curs care vor continua pe aceeaşi linie. Altele noi vor fi iniţiate de Poliţia Română. Este o luptă care va dura ani de zile cu drogurile şi cu interlopii şi sunt convins că Poliţia Română o va duce până la capăt, a transmis, luni, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Acesta a anunțat că ia parte, la Londra, la o reuniune consacrată luptei cu crima organizată, contra spălării banilor, contra traficului de droguri.
”Ne vom angaja în aceste platforme de cooperare pentru a face mai eficient efortul poliţiştilor români”, a mai transmis ministrul de Interne.
Predoiu a adăugat că se lucrează pe toate dosarele ministerului, inclusiv în ceea ce priveşte extinderea spaţiului Schengen.
”Am avut, recent, o discuţie foarte bună cu domnul ministru Karner. Ne concentrăm pe organizarea aplicării prezentei decizii a Consiliului JAI, precum şi pe paşii care vor urma”, a mai declarat Cătălin Predoiu.
În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria şi aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024, precum şi discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere şi aplicarea Acordului Dublin.
Ulterior, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, o hotărâre care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație.





