Decizia Rusiei de a-și suspenda participarea la noul Tratat START privind stabilitatea strategică și reducerea armelor nucleare reprezintă o dezmembrare a arhitecturii , a reacționat marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că își suspendă participarea la acordul care limitează arsenalele nucleare strategice ale Federației Ruse și Statelor Unite.
“Regret decizia de astăzi a Rusiei de a-și suspenda participarea la noul Tratat START. (…) Cu decizia de astăzi, întreaga arhitectură de control al armelor a fost dezmembrată“, a spus Stoltenberg, într-o conferință de presă comună cu Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, și cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.
“Mai puțin control al armelor face lumea mai periculoasă. (…) Trebuie să ne amintim că acesta este unul dintre ultimele acorduri majore de control al armelor pe care le avem”, a insistat el.
Înaltul oficial aliat a amintit că în 2019 SUA și Rusia s-au retras din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare semnat în 1987, după ce Rusia a început să încalce acest acord.
“Acum, Rusia suspendă celălalt mare tratat de control al armelor nucleare, Noul START, care reglementează limitele numărului total de arme strategice cu rază lungă de acțiune. Deci, deci acesta este doar un alt exemplu că ne îndepărtăm de arhitectura de control al armelor, de ordinea internațională bazată pe reguli pe care am folosit zeci de ani pentru a o construi pas cu pas și acord cu acord. Astfel, faptul că Rusia a încălcat unele dintre aceste acorduri, ceea ce a dus la desființarea Tratatului INF și apoi la renunțarea la Noul START, face ca lumea să fie mai periculoasă și subliniază importanța faptului că trebuie să rămânem împreună toate țările care cred în ordinea internațională bazată pe reguli, iar cei de culoare albastră cred în libertate și democrație”, a explicat Stoltenberg, făcând apel la Moscova să revină asupra acestei decizii.
NATO, UE și Ucraina au inaugurat marți, la sediul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, un format trilateral între cele trei părți pentru a susține Ucraina și a-i oferi acesteia capacitatea de a se apăra de războiul declanșat de Rusia.
“Sunt obligat să anunţ astăzi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive”, a spus marți, de la Moscova, Vladimir Putin, la finalul discursului susţinut la aproape un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina.
Noul Tratat START, semnat în 2010 de președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev – ultimul tratat major dintre SUA şi Rusia -, limitează arsenalele celor două ţări la 800 numărul de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1.550 numărul focoaselor nucleare, adică o reducere de aproape 30% comparativ cu limita anterioară stabilită în 2002.
Cele două țări dețin împreună aproximativ 90% din focoasele nucleare ale lumii.
Tratatul a intrat în vigoare în 2011 și a fost prelungit în 2021 pentru încă cinci ani, fiind una dintre primele și singurele acțiuni comune ale președintelui american Joe Biden și ale omologului său rus, Vladimir Putin.




