Deficitul bugetar al României a ajuns la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, în scădere cu 1,5 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a avertizat însă că presiunile asupra bugetului rămân ridicate, iar consolidarea fiscală trebuie continuată fără sacrificarea investițiilor care susțin dezvoltarea.
Potrivit datelor prezentate de ministru pe Facebook, execuția bugetară la septembrie s-a încheiat cu un deficit de 78,3 miliarde de lei, față de 102,47 miliarde de lei, respectiv 5,31% din PIB, în primele nouă luni din 2025.
Nazare a apreciat că rezultatele confirmă efectele măsurilor de consolidare fiscală și marchează un progres în corectarea dezechilibrelor. El a precizat că septembrie este prima lună din acest an în care comparația anuală reflectă atât efectele consolidării fiscale, cât și o bază de raportare care include măsurile intrate în vigoare în toamna anului trecut.
Veniturile bugetare au crescut cu 11,9%, până la 522,69 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu 5,5%. În evaluarea ministrului, creșterea mai rapidă a încasărilor contribuie la reducerea deficitului și reflectă atât îmbunătățirea colectării, cât și modificările fiscale. Controlul cheltuielilor rămâne însă esențial pentru menținerea tendinței.
În structura veniturilor, încasările din TVA au crescut cu 24,8%, iar contribuțiile de asigurări cu 6,8%. În același timp, cheltuielile de personal au scăzut cu 4,43 miliarde de lei.
Investițiile publice au ajuns la 107,77 miliarde de lei, cu 25,15 miliarde de lei peste nivelul din primele nouă luni ale anului trecut. Nazare a subliniat că menținerea investițiilor este esențială pentru activitatea economică, infrastructură și competitivitate, mai ales într-un an marcat de multiple presiuni externe.
Peste 70% din investițiile publice din acest an au fost finanțate din fonduri europene, ceea ce a redus presiunea asupra bugetului național, potrivit ministrului. Acesta a amintit că, în urmă cu un an, România se confrunta, în cadrul procedurii de deficit excesiv, cu riscul suspendării acestor finanțări.
Veniturile din fonduri europene au crescut cu 39,8%, iar plățile pentru proiectele finanțate prin PNRR și alte fonduri europene au avansat cu 48,8%.
România a încasat până acum 13,27 miliarde de euro prin PNRR și mai are de primit 6,43 miliarde de euro aferente cererilor de plată nr. 5 și nr. 6. Nazare a subliniat că validarea acestora de către Comisia Europeană este esențială pentru obținerea finanțării aferente jaloanelor și țintelor îndeplinite.
„Proiecția bugetară pentru 2026 a fost construită pe ipoteza atragerii integrale a finanțărilor din PNRR programate pentru acest an. Sumele alocate sau solicitate nu sunt însă echivalente cu banii efectiv încasați”, a avertizat ministrul.
Dacă anumite sume nu vor fi validate, presiunea asupra bugetului național poate crește, în funcție de cheltuielile deja efectuate și de obligațiile contractuale asumate. În cazul granturilor, neîncasarea banilor aferenți ultimelor cereri de plată ar însemna un minus de venituri față de cheltuielile deja realizate, cu impact direct asupra deficitului, aspect care trebuie luat în calcul la finalul anului.
În acest context, Nazare a solicitat ministerelor de resort clarificări privind stadiul proiectelor. Evaluarea fiecărei investiții urmărește ce s-a realizat efectiv, ce obligații de plată au rămas, ce proiecte pot fi finalizate realist și ce surse de finanțare sunt certe.
„Trebuie să avem o imagine clară asupra costurilor și a rezultatelor înainte de a lua noi decizii bugetare. Contractele semnate, alocările prevăzute și sumele estimate nu pot fi confundate cu investițiile finalizate sau cu finanțarea efectiv disponibilă. Responsabilitatea presupune să fundamentăm deciziile pe stadiul real al proiectelor și pe resurse verificabile”, a precizat el.
Ministrul a insistat că îmbunătățirea execuției bugetare nu justifică relaxarea fiscală, România continuând să aibă, potrivit acestuia, cel mai mare deficit bugetar din UE. Obiectivul rămâne reducerea dezechilibrelor și construirea unei baze financiare sustenabile pentru relansarea și creșterea economiei.
În opinia sa, disciplina bugetară și investițiile pot avansa în paralel dacă resursele sunt orientate către priorități clare, iar cheltuielile sunt fundamentate pe rezultate și pe capacitatea reală de finanțare. Alocarea banilor și semnarea contractelor trebuie urmate de progresul proiectelor, utilizarea eficientă a fondurilor și beneficii concrete pentru economie și cetățeni.
Presiunea asupra finanțelor publice rămâne însă ridicată. Cheltuielile cu dobânzile au ajuns la 50,63 miliarde de lei, cu 10,69 miliarde de lei peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.
Nazare a explicat că această creștere limitează resursele pentru alte priorități și arată costul acumulării unor deficite ridicate: cu cât statul se împrumută mai mult și în condiții mai puțin favorabile, cu atât trebuie să direcționeze mai mulți bani către dobânzi, în detrimentul investițiilor și serviciilor publice.
Statul trebuie să gestioneze și obligații acumulate în timp, între care titluri executorii de peste 13 miliarde de lei scadente în 2026, presiuni de finanțare în sănătate și solicitări de decontare pentru schemele de compensare a energiei.
Ministrul a semnalat, de asemenea, programarea deficitară a bugetelor programelor de investiții, cu angajamente asumate constant peste creditele bugetare care pot fi asigurate în concordanță cu traiectoria de reducere a deficitului.
Deși au cauze, termene și stadii diferite, aceste obligații arată că deciziile bugetare generează angajamente care trebuie onorate și în anii următori. Planificarea trebuie, prin urmare, să includă atât cheltuielile curente, cât și impactul obligațiilor deja asumate asupra bugetelor viitoare.
„Este esențial să gestionăm aceste presiuni în limita sumelor de care dispunem, adică a veniturilor certe, fără a introduce cheltuieli noi care nu au acoperire în venituri sigure. Altfel, aceste probleme structurale nu vor putea fi rezolvate, iar costul va fi suportat de economie și, în final, de întreaga țară”, a avertizat Nazare.
Atât rectificarea bugetară, cât și construcția bugetului pentru 2027 vor fi exerciții complexe, a anticipat ministrul. Acestea vor trebui să coreleze veniturile estimate realist cu obligațiile asumate, cheltuielile permanente, solicitările legitime de indexare, contractele de investiții în derulare și angajamentele de apărare prin SAFE, respectând traiectoria de reducere a deficitului convenită cu Comisia Europeană.
„2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete. Bugetele se vor construi pornind de la ceea ce putem finanța, nu de la ceea ce ne-am dori să cheltuim”, a subliniat el.
În condițiile unui spațiu fiscal limitat, prioritățile trebuie stabilite transparent, responsabil și strategic. Nu toate proiectele pot fi finanțate în același ritm, iar fiecare angajament nou trebuie evaluat în funcție de beneficiile economice și sociale, de costurile pe termen scurt și lung și de impactul asupra deficitului și datoriei publice.
Nazare a avertizat că miza este credibilitatea financiară a României. Derapajele fiscale ar menține presiunea asupra costurilor de finanțare și ar crește riscul unor decizii nefavorabile din partea agențiilor de rating.
O eventuală deteriorare a ratingului de țară ar putea însemna împrumuturi mai scumpe pentru stat, costuri de finanțare mai mari pentru companii și, indirect, pentru cetățeni, precum și mai puține resurse pentru dezvoltare. Continuarea consolidării fiscale și gestionarea prudentă a finanțelor publice sunt necesare pentru limitarea acestor riscuri și protejarea stabilității economice pe termen lung, a arătat ministrul.
„Principiul care trebuie să ghideze toate deciziile bugetare din perioada următoare este clar: nicio cheltuială permanentă fără o sursă permanentă de finanțare. Orice cheltuială pusă în plus trebuie să aibă o sursă de venit care să susțină cheltuiala. Dacă nu are, înseamnă împrumut – iar împrumuturile statului se plătesc, în timp, tot din banii oamenilor: fie prin taxe mai mari, fie prin inflație și dobânzi care le erodează economiile și puterea de cumpărare”, a transmis Nazare.
El a adăugat că rectificarea și bugetul pentru 2027 trebuie construite pe cifre realiste, obligații evaluate riguros și priorități sustenabile, evitând proiecțiile optimiste care transferă costurile deciziilor actuale către generațiile următoare.
„Un stat responsabil nu promite mai mult decât poate finanța, nu își construiește bugetul pe venituri incerte și nu sacrifică stabilitatea financiară pentru rezultate de moment. Consolidarea fiscală, investițiile eficiente și disciplina în cheltuirea banului public trebuie să funcționeze împreună. Aceasta este condiția pentru o economie mai competitivă, finanțe publice sustenabile și o creștere economică de care să beneficieze toți românii”, a conchis ministrul Finanțelor.





