Comitetul European al Regiunilor, împreună cu Rețeaua Internațională a Orașelor de Refugiu (ICORN) și orașul Gdańsk, deschid nominalizările pentru ediția din 2021 a Premiului Primarului Paweł Adamowicz pentru curaj și excelență în promovarea libertății, solidarității și egalității, se arată într-un comunicat de presă.
Așadar, se pot desemna candidații pentru ediția din 2021 a Premiului „Primarul Paweł Adamowicz”, care va fi acordat anual unui lider municipal, unui lider civic sau unei organizații care activează la nivel local sau regional, care urmează exemplul primarului Adamowicz în promovarea libertății și solidarității, a egalității și nediscriminării. Premiul este un act de omagiu adus fostului primar al orașului Gdańsk înjunghiat la 13 ianuarie 2019 și a cărui crimă a fost precedată de o creștere a discursurilor de ură la adresa sa. Premiul îi sprijină pe cei care luptă împotriva intoleranței, a discursului instigator la ură și a xenofobiei.
Nominalizările pentru premiu pot fi propuse de 15 membri ai Comitetului european, de orașele sau regiunile membre ICORN, precum și de organizații internaționale invitate, care au un angajament puternic și o expertiză relevantă în domeniile în care se acordă premiul. Candidații la Premiul ICORN pot proveni sau pot fi activi în orice țară din lume. Termenul limită pentru depunerea nominalizărilor este 15 septembrie 2021, ora 23:59 (ora Bruxelles-ului). Ceremonia de decernare a premiului va avea loc în decembrie.
„Uniunea Europeană se bazează pe valori democratice care trebuie apărate și promovate la cel mai apropiat nivel de cetățeni, în regiunile, orașele și satele lor. Una dintre aceste valori este libertatea de exprimare. Acest premiu este un act de omagiu și reprezintă un semnal puternic de speranță pentru toți reprezentanții aleși, funcționarii și cetățenii obișnuiți care, în ciuda riscurilor, trăiesc pentru a face ca democrația să funcționeze la nivel local, sprijinind comunități mai bune și mai deschise. Le aducem un omagiu celor care îndrăznesc zilnic să își transforme localitățile în locuri mai bune, așa cum a făcut primarul Adamowicz în Gdansk. Căutăm lideri locali inspirați și curajoși care fac ca democrația de la bază să fie mai puternică, societatea deschisă, instituțiile respectuoase, primitoare și corecte”, a declarat președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR) , Apostolos Tzitzikostas.
„Binele este tăcut, răul este clamator. Mai ales astăzi, în mijlocul vacarmului xenofobiei, homofobiei, radicalismului, naționalismului și al discursului de ură omniprezent, sarcina noastră trebuie să fie aceea de a-i găsi pe toți cei care fac binele și de a-i da drept exemplu. Acesta este scopul Premiului primarului Paweł Adamowicz. Vă încurajez din toată inima: priviți în jur și nominalizați pentru premiu pe toți cei care acționează pentru ceilalți oameni: demnitatea, egalitatea, siguranța lor. Binele este tăcut, dar haideți să vorbim cât mai tare despre cei care îl fac!”, a transmis Magdalena Adamowicz, membră a Parlamentului European.
De asemenea, primarul orașului Gdańsk, Aleksandra Dulkiewicz, a punctat că Premiului primarului Paweł Adamowicz este o inițiativă comună a ICORN, a Comitetului Regiunilor și a orașului Gdańsk
„Este un pas important pentru consolidarea ideii de integrare socială, participare civică, promovarea egalității de șanse, respectarea drepturilor omului și a libertăților civile. Credem cu sinceritate că, prin viața lor și valorile pe care le prețuiesc, câștigătorii acestui premiu se vor încadra în mod creativ în idealurile de libertate și solidaritate care sunt atât de dragi orașului din care provine Paweł Adamowicz”, a adăugat aceasta.
„Orașele sunt refugii sigure doar atunci când oamenii au curajul de a respecta drepturile celorlalți. În lumea politică contemporană, orașele sunt cele care au devenit simboluri ale solidarității și încrederii, ale conviețuirii și colaborării, așa cum a devenit Gdańsk sub conducerea regretatului său primar, Paweł Adamowicz”, a menționar directorul executiv al ICORN, Helge Lunde.
Paweł Adamowicz a fost înjunghiat pe 13 ianuarie 2019 în timp ce vorbea la un eveniment caritabil. El a murit din cauza rănilor suferite în ziua următoare. Avea 53 de ani. Uciderea sa a fost precedată de o creștere a discursurilor de ură îndreptate împotriva sa.
Adamowicz s-a angajat să promoveze valorile fundamentale ale UE și a fost un membru activ al Comitetului European al Regiunilor. În 2016, primarul Adamowicz a lansat “Modelul de integrare a imigranților” din Gdańsk, după ce s-a întâlnit cu Papa Francisc. Acesta a servit drept model care a inspirat alte orașe poloneze.
Comitetul European al Regiunilor, în calitate de adunare politică a politicienilor locali și regionali din UE și la inițiativa delegației poloneze, a adoptat în unanimitate, la 7 februarie 2019, o rezoluție care condamnă discursul instigator la ură și amenințările de orice fel împotriva liderilor politici.
Rețeaua internațională a orașelor de refugiu (ICORN) este o organizație internațională formată din 75 de orașe și regiuni din Europa și nu numai, care oferă un adăpost sigur scriitorilor și artiștilor persecutați, promovând libertatea de exprimare, apărând valorile democratice și promovând solidaritatea internațională. Mai mult de 250 de scriitori și artiști au primit rezidență într-un oraș ICORN. Într-un mediu sigur, aceștia continuă să joace un rol vital, atât în evidențierea încălcărilor drepturilor omului și a libertății de exprimare în țările lor de origine. Primarul Pawel Adamowicz a adus orașul Gdańsk în ICORN la 30 august 2017.




