Noua Agenție a Uniunii Europene pentru Azil își începe miercuri, 19 ianuarie 2021, activitatea cu un mandat consolidat, bazându-se pe realizările predecesorului său, Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO).
Noua agenție este un element-cheie în cadrul Noului Pact privind migrația și azilul. Aceasta va contribui la garantarea faptului că deciziile privind azilul sunt luate într-un mod rapid și echitabil și că standardele de primire converg în întreaga UE, aducând mai multă uniformitate în procesul decizional și alinierea între sistemele de azil ale statelor membre, informează Comisia Europeană într-un comunicat.
O agenție mai puternică pentru a sprijini sistemul de azil al Uniunii Europene
Bazându-se pe experiența Biroului European de Sprijin pentru Azil, noua agenție va avea un mandat consolidat care va contribui la:
- Sisteme de azil mai eficiente prin intermediul unui sprijin operațional și tehnic mai mare pentru statele membre, inclusiv în ceea ce privește formarea (cu un accent deosebit pe condițiile de primire), pregătirea, analiza informațiilor și schimbul de informații.
- Asistență îmbunătățită: O rezervă de 500 de experți, inclusiv gestionari de cazuri, interpreți sau specialiști în materie de primire, va fi pregătită pentru a fi desfășurată rapid în cadrul echipelor de sprijin pentru azil, la cererea statelor membre. Experții agenției vor avea mandatul de a pregăti întreaga procedură administrativă de azil în vederea luării unei decizii de către autoritățile naționale și de a oferi asistență în etapa de recurs.
- Un proces decizional uniform și de înaltă calitate prin elaborarea de standarde operaționale, orientări și bune practici pentru punerea în aplicare a legislației Uniunii în materie de azil.
- O mai mare convergență în ceea ce privește ratele de recunoaștere prin elaborarea de orientări privind țările de origine pe care statele membre ar trebui să le ia în considerare la evaluarea cererilor de azil.
- O mai bună monitorizare și raportare cu privire la sistemele de azil și de primire ale statelor membre, care urmează să fie dezvoltate în viitor, permițând agenției să monitorizeze aplicarea operațională și tehnică a legislației UE în materie de azil pentru a asigura practici mai coerente în întreaga Europă, în deplină conformitate cu legislația UE.
- Consolidarea capacităților în țările din afara UE pentru a îmbunătăți sistemele de azil și de primire și pentru a sprijini programele de reinstalare ale UE și ale statelor membre, pe baza cooperării existente cu agențiile ONU.
- Un responsabil independent pentru drepturile fundamentale și un nou mecanism de soluționare a plângerilor vor asigura protecția drepturilor solicitanților de azil.
În ultimii 10 ani, EASO a instruit peste 40 000 de persoane din statele membre, a înregistrat 40% din toate cererile de azil din Cipru, Grecia, Italia și Malta, a efectuat 80% din evaluările interesului superior pentru copii în Grecia și a sprijinit toate relocările după debarcare din Cipru, Italia și Malta.
Noua agenție va primi 172 de milioane de euro din fondurile UE în 2022 și va lansa 8 operațiuni (în Belgia, Cipru, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta și Spania) care vor sprijini autoritățile de azil și de primire din statele membre cu aproape 2.000 de angajați.
Noua sa rezervă de 500 de experți va oferi, de asemenea, un sprijin mai eficient pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri, ceea ce va face ca sistemul general de gestionare al migrației din UE să fie mai eficient și mai durabil.




