Parlamentul britanic a respins joi seară o moţiune prin care premierul Theresa May a dorit să obţină din partea deputaţilor o reconfirmare a sprijinului pentru a încerca o revizuire a acordului privind Brexitul convenit cu Uniunea Europeană, dar respins pe 15 ianuarie de către legislativul de la Londra, relatează agenţiile Reuters, EFE şi AFP, potrivit Agerpres.
Jeremy Corbyn, i-a cerut Premierului Theresa May să ,,recunoască faptul că strategia ei privind Brexit a eșuat”.
Parlamentarii au respins moţiunea guvernului, care le cerea să-şi reafirme sprijinul pentru planul ei de a încerca să obţină modificări ale acordului de la liderii europeni, cu 303 voturi împotrivă şi 258 pentru.
Deşi votul nu forţează guvernul să-şi schimbe tactica, radiografia poziţiilor parlamentarilor ar putea submina încrederea liderilor UE că May poate obţine sprijinul legislativului pentru un acord revizuit.
Reamintim că, Uniunea Europeană simte că tăcerea din partea guvernului Marii Britanii nu este de bun augur, în timp ce aşteaptă în continuare ,,propuneri concrete şi realiste” din partea premierului Theresa May, care să permită îndepărtarea spectrului unui divorţ fără acord, în condițiile în care mai este doar o lună și jumătate până la data de 29 martie, când Regatul Unit va trebui să părăsească Uniunea Europeană.
Într-un mesaj pe Twitter Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a scris că cele 27 de ţări ale UE, ,,aşteaptă în continuare propuneri concrete şi realiste din partea Londrei asupra modalităţii de a ieşi din impasul legat de Brexit”.




