Pompierii militari români aflaţi în Grecia au asigurat, atât pe parcursul zilei de marţi, cât şi noaptea de marţi spre miercuri, protecţia împotriva flăcărilor a Mânăstirii Profitis Ilias din zona Vilia, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) într-o postare pe Facebook.
Ei s-au deplasat în zonă cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren, un vehicul utilitar UTV şi cu o dronă.
Ziua de marţi a fost dedicată în întregime protecţiei acestei mânăstiri, care este în continuare în pericol.
Pompierii militari români au lichidat focarele, păstrând integritatea obiectivului.
La solicitarea ofiţerului de legătură elen, începând cu ora 12:00, pompierii militari români, cu forţe şi mijloace, vor desfăşura noi misiuni de supraveghere şi monitorizare în zona Vilia.
Aria respectivă este încadrată miercuri la un nivel de risc de incendiu “mediu”, cu temperaturi ridicate şi cu o viteză a vântului relativ scăzută, însă cu schimbări de direcţie, a mai transmis sursa citată.
Un nou modul de intervenţie, din care fac parte 142 de pompieri, a plecat vinerea trecută în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure. În compunerea modulului de intervenţie intră 28 de autospeciale, dintre care opt specializate în stingerea incendiilor de pădure.
Amintim că un grup de 108 pompieri s-a deplasat în urmă cu două săptămâni în Grecia, împreună cu 23 de autospeciale, în baza solicitării de asistenţă internaţională formulate de Guvernul elen prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Modul de operare ale pompierilor români, care au ajutat la stingerea incendiilor în insula Evia, a fost elogiat în presa elenă.
Drept urmare, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a mulțumit celor 22 de țări, între ele aflându-se și România, care au trimis ajutor pentru combaterea incendiilor care au mistuit suprafețe mari din Republica Elenă și a avut în acest sens și o convorbire telefonică cu președintele Klaus Iohannis.





