La Conferința ONU pentru Climă (COP30), președintele Consiliului European, Antonio Costa, a subliniat rolul crucial al pădurilor și oceanelor în lupta împotriva schimbărilor climatice, reafirmând angajamentul Uniunii Europene de a proteja și reface aceste ecosisteme vitale.
„Pădurile și oceanele sănătoase sunt cei mai mari aliați ai noștri în protejarea climei. Ele nu sunt doar parte a naturii, ci sunt parte din viitorul nostru”, a declarat președintele Consiliul European.
Uniunea Europeană își consolidează acțiunile prin Pactul European pentru Oceane, o inițiativă care îmbină energie, siguranța maritimă și securitatea alimentară, promovând în același timp pescuitul, siguranța maritimă și securitatea alimentară, dar și economia albastă.
„Situația de urgență a oceanelor este globală și cere o cooperare internațională puternică. Oceanul este un bun comun al umanității – iar această cauză comună are nevoie de multilateralism pentru a prevala”, a mai subliniat Antonio Costa.
De asemenea, Europa rămâne una dintre regiunile cele mai bogate în păduri din lume, dar acestea sunt din ce în ce mai afectate de schimbările climatice. Anul 2025 a adus cele mai grave incendii forestiere din ultimul deceniu, a avertizat înaltul oficial european.
Pentru a răspunde acestei provocări, UE va intensifica coordonarea internațională, va îmbunătăți pregătirea și prevenția și va accelera reacțiile la dezastrele naturale. Obiectivul rămâne ambițios: plantarea a cel puțin trei miliarde de copaci până în 2030.
„Uniunea Europeană va fi întotdeauna în prima linie a multilateralismului climatic”, a transmis președintele Consiliului European, pledând pentru o cooperare globală în spiritul ONU de dezvoltare durabilă.
„Pădurile și oceanele sunt fundamentul viu al stabilității climatice și al supraviețuirii umane. Să acționăm împreună pentru a le menține vii și prospere”, a conchis acesta.




