Mii de oameni s-au adunat, sâmbătă, în centrul Londrei pentru a cere un nou referendum pentru Brexit, în timp ce Parlamentul britanic este reunit într-o sesiune extraordinară în care dezbate acordul renegociat de prim-ministrul Boris Johnson cu Uniunea European și care va fi supus votului în Parlament în următoarele ore, relatează BBC.
Organizatorii campaniei ”Votul Poporului” spun că îşi doresc să vadă dacă cetăţenii din Regat îşi doresc cu adevărat să părăsească Uniunea Europeană cu termenii stabiliţi de Boris Johnson.
Protestatarii se îndreaptă spre Westminster în timpul în care parlamentarii dezbat noul acord negociat de Boris Johnson. Marşul, care a început la mijlocul zilei, se va desfăşura din Park Lane până în apropierea Parlamentului.
Citiți și Parlamentul britanic, reuniune extraordinară pentru a decide a 4-a oară soarta Brexit-ului. Boris Johnson avertizează: ”Există un apetit scăzut” din partea UE pentru o nouă amânare
Parlamentul britanic s-a reunit sâmbătă pentru o şedinţă extraordinară consacrată acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană prima şedinţă organizată într-o sâmbătă după cea consacrată războiului din Malvine, acum 37 de ani. Tot sâmbătă, Camera Comunelor va vota pentru a patra oară asupra acordului privind Brexit, premierul Boris Johnson depunând eforturi consistente pentru a primi undă verde și a putea părăsi UE la 31 octombrie 2019.
Acordul la care au ajuns UE și guvernul premierului Boris Johnson, aprobat de Consiliul European joi, a fost modificat într-o proporție scăzută față de precedentele sale forme, însă noua înțelegere înlătură mecanismul de backstop (plasa de siguranță). Acordul convenit între Londra şi Bruxelles prevede că Irlanda de Nord va fi de facto în interiorul vamal britanic, însă de jure va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, pentru a se evita reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Majoritatea celorlalte prevederi ale acordului – drepturile cetățenilor, angajamentele financiare ale Regatului Unit și perioada de tranziție – au rămas în termenii negociați anterior.
De aceea, în discursul său de sâmbătă dimineața din Camera Comunelor, șeful guvernului britanic a spus că acordul permite ”întregului” Regat Unit să părăsească Uniunea Europeană, păstrând totodată ”legăturile de prietenie și cooperare” cu europenii.
Conștient că nu deține majoritatea în Parlament pentru a aproba acordul, Boris Johnson a spus că ”există un apetit scăzut” în rândul liderilor UE-27 pentru o nouă extindere a termenului de retragere, chiar și ”pentru o singură zi”.
”Să livrăm Brexit-ul”, a îndemnat el parlamentarii, legislativ unde Partidul Conservator nu mai dispune decât de 288 de aleşi, în condiţiile în care are nevoie de o majoritate de 320 de voturi în Camera Comunelor.




