Reacția Comisiei Europene, după anunțul ministrului Toader privind evaluarea procurorului general: ”Prevenirea corupției trebuie să fie o prioritate politică”

Prevenirea corupției trebuie să reprezinte o prioritate pentru România, care are nevoie de un sistem judiciar independent și capabil să lupte eficient împotriva acestui fenomen, a precizat marți, în urma solicitării Agerpres, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, după ce ministrul Justiției, Tudore Toader, a anunţat sâmbătă că declanşează procedura de evaluare a activităţii manageriale a procurorului general, Augustin Lazăr, în contextul protocoalelor încheiate cu SRI.

Foto: ec.europa.eu

”La fel ca alţi parteneri internaţionali şi state membre, noi am subliniat în mod repetat că independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea acestuia de a lupta eficient împotriva corupţiei sunt de o importanţă primordială şi urmărim îndeaproape evoluţiile”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

”În ultimul raport MCV, Comisia a evidenţiat că prevenirea corupţiei trebuie să fie o prioritate politică, în special prin aplicarea măsurilor necesare în vederea susţinerii depline a implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie la nivel central şi local, asigurarea stabilităţii cadrului legal relevant, precum şi prin menţinerea bilanţului pozitiv al Parchetului General”, a adăugat el.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat sâmbătă că declanșează procedura de evaluare a activității manageriale a procurorului general, Augustin Lazăr, în contextul protocoalelor încheiate cu SRI.

Acesta a mai spus că rezultatul evaluării, împreună cu eventuale propuneri, va fi dat publicității în termen de cel mult 30 de zile.

”Declanşez procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! (…) În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat. În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009. Zilele acestea aflăm că în realitate a fost <<desecretizat>> un protocol <<abrogat>> încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, <<La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr…..din 04.02.2009>>. Folosirea sintagmei <<se abrogă>> arată şi faptul că semnatarii respectivelor protocoale au înţeles să le confere acestora valenţe normative. Rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile”, a menționat ministrul Justiției, Tudorel Toader, în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Citiți și: 

Comisia Europeană urmărește ”îndeaproape și cu îngrijorare” reformele judiciare din România

Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape procesul de adoptare a Codului Administrativ din România

RAPORT. Zece vulnerabilități ale economiei românești, semnalate de Comisia Europeană

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare