Republica Moldova a aderat Zona unică de plăți în euro. Maia Sandu și Comisia Europeană salută “decizia istorică” de avansare pe calea integrării în UE

Președinta Maia Sandu a salutat joi aderarea Republicii Moldova la spațiul unic de plăți în euro, un pas care confirmă alinierea sectorului nostru financiar-bancar la standardele europene, subliniind că această realizare aduce beneficii concrete cetățenilor care vor avea acces la tranzacții mai rapide, mai sigure și mai ieftine cu Uniunea Europeană. 

“Această decizie înseamnă că transferurile spre țările UE și dinspre țările UE în Moldova vor fi mai ieftine și mai rapide. Astăzi, comisioanele pot ajunge la zeci și sute de euro. Odată cu aderarea Republicii Moldova la zona unică de plăți în euro, aceste transferuri vor costa doar câțiva euro și vor fi simplificate”, a declarat președinta Maia Sandu, într-un comunicat.

Potrivit șefei statului, cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de această nouă prevedere începând cu toamna acestui an. Președinta le-a mulțumit angajaților Băncii Naționale și Guvernului, care au depus eforturi considerabile pentru a face posibilă această realizare.

“Astăzi, Moldova și Macedonia de Nord au avansat pe calea integrării europene prin aderarea la domeniul de aplicare geografic al spațiului unic de plăți în euro (SEPA) în urma deciziei pozitive a Consiliului European pentru Plăți (EPC). Acesta este un exemplu practic al impactului Planului de creștere pentru Moldova și al Planului de creștere pentru Balcanii de Vest, două inițiative ale UE menite să accelereze integrarea socioeconomică a Moldovei și a Balcanilor de Vest în UE, inclusiv prin accesul progresiv la anumite zone ale pieței unice a UE pe baza alinierii la acquis-ul comunitar”, arată și Comisia Europeană într-un comunicat.

Republica Moldova a depus oficial cererea de aderare la SEPA pe 30 ianuarie 2024.

Zona unică de plăți în euro, sau SEPA, este un sistem care simplifică și unifică plățile în euro în toate statele membre, și astfel permite transferuri rapide, sigure și eficiente între conturi bancare din cele 40 de țări participante.

Accesul la această zonă unică de plăți va contribui la modernizarea sectorul financiar național și la crearea unui mediu economic competitiv, favorabil investițiilor și creșterii economice.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare