Președintele Klaus Iohannis găzduiește sâmbătă, la Palatul Cotroceni, ceremonia de semnare a acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, înțelegere prin care cele patru țări vor realiza un cablu submarin pentru transportul energiei electrice din surse regenerabile între Azerbaidjan și România, via Georgia și Marea Neagră, și care apoi să fie transportată către Ungaria și restul Europei.
Potrivit unui comunicat remis de Palatul Cotroceni, ceremonia semnării acordului va avea loc atât în prezența președintelui Iohannis, cât și a președintei Comisiei Europene, cu care șeful statului va avea și o întrevedere, la care va fi prezent și premierul Nicolae Ciucă.
Acordul va fi semnat de Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, arată sursa citată.
Acordul se fundamentează pe interesele celor patru state legate de consolidarea securității energetice naționale și regionale și a conectivității în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potențialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică și creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic național.
Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar și tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România și Azerbaidjan, via Georgia și Marea Neagră, și, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria și restul Europei, prin sistemul european de transport.
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, și Republica Azerbaidjan, acesta fiind, în același timp, un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway.
Global Gateway este noua strategie europeană în materie de conectivitate în valoare de 300 de miliarde de euro prin care Uniunea Europeană va investi în infrastructură de calitate, într-un mod echitabil și durabil. De asemenea, la summitul Parteneriatului Estic din decembrie 2021, liderii europeni au invitat țări precum Georgia, Republica Moldova și Ucraina “să se urce la bordul” strategiei Global Gateway.
Miniștrii de externe ai României și Ungariei, Bogdan Aurescu și Péter Szijjártó au anunțat în luna noiembrie, după întâlnirea avută la Budapesta, că pe 17 decembrie, la București, va fi semnat acordul pentru crearea cablului de transport al energiei electrice verzi dinspre Azerbaidjan spre Europa Centrală.
Un anunț în acest sens a fost făcut și de președintele Klaus Iohannis în luna octombrie, la momentul semnării declarației de parteneriat strategic dintre România și Georgia.
El a precizat atunci că România lucrează cu Georgia şi cu alte state partenere pentru realizarea unor proiecte strategice majore precum construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan, în cadrul “Coridorului verde de electricitate”, care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre şi cu spaţiul Uniunii Europene.
În momentul de față, este în curs de realizare studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră, care are termen de finalizare septembrie 2023. În configurația inițială, cablul va fi realizat în șase ani, va ajunge până în România și va avea o lungime de 1195 km, din care 1100 km submarin și 95 km terestru.
Odată finalizat, cablul submarin va stimula comerțul regional de electricitate, va augmenta oportunitățile de export ale țărilor producătoare de energie electrică și va întări securitatea energetică în Europa și în regiunea Caucazului de Sud.
Acordul cuprinde, de asemenea, direcții concrete de cooperare, precum: transportul și furnizarea de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile, în Azerbaidjan și Georgia, către Europa; aplicarea de noi tehnologii privind eficiența energetică și conservarea energiei; activități în domeniile producției, transportului și comerțului de energie regenerabilă și hidrogen verde; promovarea cooperării la nivelul autorităților și al investitorilor pentru dezvoltarea de proiecte în domeniile energie regenerabilă și hidrogen verde; extinderea infrastructurii existente pentru tranzitul de energie electrică produsă din surse de energie regenerabilă.