Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a avut vineri o nouă convorbire telefonică cu secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, temele fiind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi consolidarea prezenţei SUA pe flancul estic al NATO.
Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, ”discuţiile dintre cei doi înalţi demnitari au avut loc în contextul amplului proces de consultare pe care SUA îl derulează cu România, ca partener strategic important în regiune, precum şi cu alţi aliaţi din cadrul NATO. Temele principale ale convorbirii au vizat ultimele evoluţii complexe ale situaţiei de securitate de la graniţele Ucrainei, respectiv consolidarea prezenţei SUA pe flancul estic al NATO”, precizează MApN.
Cei doi oficiali au abordat extins modalitatea gestionării crizei de securitate actuale. Ministrul Dîncu a transmis faptul că România urmăreşte cu îngrijorare evoluţia stării de securitate din regiune şi este pregătită să adopte, alături de aliaţi, cele mai potrivite măsuri defensive, în funcţie de situaţia concretă.
Cu prilejul acestei discuții, secretarul apărării al SUA a subliniat ”angajamentul ferm și solidaritatea țării sale față de aliații europeni, accentuând faptul că Articolul 5 al NATO este și va rămâne primordial.”
Astfel, ”ministrul român a transmis aprecierea față de angajamentul SUA pentru securitatea euro-atlantică, respectiv întărirea posturii de apărare și descurajare la Marea Neagră, prin dislocarea Batalionului Stryker, respectiv a unor capabilități aeriene importante ale SUA în bazele din România.”
De asemenea, oficialul român a subliniat importanța unei abordări coerente, unitare și rapide în ceea ce privește luarea deciziilor la nivel aliat, în perspectiva reuniunii ministeriale NATO planificată pentru 16 – 17 februarie la Bruxelles.
Citiți și:
Șefii de Stat Major ai armatelor României și SUA au discutat despre securitatea la Marea Neagră. Șeful armatei americane a avut discuții și cu omologul rus, al căror conținut nu va fi făcut public
Cei 1000 de militari americani precum și primul convoi cu tehnică militară au ajuns deja în țara noastră, ca parte a consolidării flancului de sud-est al NATO.
De la Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, președintele Klaus Iohannis a invitat aliații să se alăture Statelor Unite și Franței cu prezență militară în România, care a fost vineri martora unei vizite a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
”Nu vor exista niciodată aliați de rangul unu și aliați de rangul doi în NATO. Există doar aliați NATO uniți ca unul singur”, a fost mesajul transmis de Jens Stoltenberg de la Baza Mihai Kogălniceanu.
Dovadă a faptului că ”România este foarte bine apărată și are parte de toate garanțiile de securitate” este anunțul secretarul general al NATO, potrivit căruia o decizie finală privind un grup de luptă în țara noastră va fi luată în primavară.
De cealaltă parte, Spania va trimite patru avioane militare şi 130 de militari în Bulgaria, în această săptămână, pentru misiuni de poliţie aeriană.
Cât privește flancul de nord-est al NATO, SUA au făcut publică informația potrivit căreia trimit încă 3.000 de militari în Polonia, în vreme ce ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a anunțat ”350 de soldaţi suplimentari grupului de luptă din Lituania”, după ce ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a făcut publică informația într-o conferință comună de presă cu omologul polonez, Mariusz Blaszczak, că țara sa va trimite 350 de soldaţi suplimentari în Polonia pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident în privinţa Ucrainei.
Șeful comitetului militar al NATO, Rob Bauer, a exprimat în trecut intenția Alianței de a crește prezenţa militară în statele baltice şi Polonia în cazul în care Rusia îşi menţine trupele în Belarus, teatrul unor ample manevre ale armatei ruse și belaruse, ce desfășoară un exercițiu militar planificat.




