Șeful diplomației europene, Josep Borrell, prezent în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, susține că „războiul din Ucraina nu se poate încheia din cauza oboselii lumii occidentale – ceea ce așteaptă Putin.”
„Putin crede că democrațiile sunt slabe, că sistemele de opinie publică nu vor rezista unei ierni reci. Așteaptă ca frigul, întreruperile în aprovizionarea cu gaz, prețurile ridicate și temperaturile scăzute să submineze voința noastră de a continua să sprijinim Ucraina”, a transmis Înaltul Reprezentat în discursul său susținut astăzi în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.
Potrivit oficialului european, sprijinul pentru Ucraina trebuie să fie neîntrerupt, deoarece securitatea Ucrainei este legată în mod intrinsec de a ”noastră”: „Ceea ce se decide acolo este și viitorul nostru.”
„Acest război se poate încheia doar într-un mod care să asigure pacea. Iar pentru ca pacea să fie asigurată, Ucraina trebuie să își recupereze integritatea teritorială și suveranitatea deplină. Rusia trebuie să fie obligată să își accepte responsabilitățile politice și morale pentru război, să plătească pentru reconstrucție și să fie trasă la răspundere pentru crimele umane care au avut loc acolo. Acesta, și nu altul, trebuie să fie obiectivul nostru. Acesta este motivul pentru care se aplică sancțiuni. De aceea, ajutorul militar. De aceea, acțiunea diplomatică. Pe aceste trei fronturi, trebuie să continuăm să lucrăm neobosit: acum nu este momentul să ezităm.”




