Surpriză la ședința de Guvern. Premierul Cioloș le-a oferit miniștrilor sandvişuri cu telemea de Ibăneşti

ciolos sedinta guvernPremierul Dacian Cioloș a anunțat, miercuri, în ședința de Guvern, ca România are trei produse alimentare protejate la nivel european, ultimul anunțat fiind telemeaua de Ibănești. Miniștrii au fost serviți în timpul ședintei de guvern cu sandvișuri cu acest tip de brânză.

“Vedeți pe masă câteva farfurii cu brânză telemea de Ibănești. Dacă săptămâna trecută am celebrat salamul de Sibiu ca indicație geografică protejată la nivel european, fiind al doilea produs protejat la nivel european, săptămâna aceasta îl avem și pe al treilea care a fost deja anunțat – e vorba de telemeaua de Ibănești. Ibănești e o comună de munte în județul Mureș. Doresc să-i felicit pentru că au avut aceasta inițiativă, să își protejeze produsul. Cu siguranță sunt și alte produse, inclusiv brânzeturi, care sunt cel puțin la fel de bune ca telemeaua de Ibănești, însă cei de acolo au luat inițiativa, au pregătit procedura și iată că, zilele acestea, Comisia Europeană a inclus telemeaua de Ibănești pe lista produselor cu denumire de origine protejată la nivel european”, le-a spus Cioloș miniștrilor, la începutul ședinței Executivului, conform stirileprotv.ro.

Telemeaua de Ibănești” a devenit primul produs românesc inclus în registrul european al produselor cu „denumire de origine protejată” (DOP). Comisia Europeană a aprobat, în data de 15 martie 2016, cererea de înregistrare depusă de autoritățile române, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

telemea de ibanesti„Telemeaua de Ibănești” este o specialitate de brânză produsă din laptele obținut de la vacile crescute în zona văii Gurghiului, sărată prin utilizarea saramurii provenită de la fântânile cu apă sărată din localitatea Orșova. Ea poate fi produsă doar în zona localităților Gurghiu, Hodac și Ibănești din județul Mureș, care sunt parte a văii Gurghiului, locul unde metoda de producere a fost transmisă din generație în generație.

“Telemeaua de Ibănești” a fost adăugată la lista celor peste 1.330 de produse deja protejate în Uniunea Europeană, disponibilă în baza de date DOOR.

În acest sens, asistăm la o a doua veste bună a anului în domeniul produselor românești recunoste la nivel european.

România a reușit să înregistreze la nivel european “Salamul de Sibiu” ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP) cu o lună în urmă.

Romania mai are un singur produs cu indicație geografică protejată, magiunul din prune de Topoloveni.

 

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare