Uniunea Europeană și-a asumat pe deplin momentul de cotitură de geopolitică, acționând corect în urma războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, a afirmat săptămâna trecută șefa diplomației române, Luminița Odobescu, într-un interviu acordat la summitul NATO de la Vilnius pentru publicația Le Grand Continent și în care a vorbit despre importanța partenerilor democratici transatlantici și din Asia-Pacific în realizarea autonomiei strategice europene, precum și despre necesitatea unui echilibru între parteneriat și concurență sistemică cu China.
De un an și jumătate, România trăiește în pragul războiului, debutează interviul realizat de Le Grand Continent, care precizează că pentru a înțelege poziția unei țări cu un rol strategic de jucat a discutat cu Luminița Odobescu despre poziția României și ambițiile sale pentru anii următori
“Fiind o țară de frontieră, războiul este la ușa noastră. Efectele sale au un efect profund asupra regiunii Mării Negre, iar astăzi, când vorbim despre securitate, aceasta depășește cu mult sfera militară, pentru că acest război are multe consecințe, inclusiv economice. Partenerii noștri cei mai vulnerabili, cum ar fi Moldova, se află în prima linie”, spune Odobescu.
Vivre au seuil de la guerre de Poutine.
Pour comprendre le positionnement stratégique de la Roumanie, son ambition et sa vision — nous avons rencontré sa nouvelle ministre @MAERomania @Odobes1Luminita, en marge du Sommet de l’OTAN à Vilnius.
À lire.https://t.co/wuk4sLDqY9
— Le Grand Continent (@Grand_Continent) July 15, 2023
Ministrul român de externe apreciază apreciază că Uniunea Europeană “a virat corect în acest punct de cotitură geopolitică”.
“Dovada este că încercăm acum să ne adaptăm toate instrumentele politice la noile realități. În primul rând, bineînțeles, există toate chestiunile legate de sprijinul militar, financiar și umanitar acordat Ucrainei, dar și Moldovei. La 24 februarie 2022, a fost declanșat un război brutal, ilegal și nejustificat împotriva unui stat vecin, un stat european care trebuia să-și apere teritoriul, suveranitatea și integritatea. Am reacționat cu solidaritate și unitate la o situație fără precedent. Reacția Uniunii, împreună cu partenerii săi americani și alți aliați, a fost cea corectă: sprijin necondiționat pentru Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Am văzut cu toții de ce este capabilă Rusia. Acest război brutal de la granițele noastre a afectat milioane de vieți, a distrus familii și a forțat oamenii să fugă. Peste 5 milioane de ucraineni au trecut granița românească și peste 93.000 se află în România, unde sunt sprijiniți de autorități. Nu cred că există suficiente cuvinte pentru a descrie tragedia prin care trec acești oameni. UE a acționat corect”, explică Odobescu.
Șefa diplomației de la București insistă asupra faptului că Uniunea Europeană joacă un acum un rol din ce în ce mai global.
“Toate discuțiile, fie că sunt la nivelul miniștrilor de externe, al miniștrilor apărării sau al miniștrilor economiei, vizează acum consolidarea rolului Uniunii, nu doar în vecinătatea sa imediată, ci și ca actor global”, subliniază ea.
Întrebată dacă țările din Europa de Est au un rol important de jucat cu privire la rolul global al Uniunii, Odobescu oferă drept exemplu relațiile cu America Latină și vizitele recente ale președintelui Klaus Iohannis în Brazilia, Chile și Argentina.
“România a început deja să facă acest lucru. Președintele Klaus Iohannis a vizitat recent Brazilia, Chile și Argentina. În toate discuțiile a încercat să explice situația de la granițele noastre – insistând în același timp asupra statutului nostru de membru al Uniunii Europene. Este important să intensificăm acest dialog pentru a explica mai bine de ce ne menținem această poziție și de ce ceea ce face Rusia în acest moment este inacceptabil. Dialogul și contactele, nu numai la nivel european, ci și bilateral, sunt importante și necesare”, subliniază ea.
Chestionată și cu privire la strategiile UE și NATO în raport cu China, ministrul român de externe precizează că “apartenența României la UE și NATO, parteneriatul strategic cu Statele Unite și angajamentul foarte ferm și clar față de multilateralismul bazat pe valori democratice se numără printre coordonatele de bază ale relațiilor noastre cu toate statele, inclusiv cu China”.
Având în vedere aceste coordonate, dar și faptul că relațiile româno-chineze au o vechime de peste 74 de ani, Odobescu precizează că relațiile dintre București și Beijing “nu sunt conjuncturale, iar modul în care acestea se dezvoltă trebuie să fie adaptat la realitățile globale și regionale.
“Trebuie găsit un echilibru între parteneriat și competiție sistemică, pentru că există multe domenii la nivel global și bilateral în care trebuie să cooperăm cu China. Acesta este cazul, de exemplu, în lupta împotriva schimbărilor climatice. România a exprimat această poziție la ultimul Consiliu European. Această abordare multidimensională – pe care Uniunea încearcă să o dezvolte – este cea care ghidează relațiile noastre cu Beijingul”, precizează Odobescu.
Din perspectiva relațiilor transatlantice și a sincopelor precum legislația americană de reducere a inflației, șefa diplomației române pledează pentru dialogul coordonat dintre Comisia Europeană și Washington drept “singură modalitate de a găsi soluții comune”.
“Vorbim despre autonomie strategică, dar aceasta este de neconceput fără partenerii noștri cei mai importanți: Statele Unite, Canada, Japonia și Coreea de Sud“, punctează Luminița Odobescu, reliefând faptul că UE a început pașii spre re-industrializare și relocalizarea industriei pentru a reduce vulnerabilitățile și dependențele din zona lanțurilor valorice de aprovizionare.




