Reforma în desfășurare a reglementărilor fiscale ale UE ar putea permite guvernelor mai mult spațiu de manevră în planurile care combină reducerea datoriei cu investițiile și reformele, în schimbul unor responsabilități mai mari, a anunțat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Aflat la Roma la o conferinţă dedicată asigurărilor, Gentiloni a afirmat că luna aceasta Comisia Europeană va prezenta propuneri privind modul de reformare a regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere.
”Simplificarea, o deţinere naţională mai puternică şi o mai bună executare vor fi elementele definitorii ale cadrului îmbunătăţit, obiectivul general fiind sprijinirea sustenabilităţii datoriei şi o creştere sustenabilă”, a explicat Gentiloni.
Acesta a explicat că ”un mijloc de a realiza aceste obiective ar putea fi trecerea spre planuri macrofiscale pe termen mediu, care stabilesc un nivel net al cheltuielilor în următorii ani şi sunt în linie cu aducerea datoriei la un nivel prudent”.
Gentiloni susţine că planurile pe termen mediu ar putea include angajamente de investiţii şi reforme, cum sunt în planurile pe care fiecare guvern trebuie să le pregătească pentru a obţine bani din fondul UE de redresare post-pandemie.
Pactul de stabilitate și de creștere reprezintă un set de norme pentru coordonarea politicilor fiscale naționale din UE.
Acesta urmărește să asigure finanțe publice solide, care sunt necesare pentru a garanta stabilitatea prețurilor și pentru a stimula o creștere economică susținută și durabilă, care să contribuie la crearea de locuri de muncă. Pactul are 2 componente: o componentă preventivă și una corectivă.
Componenta preventivă încearcă să asigure politici bugetare sustenabile pe parcursul ciclului economic prin atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu, care este specific fiecărui stat membru.
Componenta corectivă încearcă să asigure că țările UE iau măsuri corective dacă deficitul lor bugetar sau datoria lor publică depășește valorile de referință prevăzute în tratat de 3% și, respectiv, 60% din PIB.
În conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere, statele membre trebuie să își prezinte programele de stabilitate și de convergență pentru a fi evaluate la nivelul UE.
Evaluarea acestor programe din punct de vedere al conformității lor cu componenta preventivă a Pactului reprezintă un element constitutiv important al semestrului european.
În contextul pandemiei, Comisia Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate și creștere, fapt ce le-a permit statelor membre să recurgă la cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.
În prezent, nivelul datoriilor în ţările blocului european se situează de la aproximativ 185% din PIB în Grecia şi aproape 150% din PIB în Italia, la doar 18,1% din PIB în Estonia şi 24,4% din PIB în Luxemburg.





