Un român, câștigător al prestigiosului premiu Moore pentru matematică în anul 2019. Cine este acesta

Românul Ciprian Manolescu, profesor de matematică la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), a câştigat cu un articol ştiinţific E. H. Moore Research Article Prize pe anul 2019, o recompensă prestigioasă atribuită de American Mathematical Society (AMS), a anunţat instituția academică, citată de Agerpres.

Premiul Moore este atribuit pentru un articol remarcabil în domeniul cercetării ştiinţifice, apărut în una dintre principalele publicaţii editate de AMS. Premiul este decernat o dată la trei ani şi valoarea sa actuală este de 5.000 de dolari americani.

Ciprian Manolescu a câştigat premiul Moore pe 2019 pentru articolul său intitulat “Pin (2) – equivariant Seiberg-Witten Floer homology and the triangulation conjecture”, publicat în Journal of the AMS. Textul acestui articol rezolvă conjectura triangulării, “demonstrând că există variaţii topologice care nu admit o triangulare simplicială în fiecare dimensiune mai mare de 4”, potrivit unui articol publicat de UCLA.

Ciprian Manolescu s-a născut în 1978 în oraşul Alexandria din România. Deţine dublă cetăţenie – română şi americană. Şi-a obţinut doctoratul în 2004 la Universitatea Harvard şi a ocupat posturi la universităţile Princeton, Columbia şi Cambridge, înainte de a se alătura corpului profesoral de la UCLA.

A câştigat deja premiul Frank and Brennie Morgan şi o bursă de cercetare Clay Research Fellowship. Este, de asemenea, câştigător al Premiului Societăţii europene de matematică în 2012 şi al premiul Robert Sorgenfrey Distinguished Teaching în 2011.

În perioada în care era student la Harvard, a participat la prestigiosul concurs de matematică William Lowell Putnam şi s-a clasat de trei ori între primii cinci cei mai buni studenţi. Descris de managerii de la UCLA cu sintagma “o legendă a concursului Putnam”, Ciprian Manolescu a coordonat apoi echipa de studenţi de la UCLA care au participat la acest concurs prestigios. Matematicianul român are în palmares şi titlul de doctor honoris causa al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare