Ursula von der Leyen cere Statelor Unite să ridice cât mai curând posibil interdicția de intrare pe teritoriul lor a călătorilor europeni

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat miercuri Statelor Unite să ridice cât mai repede posibil interdicția aplicată pe scară largă pentru sosirile din Europa în contextul pandemiei de coronavirus, anunță DPA, citat de Agerpres.

”Insistăm pentru ca reguli comparabile să fie aplicate sosirilor în ambele direcţii”, a afirmat Ursula von der Leyen pentru grupul media RND într-o declaraţie dată publicităţii miercuri.

Situația epidemiologică din Statele Unite și Uniunea Europeană este foarte similară la ora actuală, a apreciat oficialul european.

”Trebuie să rezolvăm această problemă cât mai repede posibil şi suntem în contact cu prietenii noştri americani”, a precizat von der Leyen, adăugând că problema ”nu trebuie să dureze săptămâni”.

Uniunea Europeană a inclus SUA pe lista de țări terțe pentru care restricțiile apărute pe fondul pandemiei nu se mai aplică din luna iunie.

Dar o interdicţie de intrare pe scară largă în Statele Unite continuă să fie aplicată pentru călătorii care vin din Europa.

Singurele categorii de persoane care fac excepție de la această regulă sunt cetățenii SUA, dar și rude apropiate ale cetățenilor americani, diplomați sau angajați ai organizațiilor internaționale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare