Ursula von der Leyen și președintele Poloniei au discutat la Bruxelles despre răspunsul UE la agresiunea împotriva Ucrainei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a primit la sediul Executivului European din Bruxelles pe președintele Poloniei, Andrzej Duda, pe fondul tensiunilor dintre Rusia-Ucraina și a discuțiilor de detensionare din regiune.

Principala temă de discuție a fost cu privire la situația din jurul granițelor Ucrainei și la răspunsul UE față de agresiunea împotriva Kremlinului. De asemenea, a fost discutată și relația dintre Polonia și UE, dar și unitatea Occidentului în fața amenințărilor comune.

„Un schimb de opinii bun cu președintele Andrzej Duda privind situația de securitate și consolidarea militară a Rusiei. Ne coordonăm în profunzime pregătirea, inclusiv în ceea ce privește aprovizionarea cu energie și sancțiunile, pentru a răspunde la orice nouă escaladare”, a transmis Ursula von der Leyen într-un mesaj pe contul de Twitter. 

De asemenea, președinta Comisiei Europene a informat că s-a discutat și despre obiectivul Poloniei de a avea un sistem judiciar robust, în conformitate cu standardele UE.

Tot astăzi, președintele Poloniei se va întâlni și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit comunicatului oficial al NATO, remis CaleaEuropeană.ro.

Președintele SUA Joe Biden a aprobat oficial, miercuri, trimiterea de trupe americane în Europa de Est, inclusiv în România, iar Pentagonul a anunțat că trupele vor fi dislocate “în următoarele zile”, în țara noastră urmând să sosească 1.000 de militari americani, pe fondul tensiunilor de securitate cu Federația Rusă și a riscului unei ofensive militare ruse în Ucraina.

Circa 2.000 de militari americani vor fi desfăşuraţi din SUA în Polonia şi Germania, iar din Germania vor fi repoziţionaţi în România circa 1.000 de militari din cadrul batalionului de infanterie ”Stryker”, a anunțat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, într-o conferință de presă, prezentând și o fișă informativă în acest sens.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare